Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Concert la noua sala a Radiodifuziunii daneze

Cu violonistul Daniel Hope

Articol de Cristina Sârbu, 08 Octombrie 2010, 18:24

Orchestra Daneză Simfonică Radio a fost înfiinţată în anul 1925 odată cu înfiinţarea Radiodifuziunii Daneze. Din anul 2004, dirijorul principal al orchestrei de 99 de muzicieni este danezul Thomas Dausgaard.

De un an de zile, DRSO are un nou sediu... O clădire în formă de cub imens, cu pereţii de sticlă prin care lumina pătrunde generos în foyere. In funcţie de intensitatea acestei luminii, spaţiile interioare sunt mai primitoare sau mai... misterioase.

După căderea întunericului, iluminatul interior este destul de slab, amintind atmosfera întunecată şi stranie a nordului îndepărtat, străfulgerat de lumini fantastice roşii, albe, albastre...


Sala de concerte a fost proiectată de arhitectul francez Jean Nouvel.

Spaţiul este imens dar în acelaşi timp, surprinzător, conferă şi… intimidate. Scena este plasată în sală, cu publicul aşezat în jur, pe terase, în amfiteatru. Constructorii s-au inspirat – aşa cum o recunosc – după o altă scenă celebră de concert, cea a Filarmonicii din Berlin. Culorile sunt însă diferite: calde, aurii, iar tapiţeria fotoliilor foloseşte mai multe nuanţe de maron şi roşu închis.

Dotarea tehnică este excepţională (proiect acustic Yasuhisa Toyota).

In clădire există de fapt patru studiouri de înregistrări, patru săli de concerte şi repetiţii, de dimensiuni diferite şi cu destinaţii diferite. Despre cea mai mare sală am vorbit deja. Studioul 2 poate primi 540 de persoane iar aranjamentul scaunelor este mereu altul, de la concert la concert. Pereţii de mesteacăn pot fi mânuiţi în aşa fel încât acustica să fie adaptată la genul de muzică prezentat (jazz, clasică, pop şi rock). Sala este decorată cu 38 de uriaşe portrete de dirijori, compozitori şi solişti celebri. Studioul 3 este cel mai mic, poate găzdui 170 de persoane şi a fost gândit, în principal, ca sală de repetiţii şi sală de concert pentru DR Big Band. Studioul 4 este un spaţiu ideal pentru muzica modernă, contemporană, cu dominante acustice – dar nu numai. Dotarea tehnică este un rezultat excepţional al cercetărilor de ultimă oră ale studiourilor IRCAM din Paris. Culoarea sălii este un… roşu aprins conferind spaţiului originalitate şi personalitate aparte.


DRSO a mai lucrat intens, de-a lungul ultimilor ani cu dirijorii Gerd Albrecht, Ulf Schirmer, Leif Segerstam şi Lamberto Gardelli. Lista marilor conducători de orchestră care poposit la Copenhagaşi au condus acest ansamblu este mult mai consistentă, mai amintim personalităţi ca Bruno Walter, Eugene Ormandy, Leopold Stokowski, Rafael Kubelík, Sergiu Celibidache, Chirilic Kondrashin, Evgheni Svetlanov, Gennady Rozhdestvensky, Christoph Eschenbach, Kurt Sanderling, regretatul Gary Bertini, regretatul Giuseppe Sinopoli, Dmitri Kitajenko, Yuri Temirkanov, Sylvain Cambreling, Marek Janowski, John Eliot Gardiner, Rafael Frühbeck de Burgos, Christopher Hogwood şi Ton Koopman.


Sub conducerea acestor mari artisti de ieri şi de astăzi DRSO a cantat în cele mai bune din de concert Europa - Concertgebouw din Amsterdam, Musikverein si Konzerthaus din Viena, Filarmonica din Berlin şi Théâtre des Champs Elysees din Paris - şi a apărut că festivaluri precum Proms, Festivalul de la Salzburg şi Primăvara de la Praga. Acesta a inregistrat CD-uri nenumărate pentru case de discuri, Decca, Chandos şi Dacapo, a efectuat turnee în China şi Coreea şi a primit premii pentru înregistrări din întreaga lume, cateva dintre ele pentru cea mai bună interpretarea a creaţiei lui Carl Nielsen.

