Redescoperă lumea : Pakistan
Pe urmele misterioasei populații kalash
Articol de Sorina Man, 14 Decembrie 2016, 13:07
În districtul Chitral din partea de nord-vest a Pakistanului, nu departe de granița cu Afghanistanul, se află locul unde viețuiesc membrii grupului etnic Kalash. Originile grupului, încă învăluite în mister, au iscat de-a lungul timpului o serie întreagă de teorii și controverse.
Ochii albaștri, pielea deschisă la culoare și părul blond sunt semne distinctive frecvent întâlnite la această populație care se remarcă și printr-o religie proprie, o limbă vorbită proprie și o cultură unică în zonă, fiind considerată o adevărată insulă într-o mare dominată de islamism.
(sursa foto nativepakistan.com)
Unii susțin că ar fi vorba despre descendenți ai celor ajunși aici ca luptători în legiunile lui Alexandru cel Mare sau în armata unuia dintre generalii săi care a revenit aici pentru a recuceri zona în anul 309 î.e.n.
Alții vorbesc despre o populație ce ar fi migrat din Asia de Sud, dintr-un loc numit Tsiam, pomenit în multe din legendele și cântecele transmise peste veacuri.
Comunitatea , a cărei dimensiune este acum mult redusă, este concentrată în trei sate – Birir, Bumburet și Rumbur – în zona dominată de muntele Hindu Kush, la înălțimi cuprinse între 1900 și 2200 m. Fiecare sat se află situat pe câte o vale, pe linia apelor ce se varsă în râul Kunar, formând ansamblul denumit local Kafristan sau tărâmul necredincioșilor (de la termenul islamic kafir = necredincios).
Sărbătorile locale sunt legate de rosturile și ritmurile naturii. Ele reprezintă în principal un prilej de a aduce mulțumiri zeilor pentru resursele naturale care le asigură viața. Cu două săptămâni înainte de solstițiul de iarnă are loc cea mai importantă sărbătoare a comunității.
Sărbătoarea poartă numele de Chaumos și este renumită pentru ritualurile speciale de purificare și regenerare a forțelor vitale.
AUDIO