Revista presei centrale, 20 decembrie
Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Curierul Naţional şi Jurnalul Naţional.
Articol de Mirela Ursachi, 20 Decembrie 2011, 10:28
"UNPR se întăreşte cu oamenii lui Vanghelie" titrează România Liberă.
Publicaţia comentează că, "după achiziţionarea primarului Piedone de la Partidul Conservator şi a Laviniei Şandru de la Partidul Iniţiativa Naţională, Gabriel Oprea ocheşte PSD Bucureşti.
Totodată, articolul susţine că plecarea din PSD a deputatei Aura Vasile şi trecerea ei la Uniunea Naţională pentru Progresul României pare să anunţe o alta de şi mai mare calibru: cea a lui Marian Vanghelie.
România Liberă argumentează afirmaţia citând discuţiile dintre primarul sectorului 5, Marian Vanghelie şi liderul PSD, Victor Ponta şi notează şi alţi politicieni care ar intenţiona să părăsească Partidul Social-Democrat.
Subiectul este abordat şi de Evenimentul Zilei, care prezintă motivele pentru care Aura Vasile a demisionat din PSD. De asemenea, sunt sintetizate declaraţiile lui Marian Vanghelie pe acest subiect, acordate unui post privat de televiziune. El a negat faptul că ar intenţiona să facă acelaşi lucru.
Tot Evenimentul Zilei scrie: " Regia Protocolului de Stat a scăpat din mână chiriaşii de lux". Este vorba de faptul că "RA-APPS nu reuşeşte să mai strângă chiria de la locatarii de lux, iar aceştia preferă să se judece în loc să plătească". Autorul aricolului susţine că nici legile date în ultimii ani nu au fost tocmai de ajutor, ba dimpotrivă, unele prevederi sunt folosite în instanţă de răuplatnici. Ziarul dezvăluie cât are de recuperat Regia şi face câteva "studii de caz".
Schimbăm aria de interes cu un titlu din Curierul Naţional: "Peste două treimi dintre români s-au gândit la criză când au făcut cumpărături". Publicaţia citează un studiu, potrivit căruia, anul acesta, pe fondul crizei economice, peste 70 la sută dintre persoanele chestionate au consumat mai puţin sau au apelat la produse mai ieftine. Se pare că nici sfârşitul de an, cu sărbătorile specifice, nu i-a determinat pe români să aloce mai mulţi bani cumpărăturilor.
Printre cauze, Curierul Naţional menţionează : creşterea preţurilor, reducerea salariilor şi pierderea locului de muncă.
În fine, Jurnalul Naţional aduce în atenţie sportive românce din perspectiva eforturilor pe care acestea le fac pentru a ajunge pe podium la Olimpiada de anul viitor, de la Londra. Ce sentimente trăiesc Sandra Izbaşa, Cătălina Ponor şi Nicoleta Grasu atunci când înving, poveştile lor din culise, dar şi un scurt istoric al realizărilor celor 3 sportive găsiţi în paginile ziarului amintit.