Revista presei centrale, 15 martie
Articole din Jurnalul Naţional, România Liberă, Adevărul şi Evenimentul Zilei.
Articol de Mirela Ursachi, 15 Martie 2012, 07:05
"Ponta, o relaţie specială cu Ungureanu"- scrie Adevărul, care comentează că " ultima apariţie televizată a premierului Mihai Răzvan Ungureanu a readus în atenţie chestiunea relaţiilor dintre premier şi liderul PSD, Victor Ponta, în condiţiile în care preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu participă la discuţiile dintre cei doi".
De asemenea, publicaţia expune şi reacţia liderului liberal pe marginea subiectului.
Din Jurnalul Naţional aflăm că "Tariful social la energie va fi eliminat după alegeri".
Publicaţia susţine că se va renunţa la tarifele reglementate la electricitate în 10 etape pentru consumatorii casnici şi în 6 etape pentru cei industriali.
Statul va acorda ajutoare financiare celor care nu mai beneficiază de tariful social, însă doar în cazul persoanelor cu un venit mai mic sau egal cu salariul minim pe economie.
Ziarul detaliază mecanismul liberalizării preţurilor la energie şi face o statistică privind numărul consumatorilor vulnerabili.
Schimbăm aria de interes cu România Liberă, care face dezvăluiri despre "Conexiunile judecătoarelor lui Dinel Staicu".
Potrivit autorului articolului, două judecătoare din completul de judecată care l-a scăpat de fostul preşedinte al SIF Oltenia, Dinel Staicu, de o condamnare la 7 ani de închisoare cu executare, au fost monitorizate de procurorii care considerau suspectă eliberarea unui irakian, membru al Al Qaeda, judecat în prezent pentru fapte de terorism.
Deşi cele două judecătoare au primit "neînceperea urmăririi penale", în cazul uneia dintre ele anchetatorii au descoperit conexiuni care duceau spre membri ai lumii interlope - precizează România Liberă.
"În sfârşit! Programe moderne şi manuale noi" - anunţă Evenimentul Zilei.
Publicaţia menţionează că procesul de modernizare a învăţământului preuniversitar a început odată cu programa pentru clasa pregătitoare, iar treptat, până în 2018, toată materia va fi regândită şi adaptată la cerinţele societăţii actuale.
Amănunte despre calendarul schimbărilor pe care ministerul Educaţiei intenţionează să le facă dar şi despre modul în care profesorii vor ţine pasul cu acestea, puteţi găsi în cuprinsul articolului.
Tot Evenimentul Zilei titrează: "Şahul va deveni materie de şcoală", după ce Parlamentul European a aprobat declaraţia cu privire la introducerea şahului în sistemul de învăţământ din Uniunea Europeană.
Ziarul notează că printre beneficiile şahului se numără ameliorarea concentrării şi răbdării, precum şi dezvoltarea creativităţii, intuiţiei, motivaţiei şi fair-play-ului.