Revista presei centrale, 30 septembrie
Articole din Ziarul Financiar, România Liberă, Adevărul, Jurnalul Naţional şi Evenimentul Zilei.
30 Septembrie 2011, 08:49
Plecarea Nokia ţine prima pagină a ziarelor de astăzi, care tratează motivele şi consecinţele deciziei grupului finlandez de a părăsi România şi de muta fabrica în Asia.
"Trăznet pentru economie" titrează Ziarul Financiar, care vede închiderea fabricii de la Jucu ca fiind chiar cea mai proastă veste pentru economia românească din acest an.
Analiştii consultaţi de ziar susţin că ar trebui să ne aşteptăm şi la alte astfel de plecări dacă nu ne trezim.
România Liberă se întreabă "De ce concediază Nokia angajaţii care aduceau un milion de euro fiecare?" şi găseşte decizia surprinzătoare, întrucât investiţia s-a amortizat în doar doi ani, iar costurile cu salariile erau de doar 1 la sută din încasări.
Din articol mai aflăm şi ce se va întâmpla cu angajaţii.
Care sunt cauzele profunde ale plecării Nokia de la Jucu?
Adevărul scrie că "Steve Jobs ne-a lăsat fără job", mai exact revoluţia iPhone.
Competiţia acerbă şi decizia păguboasă de a nu ataca mai agresiv segmentul smartphone, explică şeful Nokia.
Jurnalul Naţional avertizează că România, care tocmai a rămas fără cel de-al doilea exportator al său, are la dispoziţie doar şase luni pentru a compensa efectele asupra economiei şi a găsi noi investitori.
Şi încheiem subiectul cu Evenimentul Zilei, care ne spune "Ce companii stau la pândă să ia locul gol lăsat de Nokia la Cluj".
Printre doritori sunt tot giganţi ai industriei.
Din Adevărul mai aflăm că "Petrom face o mutare-şoc" şi ia de una singură decizia de a scumpi gazele de la 1 octombrie, care se traduce prin facturi cu 3 la sută mai mari pentru populaţie.
Jurnalul Naţional ne atrage atenţia că maşinile înmatriculate în alte ţări vor putea fi conduse pe teritoriul României doar pentru maximum 90 de zile, potrivit unui proiect MAI.
Guvernul vrea astfel să limiteze pagubele pe care le aduce preferinţa românilor de a-şi înmatricula maşinile la vecinii bulgari.
"Românii au talent: zbor supersonic cu apă oxigenată" citim în Evenimentul Zilei.
Este vorba despre un grup de ingineri care a construit la Râmnicu Vâlcea primul supersonic românesc.
Are "motor de rachetă, dar temperaturi de oală la fiert".
Ei acum meşteresc la un mic robot, pe care au speranţa să-l trimită pe Lună.