Revista presei centrale, 11 iulie
Articole din Jurnalul Naţional, România Liberă, Evenimentul Zilei şi Adevărul.
Articol de Mirela Ursachi, 11 Iulie 2012, 07:24
"USL: Băsescu, demis cu majoritatea voturilor celor prezenţi la urne" titrează Jurnalul Naţional, şi adaugă: "Guvernul va organiza referendumul de pe 29 iulie privind demiterea lui Traian Băsescu în baza Ordonanţei de urgenţă aflate în vigoare".
Ziarul expune decizia de ieri a Curţii Constituţionale privind Legea referendumului şi subliniază că aceasta se aplică proiectului de act normativ votat de Parlament şi contestat de PDL.
În plus, Jurnalul Naţional compară situaţia actuală cu referendumul din 2007 privind demiterea lui Traian Băsescu şi menţionează că atunci legea nu condiţiona validarea referendumului de numărul alegătorilor prezenţi la vot.
Subiectul este abordat şi de România Liberă, care comentează: "după ce judecătorii Curţii au decis că pentru validarea referendumului trebuie să vină la urne 9 milioane de români, concluzia firească ar fi că Traian Băsescu a scăpat de emoţii pentru data de 29 iulie, pentru că pragul este imposibil de atins". Publicaţia susţine, însă, că din acest motiv Guvernul Ponta şi USL sunt decişi să joace la limita legii folosindu-se de ordonanţa de urgenţă aflată în vigoare, şi trece în revistă argumentele reprezentanţilor USL privind raportarea la această ordonanţă pentru organizarea referendumului.
Evenimentul Zilei expune opinia PDL pe marginea subiectului. Autorul articolului punctează că democrat-liberalii cer punerea în aplicare fără întârziere a deciziei CCR şi apreciază că invocarea unei ordonanţe cu acelaşi conţinut, care ar anula decizia Curţii, este cităm: "o sursă de anarhie".
Rămânem la Evenimentul Zilei care, sub titlul "Preţurile s-au oprit din scădere. Ce va urma?", analizează ultimele evoluţii ale preţurilor şi face estimări pe marginea efectelor ce decurg din scumpirile anunţate de cele mai importante trei companii petroliere din ţară. Totodată, cotidianul face un top al produselor şi serviciilor care s-au scumpit precum şi al celor care s-au ieftinit şi precizează că, deşi poate părea paradoxal, evoluţia lunară bună a preţurilor ascunde germenele unor viitoare creşteri.
"Afacerile şi Geografia, cele mai căutate facultăţi" - scrie Adevărul şi notează că, deşi rezultatele la Examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, se afişează abia vineri, după soluţionarea contestaţiilor, înscrierile la facultate au început deja. Ziarul notează care sunt cele mai vânate specializări, care este modul de selecţie al acestora şi dă detalii despre programul admiterii la facultăţile din ţară.