Jocurile minții pe strunele vieții

Îi mulțumesc că m-a purtat departe

Pe drumul său de gust și armonie

Spre culme de lucidă poezie,

Că mi-a deschis în față prima carte,

Că mi-a aprins lumina și-altor arte

În suflet încă din copilărie,

Lăsând stelara lor minunăție

Pe aripi de-ncântare să mă poarte.

Regretul că-mi lipsește se propagă

Și azi în amintirea mea întreagă,

Iar foarte de curând o remușcare

Mi-a ridicat un fel de nod în gât

Că nu-mi găsesc răspuns la întrebare:

O fi știut că l-am iubit atât?

(Tatei, sonet din volumul DIURNE de Constantin Ottescu)

Urmaș al unor familii de neam vechi și de renume - Ottescu și Noica - despre care Nicolae Titulescu afirma , într-o scrisoare, că fac forța României - profesorul de matematici Constantin Ottescu își împărtășește universul interior prin desene și sonete.

AUDIO