Revista presei locale 16 mai
Secretele îngropate ale Iaşului; Fierar şi rotar la 90 de ani; Frigăruie-record de 100 de metri.
16 Mai 2011, 04:32
Reporterii de la Telegraful de Prahova au fost prin Piaţa din Ploieşti. Acolo au constatat că un kilogram de cartofi noi a ajuns la… 4,99 lei. Vânzătorii susţin că toate aceste creşteri de preţ au ca justificare faptul că puţini se mai încumetă să cultive cartofi. Aşa că marfa pe care o vedem pe tarabe provine din Bulgaria, Grecia sau chiar Olanda. „Nu noi fixăm preţul. Cartofii sunt din Bulgaria, din alte ţări şi trebuie să plătim pentru ei. Nu mai avem de mai bine de patru luni cartofi româneşti pe piaţă", a mărturisit un vânzător, supărat foc că avea marfă, dar nu şi clienţi.
De clienţi duc lipsă şi hotelierii de pe Litoral.
După o săptămână de frig şi ploaie, litoralul a avut parte de un week-end însorit. Hoteluri, restaurante, terase, baruri şi magazine deschise sunt destule. Unele au început activitatea de la 1 mai. Dar de pomană. În prima parte a lunii, turiştii români şi străini nu s-au înghesuit să facă plajă pe vânt şi pe ploaie, să se bronzeze la soarele cu dinţi şi să se răcorească în apa mării, la 5 - 6 grade. Poate de acum încolo, odată cu încălzirea vremii, programele sociale „O săptămână la mare” şi „Litoralul pentru toţi” vor avea succes, le urează colegii de la Cuget Liber.
Agenţii economici din Vrancea vor fi obligaţi să-şi formeze angajaţii care ţin evidenţa salariaţilor pentru a fi în regulă atunci când vor dori să ajungă la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Conform unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Muncii, persoanele care operează în registrele generale de evidenţă a salariaţilor vor trebui să depună la ITM un dosar care să cuprindă, pe lângă actele vechi, acte doveditoare din care să rezulte calificarea de inspector de resurse umane şi cunoştinţe de operare PC. Un curs de inspector costă aproximativ 600 de lei, iar un curs de operare în jur de 200 de lei, precizează Monitorul de Vrancea.
Timp de 3 săptămâni Muzeul din Roşia Montană găzduieşte expoziţia „Florile din adâncuri” în care sunt prezentate 60 de flori de mină, cum sunt denumite mineralele găsite în mină: piesele expuse provin din toate clasele mineralelor: aur, arsen, cuarţ, fluorină, calcit, baritină, wolframit, laumonit, gips, andorit, aflăm din Informaţia de Alba.
Ieri, la Oradea, a avut loc primul eveniment greenskate din România, care a reunit cei mai activi skateri, longboarderi şi rolleri din oraş, dornici să promoveze ecologia şi dragostea pentru natură şi skating. Cotidianul bihorean Crişana notează şi cea mai tânără prezenţă la evenimentul de ieri: micuţa Una, de numai zece luni, care a urmărit cu interes mişcările sportivilor din căruciorul împins de mamei ei, Anca Wallmen, aflată şi ea pe role.
De mai bine de 75 de ani, Ilie Babă din Apoldu de Jos este stăpânul fierului: îl taie, îl îndoaie, îl transformă în potcoave, în unelte agricole. De mai bine de 75 de ani, Ilie Babă din Apoldu de Jos este stăpânul lemnului şi din mâinile lui au ieşit mii de spiţe pentru roată, sute de leuci, loitre şi orice altă piesă, mică sau mai, mare, necesară pentru o căruţă de lemn. Aşa îl găsim prezentat în Tribuna Sibiu pe fierarul si rotarul acum în vârstă de 90 de ani.
Fără a sta prea mult pe gânduri, Andreea Gavrilă de doar şapte anişori, spune că vrea să devină profesoară de gimnastică aerobică. Nu pentru că îşi doreşte o siluetă de invidiat, ci pentru că deja a câştigat mai multe concursuri locale şi judeţene practicând acest sport de la vârsta de trei ani. Talentul său este unul dobândit în timp, în urma a nenumărate antrenamente şi sacrificii fizice, citim în ziarul gorjean Pandurul.
Evenimentul regional al Moldovei prezintă secretele îngropate ale Iaşului. Este vorba despre catacombele de sub fostul hotel Petersburg, dispuse chiar în faţa Palatului Culturii. Folosinţa iniţială a galeriilor din preajma Palatului Culturii se pierde în negura timpului. Nici chiar istoricii sau reprezentanţii Direcţiei de Monumente nu pot da un reper precis asupra a ceea ce a funcţionat între zidurile de piatră, îngropate acum sub un spaţiu verde şi protejate doar de un platou de lemn. Potrivit unor cercetători, acele catacombe ar fi făcut parte din vechile temniţe ale palatului vechi, cuprins între zidurile Curţii Domneşti, ale căror galerii străpungeau pământul din spatele actualului Palat al Culturii, până spre Uliţa Mare, astăzi bulevardul Ştefan cel Mare.
Frigăruia-record de 100 de metri pe care comunitatea de bloggeri o va pregăti în 28 mai, cu ocazia Zilelor Clujului, va fi montată pe un sistem de inox, în timp ce suportul va fi alcătuit dintr-un cadru metalic, acoperit cu plăci OSB, citim în Ziua. Frigăruia, care se va baza în special pe carne de pui, la care se vor adăuga ceapă, alte legume şi mirodenii, va fi realizată şi gătită de aproximativ 35 de bloggeri clujeni.