Revista editorialelor, 20mai

Referendumul pentru Legea Capitalei şi scandalul microfoanelor găsite în sediul Consiliului Judeţean Iaşi sunt analizate astăzi de editorialiştii ziarelor centrale.

Interminabilul război care se poartă pe seama referendumului privind Legea Capitalei nu are băieţi buni şi băieţi răi - scrie Liviu Avramîn Adevărul.

Pe conducătorii de oşti Andrei Chiliman şi Elena Udrea un singur lucru îi diferenţiază, şi anume faptul că sunt adversari politici. În rest avem un noian de asemănări - de la politicianismul ieftin până la uriaşul dispreţ pe care îl au faţă de opinia publică, faţă de cetăţeni, în ultimă instanţă faţă de alegători.

Andrei Chiliman, care se opune ca atribuţiunile primăriilor de sector să treacă la Consiliul General, a propus referedumul cu o întrebare "telefonată". Elena Udrea a replicat cu un chestionar de şapte întrebări, întâmpinat cu un uriaş hohot de râs. De aceea, cele şapte întrebări au rămas doar patru; apoi Andrei Chiliman a propus ieri două. Din modul în care se desfăşoară ostilităţile, tocmai părerea bucureştenilor e ultimul lucru care îi interesează pe protagonişti - consideră Liviu Avram. Miuţa asta arată încă o dată că lucrurile cu adevărat serioase n-ar trebui lăsate la mâna politicienilor.

Silviu Sergiucomentează, în textul său din Evenimentul Zilei, pe marginea scandalului microfoanelor găsite în pereţii Consiliului Judeţean Iaşi, pe care îl numeşte încă din titlu "apă de ploaie". De fiecare dată când izbucneşte un "Watergate românesc" pe malul Bahluiului, Begăi sau Dâmboviţei lucrurile se desfăşoară după acelaşi tipar găunos. Corupţii din opoziţie acuză poliţia politică a lui Traian Băsescu, iar corupţii de la putere dau asigurări că statul de drept este funcţional, ştiind că pot fura pe mai departe, fără să li se întâmple nimic. Cu fiecare episod, societatea civilă se mai plictiseşte un pic de subiect şi adoarme pe nesimţitelea, iar somnul ei - încheie Silviu Sergiu - ar putea naşte în curând un monstru.

În editorialul său din România Liberă, Cristian Câmpeanu propune o amplă discuţie pe marginea noţiunii de "stat social", cu referiri la istoria mai veche şi mai recentă, pentru a ajunge la zilele noastre, când României - crede jurnalistul - nu i se potriveşte acest model. Un stat social are ca principală preocupare să împartă bogăţia în sensul celei mai mari egalităţi posibile. Ori România are prea puţini antreprenori, prea puţini muncitori, prea puţină inovaţie - adică prea puţini oameni care produc bogăţie - ca să îşi poată permite să se declare - şi încă prin Constituţie - stat social. De aceea - concluzionează Cristian Câmpeanu - guvernul de centru-dreapta, în forma actuală, remaniată, cu sau fără Boc în frunte, trebuie să reducă dimensiunile statului asistenţial până la dispariţie şi să creeze mecanismele prin care ajutoarele sociale şi celelelte forme de solidaritate să fie temporare şi îndreptate spre persoanele care într-adevăr sunt lipsite de orice speranţă de a se redresa prin forţe proprii.