CALENDAR CULTURAL 25 noiembrie-1 decembrie 2017
Agendă culturală - Recomandări. Știri, reportaje, interviuri
Articol de Sorina Man, 25 Noiembrie 2017, 09:41
(Emisiunea CALENDAR CULTURAL se difuzează sâmbăta, de la 6,05 la 7,00.)
Ediția din 25 noiembrie 2017
*****
URBINGO CENTENAR se lansează la Alba-Iulia în dimineața zilei de sâmbătă, 25 noiembrie 2017.
Reporter Andreea Bogdan
În luna august, proiectul URBINGO CENTENAR – propus de Asociația Cartierul Creativ Carolina - a fost desemnat ca prim câștigător în competiția de finanțare a proiectelor culturale, prin intermediul Sesiunii 2017 a Programului Național Acces Centenar al Ministerului Culturii și Identității Naționale. Lansare publică a acestuia are loc între orele 10.00 și 15.00 la Caponieră, în spatele Palatului Apor, fiind urmată de o întâlnire cu filozoful Mihai Șora, la ora 17.00 în Sala A9 Universității 1 decembrie 1918 din Alba-Iulia.
Cristian Mladin, curator al proiectului Urbingo Centenar: Pe scurt, va avea loc lansarea jocului, în spatele Palatului Apor. Vor exista două versiuni ale jocului, o versiune demo, care conține un plic cu o hartă și șapte cărți de joc, cu obiecte sau locuri din Alba-Iulia, harta cu un traseu determinat și un timp limitat. Cei care, în timpul dat vor descoperi obiectele ( sau într-un număr cât mai mare) vor câștiga versiunea completă a jocului care are 21 de cărți de joc și harta cu mult mai multe puncte de descoperit.
Pentru cei care nu sunt din Alba Iulia și vor să participe la joc, aceștia pot să ne trimită la adresa noastră de email salut@cartierulcreativcarolina.ro poze cu obiecte sau locuri care au legătură cu Centenarul din orașul lor. Fotografiile cele mai reușite vor fi premiate cu jocul în versiunea lui completă.
Proiectul cultural este implementat în perioada octombrie-noiembrie 2017 și vizează organizarea de manifestări culturale , dedicate sărbătoririi Marii Uniri de la 1918.
AUDIO
*****
La Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București are loc sâmbătă, 25 noiembrie 2017,Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs. Cea de-a șasea ediție este organizată de echipa Asociației Atelierul de Creație și este dedicată tradiției culturale și căilor de a o adapta la contemporan.
*****
Carte-obiect la Târgul de carte Gaudeamus (22-26 noiembrie 2017)
Reporter Sorina Man, interviu cu Matei Câlția
La Târgul Gaudeamus, ați participat la o dezbatere foarte aplicată pe tema cărții-obiect. Ce reprezintă cartea-obiect, ce presupune ea și cărui tip de public credeți că i se adresează?
Matei Câlția: Cartea-obiect înseamnă orice carte care te face să te îndrăgostești de ea, nu doar prin conținutul literar ci și prin imagine, grosime, miros, felul în care dai paginile, o carte pe care o poți înțelege cu toate simțurile. Într-un fel, cartea asta ar trebui să o regăsim peste tot. Fără îndoială, cartea de artă este mai aproape de acest domeniu dar lupta noastră este de a face pe cât mai multă lume să înțeleagă toată complexitatea pe care poate să o aibă o carte ca relație cu cititorul.
Pentru a realiza o carte-obiect este nevoie de foarte multe lucruri, de la imaginație la tot ceea ce presupune excelență în tipărire, fiind mai costisitoare.O carte-obiect se cere pusă nu oricum în bibliotecă, la rând cu celelate cărți. Rostul ei este să fie văzută, atinsă, urmărită, ea fiind în fapt un personaj.
Matei Câlția : E foarte adevărat ce spuneți. Și ca fiecare personaj, fiecare carte-obiect își găsește dragostea într-un cititor și, cum suntem toți diferiți, există foarte multe feluri de carte-obiect.
AUDIO
*****
Lansări de carte la GAUDEAMUS RADIO ROMÂNIA
"Pe o ușă intră florile, pe alta intră peștele, printr-o altă intrare dau buzna buruienile și mirosurile iuți, vindecătoare, din față se pot vedea sticlele, din spate se pot auzi alămurile,se poate citi alfabetul instrumentelor de fierărie, fonturile lor caligrafice, și prin toate intră lumina." - scrie Svetlana Cârstean într-un eseu care însoțește imaginile cuprinse în albumul Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare. Albumul a apărut în urma expoziției pe care Muzeul Colecțiilor de artă a găzduit-o în perioada mai-septembrie 2017. Lucrările lui Ștefan Câlția au fost prezentate în expoziție împreună cu obiecte adunate cu grijă de artist și familia acestuia de-a lungul timpului, formând un interesant ansamblu în care operele de artă și obiectele cu valoare utilitară ori decorativă s-au pus reciproc în lumină.
