Redescoperă lumea: Argentina
Cea mai mare petrecere a anului are loc la festivalul vinului de la Mendoza
Articol de Sorina Man, 08 Martie 2016, 11:40
Faimoasă pentru calitatea podgoriilor sale, provincia Mendoza asigură cam 70% din producția de vin a Argentinei.
Orașul Mendoza, situat la poalele munților Anzi, este una din cele nouă capitale mondiale ale vinului și își ține rangul cu mult fast.
Ultimele zile din februarie și primele zile din martie, zece la număr, sunt dedicate uneia dintre cele mai mari sărbători naționale: Fiesta National de la Vendimia.
Prima ediție a avut loc în 1936, după ce s-a decis la nivel guvernamental ca tradițiile legate de culesul viilor să se transforme într-un eveniment social național de anvergură.
În cele 18 provincii au loc, încă din luna decembrie, activități dedicate – inclusiv alegerea câte unei regine a vinului. Din rândul celor 18 tinere încoronate este aleasă Regina națională a frumuseții și a vinului cu prilejul ceremoniei finale care are loc în luna martie.
În prima zi de vineri din martie, frumoasele tinere pot fi admirate la o paradă denumită Via Blanca de las Reinas . Ele traversează întreg orașul în niște care alegorice somptuoase din care împart în stânga și în dreapta ciorchini de struguri. Cine e mai norocos poate primi cu această ocazie și o sticlă de vin.
A doua zi, adică sâmbătă dimineața, toată lumea se adună pentru a urmări o nouă paradă denumită Carrusel Vendimial. De data aceasta carele alegorice sunt urmate de grupuri de bărbați călare, îmbrăcați în costume tradiționale de gaucho. Îi urmează îndeaproape trupe de muzicanți și dansatori reprezentând toate provinciile din Argentina.
Seara este dedicată actului final al sărbătorii. Este vorba despre alegerea Reginei Naționale a Vinului, moment completat cu un spectacol magnific, transmis în direct la TV și care poate fi urmărit și pe un ecran uriaș instalat într-una din marile piețe ale orașului Mendoza.
Totul se încheie cu focuri de artificii, urmărite cu încântare și însoțite de câte un pahar de vin, desigur!
AUDIO