Revista presei, 3 septembrie
Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Curierul Naţional şi România Liberă.
Articol de Mihai Udroiu, 03 Septembrie 2012, 07:13
"Scumpirile de toamnă ne ard la buzunare", citim în Evenimentul Zilei. Publicaţia a calculat cât are de plătit în plus, lunar, o familie formată din patru persoane şi dă o serie de sfaturi despre cum ar putea fi reduse efectele scumpirilor.
Calculul are la bază consumul mediu la alimente pe cap de locuitor pe anul 2010 stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi date ale furnizorilor de utilităţi.
Jurnalul Naţional scrie despre "Schimbările la BAC", anunţate de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Una dintre ele este varianta Bacalaureatului profesional, pentru cei care vor să intre direct pe piaţa forţei de muncă.
Pe lîngă explicaţiile oferite de ministru, publicaţia notează şi părerea secretarului de stat pentru învăţămîntul preuniversitar, Stelian Fedorca, referitoare la cauzele care au dus la modificarea examenului cu patru ani mai devreme decât prevede actuala legislaţie din domeniu.
"42,8 milioane de euro sprijin pentru fermieri", este proiectul aprobat de guvern pentru sprijinirea agricultorilor afectaţi de secetă şi ale cărui prevederi le găsim detaliate de Jurnalul Naţional.
Ziarul porneşte de la avertismentul premierului Victor Ponta, potrivit căruia România este ţara cea mai afectată de secetă dintre statele Uniunii Europene, şi detaliază condiţiile în care fermierii pot beneficia de fonduri.
Subiectul este prezentat şi de Curierul Naţional, care consemnează, în plus, şi opinia filialei din România a gigantului american din domeniu, Monsanto. Directorul general al firmei, Cosmin Chioreanu, punctează motivele care au stat la baza producţiei mici înregistrate anul acesta.
"Boabe de 44.000 de euro kilogramul. Cine mai face cercetare în agricultură", este titlul articolului de fond din România Liberă, referitor la implicarea tot mai scăzută a statului în acest sector, care a rămas exclusiv în sarcina firmelor private.
În articol se arată de ce este important ca ţara noastră să aibă o contribuţie proprie în cercetarea mondială din domeniul agrar, cine sunt principalii actori şi care sunt invenţiile acestora.
Una dintre ele este o specie de porumb foarte valoroasă, care se vinde la număr de boabe şi care este căutată de universităţi şi companii din Statele Unite ale Americii, Argentina sau China.