Revista presei centrale, 25 iunie
Articole din cotidianele Jurnalul Naţional, Adevărul, Evenimentul zilei şi România Liberă.
Articol de Mirela Ursachi, 25 Iunie 2012, 07:33
Jurnalul Naţional descrie pe larg cazul lui Adrian Năstase şi comentează: "După mascarada judiciară "Trofeul Calităţii" urmează punerea în aplicare a sentinţei nedrepte". Publicaţia notează opinia medicilor faţă de starea sănătăţii fostului premier, evaluare pe care Poliţia o aşteaptă pentru a lua o decizie privind continuarea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.
Totodată, sunt aduse în atenţie replicile dure la declaraţia făcută de europarlamentarul PDL, Monica Macovei, care a afirmat că "în cazul Năstase au avut loc încălcări ale legii" şi sunt expuse contraargumentele la problemele semnalate de fostul ministru al Justiţiei.
"Drumul sinuos al lui Năstase către penitenciar" - titrează România Liberă şi încearcă să răspundă la întrebarea "Vor respecta autorităţile legea care impune stare de arest pentru Adrian Năstase?" Cotidianul descrie o serie de probleme legate de procedura punerii în aplicare a mandatului de arestare şi dezvoltă subiectul cu ajutorul unui expert anticorupţie.
"Băsescu - Ponta, ori la Tribunal, ori la Curte" - descrie Adevărul, pe scurt, variantele la care ar conduce disputa dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta pe marginea reprezentării României la Consiliul european de joi, 28 iunie.
Scrisoarea trimisă primului ministru de şeful statului, în care este contestată prezenţa lui Victor Ponta la Bruxelles, a fost interpretată de presă ca un avertisment că preşedintele se va adresa Justiţiei - menţionează autorul articolului şi adaugă că o altă variantă ar fi Curtea Constituţională, care se ocupă cu soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. Adevărul analizează situaţia creată de lista privind componenţa delegaţiei României ce va merge la Bruxelles şi expune opinia ministrului de Externe, Andrei Marga, pe marginea subiectului.
În fine, sub titlul "Dreapta se pregăteşte de alegeri", Evenimentul zilei dezvăluie mişcările formaţiunilor de dreapta de pe scena politică autohtonă, şi susţine că acestea îşi adună forţele pentru bătălia electorală din toamnă.
Ziarul dă detalii despre planurile Mişcării Noua Republică devenită recent partid, despre intenţia fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu de a-şi lansa Iniţiativa Civică, ce va căpăta în toamnă şi o componentă politică, precum şi despre deschiderea PDL de a colabora în vederea formării unui pol de centru-dreapta, ca alternativă la USL.