Revista editorialelor, 19 mai

În România Liberă, Sabina Fati comentează împotrivirea Rusiei faţă de amplasarea scutului american anti-rachetă în ţări de Europa de Est, sub titlul "Rusia ameninţă cu război. Ce aşteaptă de la România?".

Citez din editorial: "Dmitri Medvedev şantajează lumea cu un nou Război Rece. În paralel, Moscova ar vrea să ne ademenească în clubul statelor care cumpără gaz ieftin, aşteptând, în schimb, concesii de diferite feluri. În acest moment, românii plătesc pentru gazul rusesc cel mai mare preţ din Uniunea Europeană şi, o dată cu scutul, preţul ar putea creşte dacă Bucureştiul nu oferă ceva la schimb. Ruşii sunt interesaţi de investiţii strategice şi ar vrea să cumpere pachetele de acţiuni care vor fi scoase la vânzare de Transgaz şi Romgaz pentru a pune piciorul aici simultan cu americanii: Rusia să devină parte importantă în economia autohtonă, iar Statele Unite să fie principalul aliat militar. Această soluţie de tip finlandez este visul mai vechi al liderilor de la Kremlin" - aşa vede situaţia Sabina Fati.

"Ce mai vrea Europa de la noi?" - aflăm de la Răzvan Orăşanu, care scrie în Evenimentul Zilei.

România trebui să atingă, până în 2020 cinci ţinte, pe care le cere Uniunea Europeană, şi anume: "să reducem sărăcia extremă, să avem 75% din populaţia între 20-64 de ani angajată în muncă, să investim în cercetare a zecea parte din buget, să reducem emisia de gaze în atmosferă cu 20% şi să avem 40% din oamenii între 32-34 de ani cu cel puţin o facultate." Editorialistul vede imposibil de atins majoritatea acestor obiective, întrucât consideră că "sărăcia extremă nu poate fi redusă prin tăierea otova a salariilor şi pensiilor", "populaţia nu poate fi ţinută angajată, de vreme ce tocmai autorităţile îi invită pe medici şi pe profesori să-şi caute de muncă prin alte ţări"; cât despre investiţii mari în cercetare şi grija pentru protecţia mediului - greu de imaginat că s-ar afla printre priorităţile clasei politice româneşti în ansamblu - apreciză Răzvan Orăşanu.

Radu Călin Cristea face în Adevărul o paralelă - pe care şi el recunoaşte că ar fi puţin forţată - între situaţia PNŢCD, principalulul partid din CDR, aflat la guvernare în anul 2000 şi actualul partid de la putere.

După ce recunoaşte că se aştepta ca alegerile recente din PDL să aducă startegii de revigorare a partidului, Radu Călin Cristea scrie, citez: "PDL preferă să stea, ca o familie unită de gustul pricopselii, trăindu-şi cu fast clipa şi privându-se de deschiderea unor perspective care să reprezinte un acont raţional pentru alegerile de anul viitor. Satisfăcut de îngăduirea sa în vria preşedintelui Traian Băsescu, PDL îşi pregăteşte intrarea în opoziţie, avansând triumfal pe un drum al inconştienţei colective. Cu spatele la sondajele de opinie, afişând o trufie ce ucide spiritul critic, decuplat de la o realitate supusă unor cazne croite după şablonul mai mult decât discutabil al FMI, PDL surprinde prin flagranta absenţă a unei clarviziuni politice cu care a câştigat bătălii dificile" - am încheiat citatul.