Redescoperă lumea: Italia
Marea bătaie cu portocale de la Ivrea

Articol de Sorina Man, 12 Februarie 2016, 19:01
Situat într-un colțișor încântător din regiunea piemonteză, orașul Ivrea are o poveste care l-a făcut faimos în lumea întreagă.
Se spune că în epoca medievală, undeva pe la anul 1200, pe când orașul se afla în mâinile unui stăpân tiranic și zgârcit, s-a iscat o revoltă care a dus în cele din urmă la obținerea statutului de oraș liber.
Flacăra revoltei a fost aprinsă de o mireasă care nu numai că i-a refuzat tiranului exercitarea dreptului seniorial al primei nopți dar i-a și făcut de petrecanie, luându-i viața.
De atunci a rămas obiceiul de a rememora acest episod, printr-un act de reconstituire istorică a bătăliei.
Inițial, oamenii foloseau boabe de fasole pe care echipele concurente le aruncau una în cealaltă. Începând din secolul al XIX-lea, tradiționala bătălie s-a transformat într-un carnaval iar boabele de fasole au fost înlocuite cu portocale.
Participanții la bătălie, îmbrăcați în haine de epocă, sunt grupați pe echipe. Una reprezintă poporul iar alta ...asupritorii. Cei care nu se implică activ în luptă și vor să fie feriți de loviturile cu portocale trebuie să poarte un fes frigian de culoare roșie ca însemn .
Totul decurge potrivit unui scenariu bine pus la punct. Sunt aleși din timp cei care vor juca în rolurile principale, cum ar fi acela de maestru de ceremonii care va citi din balconul primăriei și proclamația de oraș liber sau acela al fetei din povestea amintită.
Carnavalul se încheie cu un festin de pomină!
AUDIO