Revista presei locale 23 iunie
Staţiunea Mamaia are un nou brand; Informatician de talie mondială la 16 ani; Biserica de lângă Podul lui Dumnezeu.
23 Iunie 2011, 04:03
Un act normativ ce prevede sancţiuni drastice pentru fermierii care îndrăznesc să-şi transporte recolta în hambare sau silozuri fără să deţină "bon de cântărire" pune în pericol campania de recoltare. Fermierii spun că ezită să intre cu combinele în lan pentru că, prin acest act normativ, sunt obligaţi să facă investiţii enorme în achiziţionarea unor cântare portabile, capabile să emită astfel de bonuri. Există însă o rază de speranţă: este în discuţie o propunere de modificare, ce stabileşte un areal "non-combat" de 30 km în jurul punctului de recoltare, precizează Obiectiv Vocea Brăilei.
Sute de patroni de pe valea Milcovului vor fi obligaţi să vină până la Focşani pentru rezolvarea problemelor cu inspectorii fiscali după desfiinţarea administraţiei financiare Odobeşti. Desfiinţarea Trezoreriei Odobeşti, care vine după desfiinţarea Spitalului din localitate este considerată o greşeală de către autorităţile locale. O altă administraţie financiară desfiinţată de Ministerul Finanţelor este cea de la Mărăşeşti, informează Monitorul de Vrancea.
Ieri a debutat la Oradea a patra ediţie a Proiectului-concurs Naţional „Bune practici" în educaţia pentru protecţia mediului, cu sloganul „Viitorul Terrei este în mâinile noastre". Cotidianul Crişana enumeră probele: portofoliu (pentru toate categoriile), scenetă pe teme de educaţie ecologică, pentru categoria învăţământ primar; prezentări în Power Point cu exemple de bune practici, privind rezultatele investigaţiilor/experimentelor desfăşurate în arealul „adoptat", pentru categoria gimnaziu şi liceu; film (3 min.) pe teme de educaţie ecologică, pentru categoria liceu.
Judeţul Mehedinţi se poate mândri cu un informatician de talie mondială, care a fost premiat de Google. Este vorba despre Alexandru Florescu, un elev de 16 ani din Drobeta Turnu Severin, care la începutul anului s-a clasat pe locul şase la concursul Google Code-in. Concursul a constat în rezolvarea unor sarcini pentru Open Source, o comunitate de voluntari care lucrează la diferite softuri, acestea fiind lansate ulterior pe piaţă, fără bani, citim în Gazeta de Sud.
Evenimentul regional al Moldovei scrie despre prima ediţie a Festivalului sărmăluţelor bucovinene. Participante sunt toate restaurantele din municipiu, expoziţia urmând a fi deschisă, sâmbătă, 25 iunie, într-un cort special, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Sucevei. Expoziţia este cu vânzare, iar banii încasaţi vor fi dirijaţi spre Complexul terapeutic pentru copii cu handicap grav şi moderat „Blijdorp-O nouă viaţă” Suceava.
Staţiunea Mamaia are, cel puţin indirect, începând de ieri, un nou brand cu care se va putea mândri atât în ţară, cât şi peste hotare, aflăm din Cuget Liber. Astfel, noul brand aduce o siglă nouă staţiunii Mamaia, alcătuită dintr-o stilizare a frumoasei domniţe, personajul principal al legendei care a dat numele staţiunii. În plus, brandul va reactiva un slogan de succes al staţiunii, din perioada sa de glorie: „Mamaia, perla litoralului”.
Constructorii "au pus stăpânire" pe Bisericile fortificate din Dealu Frunmos, Netuş şi Stejăriş, primele din Sibiu care vor fi reabilitate în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Tezaure Fortificate Redescoperite”, informează Tribuna. 18 biserici-cetăţi din Transilvania (din judeţele Sibiu, Mureş şi Braşov) vor fi reabilitate în cadrul unui proiect regional, ce are prevăzută o sumă de investiţie de peste 22 de milioane de lei. La finalul lucrărilor de reabilitare din toate cele 18 biserici fortificate, monumentele vor avea o accentuată funcţie turistică.
Informaţia de Severin publică un reportaj despre biserica de lângă Podul lui Dumnezeu. Aşezată într-un cadru deosebit, noua biserică din comuna Ponoarele se înalţă măreaţă în apropierea Podului lui Dumnezeu. Construcţia locaşului de cult a început în urmă cu patru ani. Exteriorul clădirii a fost finalizat, iar în prezent, se lucrează la pictura bisericii. Artiştii care lucrează la biserica din Ponoarele respectă întru totul regulile picturii bizantine pentru ca imaginile să se păstreze cât mai mult timp.