Pemii din Ravensca
Au învățat să facă turism la înălțime
Articol de Sorina Man, 13 August 2011, 13:39
În Banat sunt șase sate de pemi , cum li se spune local cehilor, ai căror strămoși s-au așezat aici pe la 1823.
După 1989 comunitățile au început să se destrame. Mulți, mai ales cei tineri, au plecat în Cehia să-și afle un rost. Cei care au rămas pe meleagurile strămoșești muncesc din greu să-și asigure traiul și să mențină tradițiile.
Șansa supraviețuirii vine tot pe filieră cehă. Guvernul ceh finanțează un program intitulat "People in need" , prin care comunitatile de cehi sunt sprijinite să se dezvolte , îndeosebi prin activități de turism. Cehii au construit un website de promovare a zonei, cu toate informațiile necesare, au venit și au marcat drumurile ce leagă satele cehești, au creat hărți, au pus panouri în limba cehă etc
Cei mai multi turiști sunt cehi. Doritorii au la dispoziție curse săptămânale cu autocarul din Brno. De obicei vin în zona Banatului pentru ciclo/moto-turism. Câțiva cehi și-au cumpărat aici case pentru vacanțe.
(In fotografie: Joseph Raverka)
Cei din familia Raverka se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor, stupărit. In urmă cu câțiva ani și-au luat inima în dinți și au construit o pensiune unde le asigură turiștilor și masa, cu produse din propria gospodărie.
Audio:
Părinții țin gospodaria, băiatul are în grijă pensiunea, fata se căsătorește în curând cu cineva din sat și, dacă lucrurile merg bine, rămân aici. În sat nu prea mai sunt copilași care să meargă la școală. Învățătoarea este dintr-o altă localitate și în curând nu va mai avea pentru cine sa vina. În tot satul acum este un singur bebeluș.