Matinal de duminică, 14 octombrie
Despre situaţia unor clădiri de patrimoniu aflate în stare de degradare
Articol de Leni Trandafir, Magdalena Stoicia, 11 Octombrie 2012, 15:00
Gara Iţcani din Suceava, clădire de patrimoniu, construită pe la 1870 sub administraţie austriacă, stă gata să se dărâme, fiind abandonată. SNCFR-ul, administratorul ei, nu se îngrijeşte de întreţinerea şi renovarea acestui monument, care se va demola din neglijenţă şi proastă gestionare a banilor alocaţi pentru reabilitarea ei:
Ultima clădire de poştă de pe vremea Regelui Carol I, aflată în Călăraşi, a ajuns o ruină, din lipsă de fonduri. După o istorie tulbure, în care nu s-au accesat nici fondurile europene necesare renovării, cu toate că proiectul exista, nici firma căreia a fost concesionată, nu s-a ocupat cum trebuie de reabilitarea ei, clădirea a ajuns în pragul prăbuşirii.
Alte exemple de clădiri de patrimoniu abandonate degradării, întâlnim la Constanţa. Alături de turismul zonei de litoral, ar putea exista şi un turism cultural, de vizitare a unor clădiri monument, aflate în zona peninsulară a Constanţei, cum ar fi Cazinoul, Vila Şuţu, fostul Hotel Bulevard, Casa cu Lei etc. De ce nu se poate face acest lucru? Din cauza lipsei fondurilor, nepăsării privind astfel de obiective şi intereselor financiare în construcţii imobiliare noi.
În ceea ce priveşte Hala „Matache Măcelarul”, cei trei invitaţi ai emisiunii, arhitectul Şerban Sturdza, Stelian Tănase, autorul serialului „Bucureştiul de altădată” şi Mircea Toma, reprezentant al societăţii civile, au spus răspicat că Hala Matache ar putea rămâne pe locul ei. Părerea generală este că primăria nu doreşte păstrarea acestui monument şi nici mutarea lui cum s-a întâmplat în cazul bisericilor din Bucureşti, ci demolarea şi reconstruirea obiectivului, astfel pierzându-se valoarea lui de patrimoniu. Deşi, iniţial primarul Oprescu părea că agreează această idee, ulterior s-a răzgândit şi a mers pe aplicarea planului de mutare a clădirii.