Revista editorialelor, 7 aprilie

Cristian Tudor Popescu critică dur, în Gândul, modul în care s-a purtat actuala putere în cazul majorării salariilor profesorilor cu 50 la sută şi faptul că premierul Emil Boc a recunoscut recent că a greşit.

Citez: "A greşi induce ideea de vină "tehnică", logică, dar nu morală. Cu aceeaşi "cinste" ardelenească pe care o mima aseară la televizor, E. Boc a escrocat alegătorii pentru a ajunge la guvernare. Niciodată o atitudine care, pe lângă răul făcut altora, îţi aduce ţie mari beneficii nu poate fi calificată drept greşeală."

"Singurul răspuns corect la întrebarea d-lui Boc: "Dvs. ce-aţi face acum în locul meu? Bani nu sunt, deci oricine ar fi ar face la fel" - este: DEMISIA. Salariile nu le poţi plăti, dar poţi să plăteşti pentru înşelăciune. Cât priveşte justificarea nu demisionez pentru că nu există altul mai bun decât mine, asta o putem auzi şi de la Adrian Severin, şi de la Gaddafi." - am încheiat citatul.

Înainte de a-şi scrie articolul din Jurnalul Naţional, Radu Tudor a revăzut capitolul "Sănătate" din programul de guvernare 2008-2012 al actualei puteri, în special proiectele privind asistenţa sanitară în mediul rural, precum şi propunerile de ameliorare a sitauţiei din sănătate ale Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice din România.

Apoi jurnalistul transcrie imaginile din ultimele zile, cu ocazia desfiinţării unor spitale, citez: "bastoane învârtite în aer de septuagenari bolnavi, îmbrăcaţi în haine vechi, având pe ochi nişte ochelari lipiţi cu leucoplast. "

"În locul unei mâini de ajutor întinse de cei care le-au cerşit şi le-au obţinut votul, o parte din bătrânii satului românesc primesc azi un dos de palmă zdravăn şi replici miliţieneşti de anii ’50: "Las’ că ştim noi ce e mai bine pentru voi ".

Indolenţa autorităţilor continuă, amplificând agonia unor muribunzi, cărora în Postul Paştelui trebuia să le oferi un medicament şi o vorbă bună." - apreciază Radu Tudor.

Pornind de la constatarea că, citez "Interesele clientelei politice sunt mult mai aproape de cămaşa demnitarului decât cele ale cetăţeanului de rând." - Lucian Pop se întreabă în Adevărul de ce mai plătim impozite atâta timp cât prea puţin din visteria statului se reîntoarce în beneficiul cetăţeanului, citez din nou:

"Toate instituţiile statului nu ţin şi nu au ţinut cont de nevoia contribuabilului. Este foarte greu de înţeles de ce trebuie ca Guvernul să construiască săli de sport acolo unde nimeni nu are nevoie de ele, şi să nu facă sisteme de alimentare cu apă sau să asfalteze drumurile de la sate."

"De ce trebuie să investească zeci de milioane de euro în gondole şi patinoare, în loc să aloce acei bani pentru autostrăzi, pasarele şi sisteme de canalizare. De ce trebuie să plătim roviniete şi taxe de drum dacă, în 20 de ani, statul nu a fost în stare să facă mai mult de două sute şi ceva de kilometri de autostradă."

"Pentru ce trebuie să plătim impozite pe terenuri şi case, dacă la doi kilometri de Bucureşti nu beneficiem de cele mai elementare utilităţi? În aceste condiţii, la ce o mai fi bun statul?" - încheie jurnalistul.