În concertul pe care l-am urmărit eu în seara zilei de joi, 16 septembrie, sub bagheta dirijorului Thomas Dausgaard, DRSO a interpretat muzică franceză – Daphnis şi Chloe de Ravel – şi muzică engleză, Concertul op. 15 pentru vioară şi orchestră de Benjamin Britten. Aş dori să mă opresc mai mult asupra acestei lucrări aproape necunoscută în România şi asupra interpretului ei, violonistul englez Daniel Hope.

Daniel Hope este unul dintre cei mai renumiţi violonişti ai vieţii muzicale de astăzi (l-am putut asculta şi la Bucureşti în festivalul ENESCU, ediţia 2009).

Ceea ce îl detaşează în context este preocuparea constantă pentru creaţia contemporană. În repertoriul pe care îl cântă cu mare succes peste tot în lume, pe primele locuri se află concertele pentru vioară de Berg, Schnittke, Elgar, Tippett, Britten, Takemitsu…

Un univers artistic extrem de larg, disponibilităţi generoase pentru variate genuri de muzică, implicarea în organizarea vieţii muzicale, numeroase activităţi sociale în întreaga lume, o discografie bogată care i-a adus, şi ea, recunoaşterea internaţională fac din violonistul Daniel Hope un artist foarte interesant.

Interpretarea Concertului op. 15 de Britten a fost… strălucitoare. Este prima lucrare pe care Britten a terminat-o după sosirea sa în Statele Unite, în anul 1939. Partitura are pagini de mare virtuozitate tehnică alternând cu altele profund dramatice, reflectând îngrijorarea compozitorului – pacifist convins – faţă de tensiunile şi pericolele timpurilor pe care le trăia.

Ceea ce am apreciat în mod deosebit la versiunea oferită nouă de Daniel Hope a fost grija extremă pentru expresivitate, puritatea liniilor melodice de amplă respiraţie, impetuozitatea momentelor de virtuozitate, paleta infinită de nuanţe şi culori din sonoritatea instrumentului, perfecta colaborare cu dirijorul Thomas Dausgaard în interpretarea unui opus foarte departe de rutina interpretărilor frecvente.


Am plecat de la Copenhaga cu bucuria certitudinii că există încă locuri sub soare unde viaţa artistică se desfăşoară sub semnul normalităţii guvernată fiind de investiţii generoase într-un frumos ce bucură minţile, încantă ochii şi inaripează sufletele. Dovadă certă că se poate şi că nu trebuie să încetăm să visăm.




CALENDAR CULTURAL 23 - 29 martie 2019
Lumea noastră 25 Martie 2019, 11:45

CALENDAR CULTURAL 23 - 29 martie 2019

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri.

CALENDAR CULTURAL 23 - 29 martie 2019
CALENDAR CULTURAL 15 - 21 septembrie 2018
Lumea noastră 18 Septembrie 2018, 10:35

CALENDAR CULTURAL 15 - 21 septembrie 2018

Recomandări. Știri, reportaje,interviuri

CALENDAR CULTURAL 15 - 21 septembrie 2018
CALENDAR CULTURAL  8 - 14 septembrie 2018
Lumea noastră 12 Septembrie 2018, 10:32

CALENDAR CULTURAL 8 - 14 septembrie 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 8 - 14 septembrie 2018
CALENDAR CULTURAL 25 - 31 august 2018
Lumea noastră 27 August 2018, 18:53

CALENDAR CULTURAL 25 - 31 august 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 25 - 31 august 2018
CALENDAR CULTURAL 18 - 25 august 2018
Lumea noastră 19 August 2018, 10:13

CALENDAR CULTURAL 18 - 25 august 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 18 - 25 august 2018
CALENDAR CULTURAL 11 - 17 august 2018
Lumea noastră 19 August 2018, 10:12

CALENDAR CULTURAL 11 - 17 august 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 11 - 17 august 2018
CALENDAR CULTURAL 4 - 10 august 2018
Lumea noastră 19 August 2018, 10:10

CALENDAR CULTURAL 4 - 10 august 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 4 - 10 august 2018
CALENDAR CULTURAL 28 iulie - 3 august 2018
Lumea noastră 19 August 2018, 10:09

CALENDAR CULTURAL 28 iulie - 3 august 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 28 iulie - 3 august 2018