Revista presei economice, 17 martie
Articole din Ziarul Financiar, Curierul Naţional şi Bursa.
Articol de Dinu Dragomirescu, 17 Martie 2011, 10:44
Ziarul Financiar publică un articol pe tema noului Cod al Muncii care ar trebui să aducă o creştere a ratei de ocupare cu forme legale a populaţiei apte de muncă "de la 58% la 64%". "Printre cele mai importante modificări aduse în noua lege - scrie ziarul - se află prelungirea perioadei de probă şi a duratei pe care se pot încheia contractele pe perioadă determinată şi cele încheiate în cadrul misiunilor de muncă temporară". Articolul îl citează pe directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea, care susţine că eliminarea că "eliminarea numărului de reînoiri ale contractului de muncă pe perioadă determinată contravine unei directive europene prin care se solicită existenţa în legislaţiile naţionale a unui număr maxim de reînnoiri". Bursa publică pe prima pagină un reportaj de la "mitingul care s-a dezumflat". Este vorba de manifestaţia de ieri de la poalele Casei Poporului "împotriva modificărilor aduse Codului Muncii de Guvern, fără dezbatere publică", scrie ziarul.
Curierul Naţional de deschide cu un articol intitulat "Cu cât ar trebui scăzute taxele sociale?". "România nu este o ţară competitivă pentru că are o fiscalitate excesivă, în special cea pe forţa de muncă. (...) Când vin investitorii străini în România, singurul lucru care îi interesează este costul forţei de muncă". "Contribuţiile de asigurări sociale ar trebui reduse semnificativ pentru a se dezgheţa piaţa forţei de muncă (...) Consultanţii sunt de părere că o scădere cu doar câteva procente a contribuţiilor nu va avea efectele dorite", notează cotidianul menţionat. "Guvernul are în vedere reducerea contribuţiilor de asigurări sociale în a doua jumătate a anului în curs, dar acest lucru depinde de mersul economiei, a declarat luna trecută premierul Boc", reaminteşte ziarul.
Curierul Naţional citează consultanţi financiari care suţin că "actualul Cod Fiscal este foarte greu de citit şi mai ales de înţeles, chiar pentru specialişti. Normele contravin legilor, sau legile sunt prea greu făcute pentru a fi înţelese. Mai mult, ANAF are probleme mari cu rambursarea TVA. Dacă un contribuabil întârzie cu dările către stat, penalizările ajung chiar şi la 34% pe an, în timp ce statul nu plăteşte nimic dacă întârzie cu plata către agenţii economici".
Ziarul Financiar semnalează din titlu: "Monopol pe "Rabla în Bucureşti: din 15 rematuri doar două au fost autorizate în 2011, care au acelaşi acţionar". "Din acest motiv am sesizat deja Consiliul Concurenţei", îl citează ziarul pe Ciprian Porumb, directorul general al Remat Vest din Capitală. La rubrica "Ce ati face dacă aţi fi premier", Ziarul Financiar publică azi opinia lui Mihai Tudor, general manager al IBM South East Europe. Acesta consideră prioritară "scoaterea organismelor de control centrale ale statului (din jurul Ministerului de Finanţe, ANAF, Vama) total în afara controlului politic şi concentrarea activităţii de control în zonele relevante ca impact şi cu risc ridicat de evaziune - măsură absolut necesară pentru reducerea evaziunii fiscale".
Ziarul Financiar semnalează într-un alt articol:. "Boc preia personal absorbţia fondurilor europene". "Premierul Emil Boc a trecut ieri sub autoritatea sa directă de la Ministerul Finanţelor instituţia care coordonează absorbţia fondurilor europene de 30 de miliarde de euro, într-o mişcare surpriză. (...) Statul prin instituţiile sale nu reuşeşte să atragă toţi banii, lucru pentru care este extrem de criticat. România a atras până acum doar 1,9 miliarde de euro din fondurile structurale puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.
Deşi problema fondurilor europene a fost pusă pe tapet în fiecare an ca o sursă de finanţare a economiei, autorităţile, indiferent care au fost ele, nu au fost în stare să cheltuiască banii". "Este greu de crezut că numai această schimbare a autorităţii tutelare va produce efectele dorite", îl citează ziarul pe consultantul fiscal Emilian Ducă. "În primul rând sunt necesare proiecte bine fundamentate şi în al doilea rând diminuarea sau măcar transparentizarea birocraţiei existente în acest domeniu".