Revista presei centrale, 23 aprilie
Articole din Adevărul, Evenimentul Zilei, România Liberă şi Jurnalul Naţional.
23 Aprilie 2012, 07:24
"Ruşii încep să ne ieftinească gazele", citim în Adevărul.
Preţul gazelor ruseşti, una dintre marile sperietori ale consumatorilor europeni, dă semne de scădere, după ce la începutul anului se apropiase de valori record.
În februarie a scăzut sub 500 de dolari, iar până la vară se aşteaptă ca preţul să scadă în continuare. Ţara noastră plăteşte, după Italia, cel mai mult din Europa pentru gazele ruseşti. Este fals, însă, că preţul e fixat politic, scrie Adevărul.
Ruşii ar lăsa la preţ dacă am oferi ceva în schimb. Anul acesta ar fi şanse pentru un târg bun. Gazpromul vânează de ceva timp acţiunile Romgaz, iar un pachet de 10 la sută va fi scos la licitaţie anul acesta.
Din Evenimentul Zilei aflăm că vor începe "controale dure pentru a opri fraudele la pensii". Ministrul Muncii a anunţat că suplimentează departamentele care se ocupă de controale, după ce într-o singură localitate, la Sibiu, au fost descoperite 900 de certificate de handicap atribuite ilegal. Numai aici paguba depăşeşte 8 milioane de euro.
"Ofensiva Rusiei împotriva Europei începe în Transnistria", scrie România Liberă. Există semnale importante că Putin avansează spre o formă sau alta de recunoaştere a unei republici în stânga Nistrului. Rusia are nevoie de enclave în noile sale strategii, iar Transnistria trebuie să rămână un obstacol pentru ca Occidentul să nu înghită Moldova şi Ucraina. Oricum, nici Uniunea Europeană, nici NATO nu se vor complica vreodată cu state care nu şi-au rezolvat problemele de frontieră, iar Rusia va veghea ca acest lucru să nu se întâmple, citim în România Liberă.
"Cupru Min poate fi profitabilă şi fără privatizare", citim în Jurnalul Naţional. Statul poate opera fără probleme şi profitabil compania în următorii 15 ani, utilizând infrastructura actuală, susţine Nicolae Dicu, fost ministrul al Minelor. Cupru Min trebuie să-şi ţină capitalul pentru modernizare şi să beneficieze de energie ieftină de la Hidroelectrica. Pentru firme străine statul a găsit energie hidro, pentru propria companie nu, în condiţiile în care până la 20 la sută din cheltuielile companiei se duc pe energie, subliniază fostul ministru.
Din Adevărul aflăm cine este "Moşierul subvenţiilor ilegale de la Uniunea Europeană". Proprietarul holdingului Agrofam, miliardarul Ştefan Poienaru, unul dintre marii latifundiari ai României, a luat fonduri europene de 43 de milioane de euro folosind artificii la limita legii. De ce este spectaculos modul în care a acţionat Poienaru, aflăm din ziar: este proprietar când vine vorba de încasat subvenţiile pe întinsele terenuri, dar nu mai este când trebuie să plătească redevenţele.