Revista presei centrale, 28 iunie
Articole din România Liberă, Adevărul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei şi Ziarul Financiar.
28 Iunie 2012, 07:11
Ce putem citi astăzi în ziare: Curtea Constiuţională a decis ca preşedintele să meargă la Bruxelles, dar tot nu este clar cine va ocupa scaunul rezervat reprezentantului nostru la summitul care începe azi după-amiază.
"Războiul politic a devenit total", scrie România Liber.
Este consecinţa deciziei de ieri a Curţii Constituţionale, care a hotărât că preşedintele participă la Consiliul European.
Premierul Ponta susţine că ar fi o recunoaştere a dreptului preşedintelui de a "conduce toate instituţiile acestei ţări" şi lasă să se înţeleagă că va declanşa procedurile de suspendare a lui Traian Băsescu, pe care îl acuză de blocaj.
Curtea Constituţională - "Ultima redută a lui Băsescu", scrie Adevărul.
"Calculele USL au fost stricate de Curtea Constituţională", iar preşedintele a câştigat la CCR, dar "e pândit de suspendare".
Cum e văzut conflictul la Bruxelles, aflăm tot din Adevărul: "va exista un singur scaun la summit, astfel că este nevoie de o decizie tranşantă, fie ea a Curţii Constituţionale sau de altă natură".
Liderii grupurilor politice au intrat şi ei în joc şi "i-au cântat în strună" lui Victor Ponta sau l-au atacat, în funcţie de culoarea politică.
"Doi pentru Bruxelles", citim în Jurnalul Naţional: CCR îi dă dreptul preşedintelui Băsescu să reprezinte România astăzi, premierul Ponta spune că va merge el, în baza mandatului dat de parlament.
"Decizia Curţii nu este o surpriză [...] Traian Băsescu a numit nişte oameni care întotdeauna i-au îndeplinit dorinţele", susţine Victor Ponta.
În ceea ce priveşte tema suspendării, "USL nu va da nici un pas înapoi în relaţia cu şeful statului" - a mai spus premierul.
Evenimentul Zilei spune că ieri au fost "Trei lovituri pentru Victor Ponta: 1. Preşedintele merge la Consiliul European; 2. Votul uninominal pur a fost declarat neconstituţional şi 3. La TVR, se înfruntă trei tabere, iar angajaţii pregătesc proteste".
În România Liberă: "Ce surprize le mai pregătim elevilor?".
După scandalul "subiectivă - predicativă" creat de baremul probei de Limba Română, au apărut din nou voci care susţin la revenirea la examenul de treaptă, cum a fost până în 1995. O fi bine, o fi rău?
De la întâi, reţeta electronică intră în vigoare, dar a rămas "o enigmă pentru doctori", scrie Evenimentul Zilei.
Instructajul a fost făcut "pe repede înainte", "ca pentru informaticieni".
Nu se poate exersa, pentru că softul încă nu există.
"BNR devine bancă-mamă surogat pentru băncile româneşti cu capital străin", aflăm din Ziarul Financiar.
Banca Naţională spune că este nevoită să le împrumute, pentru că finanţarea externă, de care sunt dependente, este incertă. Isărescu a anunţat că, în ultimele şase săptămâni, băncile şi-au redus în mod evident expunerile.
Adevărul marchează un moment: s-au scurs 182 de zile de la începutul lui 2012, adică 49 la sută din numărul zilelor anului.
Exact cât rata fiscalităţii din România.
Această rată înseamnă că, pentru a plăti toate dările (cotă unică de 16%, TVA 24%, accideze şi impozite pe terenuri, case şi maşini), românii muncesc şase luni.