Povestea porcului

Oamenii de ştiinţă susţin, cu probe arheologice, că porcul se află pe planeta noastră de vreo 40 de milioane de ani, dacă nu mai bine.

Din documentele împăraţilor Chinei ştim că încă din anul 4000 înaintea erei creştine, supuşii regatului au primit îndrumări şi poruncă să crească porci în gospodăriile lor. Iniţiativa a avut un asemenea succes încât oameni de vază ai acelor vremi au cerut să fie îngropaţi dimpreună cu câte o turmă de porci, nu cumva să ducă lipsă de mâncare pe lumea cealaltă!

Civilizaţia care se poate mândri cu atestări din vremuri tot atît de vechi, cea a Egiptului, ne-a lăsat şi ea mărturie faptul că porcul şi carnea sa erau la mare preţ, dar consumul era restricţionat la o singură zi pe an.

Ideea de ritual vine în minte aproape de la sine. Antropologii susţin că interdicţia de a consuma carnea de porc, prezentă în câteva religii şi culturi ale răsăritului, are mai mult de a face cu calităţile porcului decât cu pericolele ce ar fi rezultat din consumul cărnii sale.

Aşa cum ştiinţa modernă a biologiei a demonstrat, negru pe alb, compatibilităţile dintre om şi porc întocmesc o listă foarte lungă, până într-acolo încât au fost dezvoltate linii speciale de transplant, de ţesuturi şi organe, atât de necesare oamenilor în suferinţă. Mai mult, inteligenţa porcului, ca şi sensibilitatea sa faţă de mediu, capacitatea de comunicare, logică şi afectivă, sunt astăzi recunoscute de ştiinţă.

În unele culturi, interzicerea consumului cărnii de porc pare să fi avut o funcţie totemică, echivalentă cu interdicţia consumului cărnii umane. În alte cazuri, dimpotrivă, consumul cărnii de porc a fost permis ca un substitut, ca o supapă de siguranţă menită să elibereze de tentaţia canibalismului.

( Audio:Ascultați întreaga poveste )

Cât de important este personajul nostru de astăzi, se poate vedea dacă vă mai spun că celălalt mesager al Europei, care a pus piciorul în America odată cu Cristofor Columb, a fost porcul, la insistenţele reginei Isabela a Spaniei.

În sfîrşit, nimeni altul decât George Washington s-a ocupat, personal, de alegerea raselor de porci care urmau să fie crescute şi înmulţite pe teritoriul Americii. Iar pentru că veni vorba despre America, nu se poate să nu fi auzit cineva de celebra stradă newyorkeză, Wall Street. Ei bine, peretele de la care i se trage numele a fost de fapt un gard, ceva mai lung, ridicat de locuitorii insulei Manhattan pentru a-şi pune la adăpost grădinile de elanul râmător al porcilor ce hălăduiau pe cîmpurile învecinate!

Valenţele contradictorii de reprezentare ale porcului, ca simbol sacru sau doar ca referenţial pentru comportamentul uman, sunt foarte bine subliniate în cultura din Nepal.

Aici există patru zeităţi cu cap de porc, numite generic Varahi, care păzesc cele patru porţi de intrare în cetatea sacră, reprezentată ca mandala: una de culoare roşie, Vajravarahi la intrarea dinspre apus, menită să apere de boli turmele; una albastră Nilavarahi, la răsărit; alta la sud, Swetavarahi şi ultima, la nord, Dhumbarahi, de culoare cenuşie, protectoare împotriva bolilor omeneşti, mai ales împotriva holerei.

Iconografia budistă include porcul în triada fundamentală a piedicilor pe care le avem de înfruntat în drumul către împlinirea destinului nostru: dorinţele omeneşti – porcul, mânia – şarpele şi ignoranţa îngâmfată – cocoşul.

Pe de altă parte, există o zeitate numită Vajra Yogini a cărei figură este pe jumătate umană, pe jumătate cap de porc. Această zeiţă trăieşte împreună cu soţul ei, Maha-samvara într-un palat pe vârful muntelui Kailash, iar uniunea lor simbolizează împreunarea dintre înţelepciune şi compasiune. Strigătul strident al porcului, atât de neplăcut nouă, este considerat în reprezentările budiste ca fiind de mare folos, tocmai pentru că este atât de penetrant, încât are capacitatea de-a ne sfărâma toate iluziile şi falsele reprezentări, care ne întunecă gândirea.

Atât în cultul închinat de egipteni zeiţei Isis, cât şi în cel al Demetrei, la romani, porcul apare ca un animal sacru. Zeus însuşi a fost hrănit cu lapte de purcel, spun unele variante ale miturilor Greciei antice. Pe urmele miturilor, ori ca rămăşiţe ale lor, folclorul european include aproape în orice cultură locală figura specială a porcului.