Leacul din natură
Rădăcina de genţiană stimulează glandele salivare şi producerea sucurilor digestive.
29 Ianuarie 2010, 08:51
Pierderea poftei de mâncare poate fi cauzată de probleme de sănătate, cum ar fi infecţiile cronice, bolile incurabile, depresia sau, pur şi simplu, poate fi un efect secundar al medicamentelor. Stilul de viaţă poate fi, la rândul său, generator de tot felul de probleme, inclusiv lipsa poftei de mâncare. Stresul, sedentarismul, fumatul, mâncatul pe apucate fără respectarea orelor de masă pot să contribuie, de asemenea, semnificativ la pierderea apetitului.
Uneori, pofta de mâncare poate să revină după o cură cu vitamine şi minerale sau cu ajutorul plantelor medicinale care stimulează digestia. Iată câteva plante medicinale şi aromate care ajută la recăpătarea poftei de mâncare.
1. Rădăcina de genţiană este, poate, cea mai bună alegere. Principiile amare care se regăsesc în această plantă stimulează glandele salivare şi producerea sucurilor digestive.
2. Ţintaura este una dintre plantele medicinale cu cele mai puternice proprietăţi detoxifiante. Din florile acestei plante se prepară o infuzie (o linguriţă de flori la o cană de apă) care, dacă este administrată înaintea meselor principale, măreşte activitatea vezicii biliare. Şi anumite afecţiuni ale ficatului pot să determine pierderea apetitului.
De aceea, plante cum ar fi armurariul şi brusturele pot ajuta la îmbunătăţirea activităţii ficatului şi la recăpătarea poftei de mâncare.