Revista presei centrale, 27 martie
Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Adevărul şi România Liberă.
Articol de Mirela Ursachi, 27 Martie 2012, 07:35
Proiectul de lege privind majorarea taxelor locale de anul viitor, privatizarea companiei Cupru Min Abrud şi reacţia consilierului prezidenţial, Iulian Chifu, la numirea lui Dimitri Rogozin ca trimis special al preşedintelui rus pentru Transnistria - sunt câteva dintre subiectele ziarelor de astăzi.
"Taxele locale cresc cu 16 la sută de anul viitor" - anunţă Evenimentul Zilei.
Este vorba de un proiect de act normativ, în a cărui notă de fundamentare reprezentanţii Finanţelor au explicat că procentajul reprezintă actualizarea cu rata inflaţiei pentru cei trei ani care au trecut de la ultima indexare.
Documentul prevede majorarea amenzilor cu acelaşi procentaj, începând din 2013.
Autorul articolului notează veniturile preconizate la bugetele locale şi adaugă că guvernul nu intenţionează să opereze alte majorări în următorii trei ani"Cupru Min, vândută cu 200 de milioane de euro" - scrieJurnalul Naţional şi precizează: firma canadiană care a câştigat licitaţia a cumpărat resurse în valoare de peste 6 miliarde de euro.
Ziarul dă amănunte despre potenţialul Cupru Min Abrud care deţine exploatarea de la Roşia Poieni şi menţionează că privatizarea companiei a fost asumată de Guvern în faţa FMI. T
otodată, este făcută şi o scurtă prezentare a cumpărătorului, o figură notabilă a industriei miniere canadiene.
Schimbăm aria de interes cu Adevărul, care face dezvăluiri pe marginea cazului fostului secretar de stat, Ioan Andreica.
Publicaţia susţine că "ancheta DNA împotriva lui Ioan Andreica scoate la iveală detalii incredibile despre cum se măsluiau licitaţiile la nivel înalt.
În referatul procurorilor, prin care s-a cerut arestarea fostului secretar de stat, se arată şi modul de operare al reţelei care s-a ocupat de falsificarea licitaţiilor şi dirijarea banilor de la Ministerul Dezvoltării.
Detalii despre sumele de bani pe care le-ar fi primit Andreica, despre interceptările telefonice existente la dosar, precum şi despre alte nume implicate în acest caz - găsiţi în cuprinsul articolului.
În fine, România Liberă aduce în atenţie "Confruntări româno-ruse" şi comentează: "numirea controversatului Dimitri Rogozin în funcţia de reprezentant special al preşedintelui rus penru Transnistria a provocat confuzie la Chişinău şi furie la Bucureşti".
Consilierul prezidenţial pentru securitate, Iulian Chifu, a propus o analiză în care solicită "un răspuns adecvat".
Ziarul aminteşte de articolul de ieri din Adevărul, referitor la declaraţiile lui Lucian Chifu pe acest subiect, iar în contrapondere îl citeză pe Armand Goşu, titularul cursului de politică externă a Rusiei de la facultatea de Ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti, care a vorbit despre implicaţiile numirii lui Rogozin, dar şi despre ce reacţie la nivel diplomatic ar trebui să aibă România în raport cu Rusia.