Revista presei centrale, 22 februarie
Articole din Jurnalul Naţional, România Liberă, Adevărul şi Evenimentul Zilei.
Articol de Mirela Ursachi, 22 Februarie 2012, 07:18
"Se pregăteşte Guvernul să intre iar în recesiune?" se întreabă JURNALUL NAŢIONAL în contextul revenirii FMI în România, la doar două săptămâni de la vizita de evaluare a acordului stand-by de tip preventiv.
Ziarul menţionează că discuţiile se vor axa, în principal, pe situaţia economică internaţională, dar şi pe cea internă.
Referitor la scenariul unei posibile recesiuni, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că Guvernul ia în calcul orice, riscurile pentru o nouă scădere a Produsului Intern Brut fiind legate de zona euro, precum şi de ninsorile care au blocat jumătate de ţară - adaugă publicaţia.
Tot din JURNALUL NAŢIONAL aflăm "Cum reduci preţul gazelor de import: dai în judecată Gazprom".
Autorul articolului scrie despre demersul companiei naţionale de gaze din Polonia, care a dat în judecată gigantul rus Gazprom la tribunalul internaţional de la Stockholm, pentru a obţine reducerea preţului la gazele importate din Rusia.
Polonezii reclamă, la fel ca şi alte companii europene, lipsa unei burse a gazelor. Cotidianul notează avantajele unei astfel de burse, dar şi situaţia României în privinţa surselor de la care importă gaze naturale.
ADEVĂRUL comentează "Greva USL îl expune penal pe Ion Iliescu". Este vorba de adoptarea pe articole, de către Camera Deputaţilor, a proiectului de modificare a Codului Penal, în sensul că infracţiunile de omor nu se mai prescriu.
Modificarea adusă Codului Penal se referă şi la faptele de omor petrecute în timpul Revoluţiei sau al mineriadelor - afirmă preşedintele Comisiei juridice, democrat-liberalul Daniel Buda.
Sub titlul "Agricultorii îşi numără pierderile după zăpadă şi îngheţ" ROMÂNIA LIBERĂ face bilanţul pagubelor din această iarnă.
Publicaţia aproximează că viscolul şi zăpada au provocat legumicultorilor pagube de milioane de euro, foarte afectaţi fiind cei care care au accesat programe cu finanţare europeană.
Nici culturile de grâu şi rapiţă nu au fost ferite - după o toamnă secetoasă, specialiştii în domeniu urmează să evalueze în ce proporţie îngheţul a pătruns în sol.
"Neglijenţă criminală" titrează EVENIMENTUL ZILEI şi susţine că tragedia de la Sighetu Marmaţiei, în care au fost grav rănite mai multe persoane, putea fi evitată.
Reporterii ziarului dezvăluie o serie de aspecte privind incidentul, printre care amănunte legate de scurgerile de gaz anunţate înaintea exploziei şi considerate alarme false.
Articolul punctează care sunt măsurile de prim-ajutor în caz de incendiu şi oferă sfaturi despre achiziţionarea unui detector de gaze.