Lansarea albumului are loc sâmbătă - 25.11.2017 - de la ora 16.00, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, la standul editurii Curtea Veche.
Reporter Sorina Man, interviu cu Iren Arsene, director al editurii Curtea Veche
" Este vorba despre o lume pe care maestrul Ștefan Câlția o deschide și ne-o oferă. Dacă răsfoiești albumul, dacă citești istoria acestei expoziții, cum a fost ea asamblată, pășești inevitabil într-o altă lume, în lumea imaginată de Câlția sau transportată către noi de undeva din spațiul artistului , un loc unde întîlnești Frumosul. Noi avem nevoie de acest frumos să ne înconjoare, să ne simțim puțin mai bine. " (Iren Arsene )
AUDIO
*****
Începând de duminică, 26 noiembrie 2017, la Bistrița are loc Festivalul Internațional de teatru și literatură Liviu Rebreanu.
Reporter Cristiana Sabău
AUDIO
*****
Până pe data de 27 noiembrie 2017, la Botoșani este marcată - prin lecturi publice - împlinirea a 130 de ani de la stingerea din viață a marelui povestitor și folclorist român Petre Ispirescu.
Tot la Botoșani, la Teatrul Mihai Eminescu, sâmbătă - 25.11.2017 , are loc premiera spectacolului Vis american, în regia Teodorei Câmpineanu.
Reportaj de Gina Poenaru
AUDIO
*****
LUNA CULTURII JAPONEZE continuă la București cu alte două evenimente interesante: Conferința CHANOYU ȘI ZEN (miercuri 29 noiembrie, str. Fabrica de Chibrituri nr.16, de la ora 19,00 )și deschiderea Centrului Cultural Japonez NOBORI ( strada Morilor nr.51, marți 28 noiembrie ).
Reporter Sorina Man, interviu cu Florin Trișcă
"Încerc să aduc în atenția publicului larg principiile și valorile poporului japonez, de la care sunt atîtea de învățat, de la cultivarea răbdării până la a avea respect , atât pentru sine cât și pentru cei din jur, pentru a înțelege mai bine universul și viața de zi cu zi, făcând mult bine și făcând lucrurile bine! Japonezii sunt foarte atenți la detalii, la lucrurile zis mărunte dar care fac diferența în tot ceea ce facem. Sperăm ca elementele de rafinament și arhitectură folosite în cadrul acestui centru să încânte publicul care ne va vizita. Încercăm să aducem ceva nou, inedit prin reunirea mai multor elemente de cultură japoneză în cadrul unui singur centru. " ( Florin Trișcă )
AUDIO
*****
De Ziua Națională a României, 1 decembrie 2017, la Godot Cafe-Teatru din București are loc un concert 100% românesc cu Irina Sârbu Band.
" Ca în fiecare an , de 1 decembrie, avem acest concert la Godot Cafe. Îi am alături pe aceiași prieteni, colegi din formația mea, Puiu Pascu - pian, Lolică Nicolae - vioară, Ciprian Parghel - contrabas și Tudor Parghel - tobe. Repertoriul, ca în fiecare an, este unul tradițional. O să trecem prin folclor, Maria Tănase, Gică Petrescu, tangourile Bucureștiului de altădată - Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara, Zaraza, Iubesc femeia. Vom atinge și folclorul mai animat, adică hore, sârbe. Cei care vin la concertele noastre știu că am o pasiune, aceea de a cânta cu vocea piese instrumentale din folclorul românesc. Pentru anul acesta am pregătit un nou hit, la care lucrez de câteva luni. Este vorba de Hora mărțișorului a lui Grigoraș Dinicu . Anii trecuți am cântat Hora staccato, Călușarii, Ciocârlia. Le introducem în fiecare concert , nu numai când e vorba de muzică tradițională sau de ziua României. Așadar voi cânta la final, acompaniându-mă singură la pian, Hora mărțișorului. Profit de orice ocazie pentru a cânta muzică românească. Iubesc folclorul nostru, iubesc muzica românească și îmi place să o cânt în orice formă, fie clasică în maniera proprie, fie etno-jazz.
Vă așteptăm cu drag! " (Irina Sârbu )
AUDIO