Redescoperă lumea:Roquemaure
Povestea culturilor de viță de vie salvate de Sfântul Valentin
Articol de Sorina Man, 12 Mai 2015, 10:03
Câteva localități din lume poartă numele Sfântului Valentin. Una este în Austria , la o distanță de 200 de km sud de Viena, o alta în Canada - în regiunea Quebecului - și o a treia, în zona centrală a Franței. Aceasta din urmă este și cea mai veche, prima mențiune a satului Saint-Valentin datând de la 1190.
Tot în Franța se află o altă localitate al cărei destin s-a legat la un moment dat de Sfântul Valentin. Este vorba despre localitatea Roquemaure, situată în sudul Franței, în regiunea Languedoc-Rousillon.
Totul s-a petrecut la jumâtatea secolului al XIX-lea , atunci când comunitatea a cărei existență depindea de vița de vie a suferit o grea lovitură. Întreaga cultură a fost distrusă de filoxera. Totul părea pierdut. Oamenii și-au pus speranțele în miracolul pe care moaștele unui sfânt le-ar fi putut înfăptui pentru ei. Așa se face că Roquemaure se află - începând din 1868 - sub protecția Sfântului Valentin , al cărui nume latin Valerius înseamnă sănătate și vigoare.
Nu e de mirare că de ziua Sfântului Valentin întreg orașul este în sărbătoare.
Pe străzile din partea veche a așezării are loc o procesiune a moaștelor Sfântului Valentin, însoțită de șapte care umplute cu butuci din viță de vie din cele șapte soiuri cultivate în zonă. Se celebrează în felul acesta și Festivalul tăiatului viței de vie. Sute de persoane, costumate după moda secolului al XIX-lea, defilează pe străzile care răsună de muzică tradițională, interpretată de grupuri folclorice însoțite de acrobați și jongleri.
AUDIO: