Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista editorialelor, 11 aprilie

Editoriale din Adevărul, Jurnalul Naţional şi România Liberă.

Revista editorialelor, 11 aprilie

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 11 Aprilie 2011, 07:52

În editorialul său din Adevărul, cu titlul "Bogaţi, dar proşti", Ovidiu Nahoi deplânge faptul că, în materie de agricultură, românii au ajuns să ia lecţii de la mai micii vecini ungari şi bulgari.

După ce constată conjunctura globală favorabilă şi anume că cererea de alimente creşte constant, ca şi preţurile, jurnalistul îi îndeamnă, citez pe "guvernanţi, investitori şi sofisticaţii lideri ai sistemului financiar să coboare puţin prin noroaiele satelor româneşti, pentru a scoate la lumină o comoară.

Politicile publice şi sectorul privat trebuie să-şi dea mâna. Iar liderii politici să înţeleagă lumea rurală şi ca altceva decât un loc unde votul se cumpără pe un mic şi o bere. Veţi vedea atunci că oamenii vor primi o altă motivaţie pentru a munci. Iar România nu va mai fi locul proştilor care stau pe un munte de bogăţie. Cu potenţialul nostru agricol ar trebui să stăm la discuţii doar cu Franţa şi cu Italia." - este concluzia lui Ovidiu Nahoi.

"Ce vom afla la 13 mai, când Statistica va da cifrele reci privind mersul economiei în primul trimestru al acestui an" - ne spune Adrian Vasilescu în Jurnalul Naţional.

Indiferent dacă statistica va arăta că România a ieşit sau nu din recesiune la 31 martie, "aceasta NU va schimba semnificativ tabloul economiei româneşti." - susţine consilierul guvernatorului BNR, care consideră că această statistică nu poate răspunde la una dintre cele mai grele întrebări, şi anume: "în cât timp creşterea economică va începe să se facă simţită în casele noastre".

"Diagnosticul de la 13 mai nu va schimba poziţia României în constelaţia economiilor Uniunii Europene.

Ţara noastră va fi tot la răscruce de drumuri, iar noi vom fi obligaţi să alegem: ori grăbim reformele structurale, unica şansă de a ieşi din criză şi de a ne schimba condiţia istorică; ori vom continua să ne împăcăm, şi în anii viitori, cu locul din coada topului european al bunăstării". - încheie Adrian Vasilescu.

Dan Cristian Turturică scrie în România Liberă despre societatea civilă, care ar ultima speranţă pentru schimbarea în bine a României.

"Protestele societăţii civile aduc în atenţie critici de bun-simţ, echilibrate şi constructive la adresa unor proiecte ale autorităţilor care ignoră exact ce ar trebui să stea la baza lor: interesul public" - apreciază jurnalistul, care nu se sfieşte să remarce şi păcatele de care se fac vinovate unele ONG-uri, citez: "învăţate cu victorii de imagine facile, în faţa unui stat şmecher, unele ONG-uri au început să se molipsească de suficienţă.

Sau chiar ajung să comită păcatul capital: să susţină cauze în dezacord flagrant cu interesul public, mizând pe faptul că nimeni nu va ţine partea unui stat care are în spate o lungă istorie de abuzare a propriilor cetăţeni. Rezultatul: confuzie totală şi intrarea societăţii civile în competiţia pentru iniţiative nefaste." - conchide Dan Cristian Turturică.

Revista editorialelor, 6 aprilie
Revista Presei 06 Aprilie 2011, 08:48

Revista editorialelor, 6 aprilie

Editoriale din Gândul, Evenimentul Zilei şi Adevărul.

Revista editorialelor, 6 aprilie
Revista presei centrale, 7 septembrie
Revista Presei 07 Septembrie 2012, 07:12

Revista presei centrale, 7 septembrie

Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Adevărul, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional şi Curierul Naţional.

Revista presei centrale, 7 septembrie
Revista presei centrale, 6 septembrie
Revista Presei 06 Septembrie 2012, 07:26

Revista presei centrale, 6 septembrie

Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Bursa, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional şi Adevărul.

Revista presei centrale, 6 septembrie
Revista presei, 3 septembrie
Revista Presei 03 Septembrie 2012, 07:13

Revista presei, 3 septembrie

Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Curierul Naţional şi România Liberă.

Revista presei, 3 septembrie
Revista presei, 31 august
Revista Presei 31 August 2012, 07:12

Revista presei, 31 august

Articole din Evenimentul zilei, Adevărul, Jurnalul naţional, Ziarul financiar şi România liberă.

Revista presei, 31 august
Revista presei centrale, 30 august
Revista Presei 30 August 2012, 06:54

Revista presei centrale, 30 august

Articole din Adevărul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, România Liberă şi Ziarul Financiar.

Revista presei centrale, 30 august
Revista presei centrale, 28 august
Revista Presei 28 August 2012, 07:29

Revista presei centrale, 28 august

Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, România Liberă şi Adevărul.

Revista presei centrale, 28 august
Revista presei centrale, 27 august
Revista Presei 27 August 2012, 07:48

Revista presei centrale, 27 august

Articole din România Liberă, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Curierul Naţional, Adevărul şi Bursa.

Revista presei centrale, 27 august