CALENDAR CULTURAL 25 - 31 august 2018
Recomandări. Știri, reportaje, interviuri
Articol de Sorina Man, 27 August 2018, 18:53
Emisiunea CALENDAR CULTURAL se difuzează sâmbăta, de la ora 6,05 la 7,00.
Ediția din data de 25 august 2018
*****
Sighișoara este , de câteva zile, gazdă a dialogului inter-cultural pe care îl propune Pro Etnica, un festival ajuns la cea de-a 16-a ediție. Reprezentanții diverselor minorități naționale au ocazia , până duminică, 26 august, să prezinte în fața publicului specificul lor cultural prin muzică, dansuri, port tradițional, meșteșuguri dar și să dezbată anumite teme în cadrul unor întâlniri interactive.
Reporter Marcela German
Croați, polonezi, evrei, macedoneni, ruteni, ucraineeni, turci, albanezi, bulgari au venit la Sighișoara an de an la Festivalul Pro Etnica. Nelipsit este și unul dintre inițiatorii proiectului, Carol Konig, consilier în cadrul Ministerului Culturii : " La început era mai mult o prezentare a dansurilor, a tradițiilor populare în general. După aceea ne-am gândit că este important să creem și o secție științifică în care să discutăm problemele legate de drepturile minorităților naționale, de participarea minorităților naționale la viața statului nostru, Eu, care am putut urmări de la început și până astăzi, evoluția acestui festival, mi-am dat seama de calitatea crescândă, o expresie a diversității culturale, ceea ce este un lucru minunat."
AUDIO
*****
Duminică, 26 august, se încheie la Cluj-Napoca suita de evenimente din cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Ediția de anul acesta s-a construit în jurul a două evenimente majore pentru comuitatea maghiară. Este vorba, pe de o parte, despre "Anul Libertății Religioase" care marchează cei 450 de ani de când a fost dat Edictul de la Turda, document prin care se proclama în anul 1568 , pentru prima dată în Europa, libertatea conștiinței și a toleranței religioase. Pe de altă parte, este vorba despre" Anul Jubiliar Matia Corvin" care marchează 575 de ani de la urcarea sa pe tron ca rege al Ungariei. Grădina cu ruine a Bisericii reformate din Cluj a fost transformată săptâmâna aceasta în "Grădina Matia Corvin", fiind locul unde se poate vedea și expoziția interactivă itinerantă "Aventuri în tabăra Regelui Matia Corvin". Seria de concerte, spectacole de teatru, film, muzică clasică, expoziții, ateliere, dezbateri, prezentări și tururi ghidate continuă până duminică seara, în diverse zone ale orașului.
AUDIO
*****
Cea de-a doua ediție a Festivalului TAMASIDAVA va transforma orașul Bacău, timp de câteva zile, începând cu 31 august, într-o scenă unde istoria va prinde viață. Cu un buget de 200.000 de lei și sprijin de la autoritățile locale și județene, oganizatorii au pregătit o seamă de spectacole de reconstituire istorică dar și alte momente interesante, după cum afirmă Ciprian Grigore, unul dintre inițiatorii proiectului.
" Evenimentul nostru a început în vara anului 2016 . Mă aflam întâmplător la o demonstrație la Școala nr.10 a organizației de la Iași - Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova . Le arătau copiilor cum trăiau dacii și romanii în zorii începutului poporului român. Aflând că avem pe raza județului trei cetăți dacice, ne-am gândit să aducem și în regiunea aceasta un eveniment cultural-istoric de anvergură și să le arătăm și băcăuanilor cum trăiau geto-dacii acum 2000 de ani.
Anul acesta vom reuni la Bacău un număr de opt asociații de reconstituire istorică, printre care Garda Apulum de la Alba-Iulia, Geto-dacii din Moldova, Legioferata din Sibiu, Legio I Bulgaria, însumând un număr de peste 210 de membrii participanți la eveniment. Festivalul va începe în data de 31 august în centrul Bacăului, de la ora 20 va avea loc o paradă iar în zilele de 1 și 2 septembrie vor avea loc activități specifice în Parcul Gherăiești (ateliere meșteșugărești, lupte cu gladiatori, dansul frumoaselor nimfe, competiții antice)."
Reporter Gabriel Pop
AUDIO
*****
La Constanța se încheie cea de-a 27-a ediție a Colocviului Național de Haiku. Facem cunoștință cu unul dintre participanți, scriitorul ialomițean Șerban Codrin , membru al Uniunii Scriitorilor din România și fondator al Școlii de poezie tanka, renku și haiku de la Slobozia.
Reporter Clementina Tudor
C.T. - Cum definiți Haiku-ul?
Ș.C. - Haiku-ul este o pezie care a apărut în secolul XX. În anul 1908 un poet japonez, Masaoka Shiki, a publicat un volum de astfel de poeme. Haiku este un cuvânt format din două silabe, "hai" și "ku". Cuvântul "Hai "îl avem și în limba română. Spunem "e haios", adică e paradoxal, e vesel. "Ku" înseamnă poezie. Poezie paradoxală! Înseamnă, în ultimă instanță o epigramă în 17 silabe, scrisă în trei versuri, în general, în literaturile occidentale , 5-7-5 silabe, cu o pauză după versul întâi sau al doilea. O poezie paradoxală care trebuie să aibă un sens profund. Neavând mare suprafață, ea trebuie să aibă adâncime. Cu cât adâncimea este mai remarcabilă, cu atât haiku-ul este o poezie mai formidabilă. Ieșind din Japonia, ea a devenit o poezie minimalistă. Minimalismul este un curent care în toate artele încearcă să reducă numărul prea mare de reguli ale artei, mai puține dar mai profunde.
C.T. - Poetul Șerban Codrin la ce renunță?
Ș.C. - Renunț la mesaj, renunț la idee, renunț la rimă, renunț la ritm, până la urmă pot să renunț la toate iar poezia să fie o explozie de cuvinte care să dea sugestia unui buchet de trandafiri.
C.T. - Ce câștigăm?
Ș.C. - Nu câștigăm numic.
C.T. - Atunci, ce pierdem?
Ș.C. - S-ar putea să pierdem totul! Homer a scris un poem care se numește Iliada, aproape 14.000 de versuri este un poem scris de Shakespeare - Hamlet. Poți să transmiți mai mult mesaj în 14.000 de versuri, ca Homer sau Shakespeare . În 17 silabe poți să sugerezi in mesaj , apoi să vină criticii literari și să-ți extragă mesajul. Vă dau exemplul unui haiku, de un autor român: " Nopți fără greieri / Ceva i se întâmplă/ Universului." Aici avem un sistem de relație între niște simboluri care te pot duce la oricâte sensuri cu putință. Avem un timp - noaptea, avem un loc - în Univers, ceva se întâmplă când o banalitate care se numește greier nu mai cântă. E o noapte de vară cînd nu se mai aud greierii. Și atunci întrebarea este, ce s-a întâmplat? E ceva ciudat în Univers! Interpretarea poate să fie infinită.
AUDIO
*****
Șase lucrări din bronz, realizate de artistul plastic Virgil Scripcariu, care fac parte din expoziția itinerantă TRIUMF, pot fi admirate până pe 21 octombrie în piațeta din fața Bisericii Evanghelice din Bistrița. Expoziția, deschisă cu ocazia sărbătorii orașului, îi provoacă pe trecători să mediteze la tema maternității dar și la frumusețea iubirii.
Reporter Cristiana Sabău
Expoziția TRIUMF conține șase lucrări din seria Maternitate și Super-mom pe care artistul plastic Virgil Scripcariu a itinerat-o la Londra și în mai multe orașe din România. "Sunt sculpturi de talie medie dar care cred eu că se potrivesc foarte bine spațiului public și care se pretează pentru zona pietonală. Mă interesează foarte tare relația sculpturii cu construcția monument istoric, să zicem, sau cu scara unei piațete, a unei promenade. Fiecare spațiu a oferit alt context."
- Ce v-a determinat să abordați această temă a maternității?
- Cred că e o chestiune de familie, să spunem, după o experiență personală. Sunt niște maternități care trebuie mai curajos tratate, prin raportul între personaje, prin alăturarea diverselor materiale. e un tip de maternitate care provoacă cumva și creează întrebări. Sigur că îmi doresc să aibă un mesaj pozitiv . de aceea se și numește seria Trimf. Triumful este de fapt pentru noi și un soi de aspirație umană către lucruri înalte . Ca trăire, te scoate din monotonia nevoilor zilnice , a chestiunilor pământești. Cred că reacțiile sunt de tot felul dar e asumată această așteptare din partea publicului.
AUDIO
*****
Sfârșit de săptămână cu cinema în aer liber la Galați unde, începând de vineri, a poposit Caravana TIFF cu o serie de filme pline de aventură și suspans.
Reporter Madia Măndiță
Ca în fiecare an publicul este așteptat la cinematograful în aer liber amenajat pe platoul Casei de cultură a Sindicatelor, intrarea fiind liberă. Care este programul pentru sâmbătă și duminică, ne spune Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați : " În această seară, începând cu ora 21,30, va rula pelicula "Banii sunt bani ", un thriller regizat de Gela Babloani, regizorul premiat în anul 2016 la Sundance pentru un alt film foarte cunoscut. Urmărește aventura unui jaf care schimbă viețile a trei tineri infractori. Weekend-ul pentru iubitorii de film de la Galați se va încheia duminică cu un cocteil pop, condimentat cu umor negru melodramă, pelicula "Charleston", un film foarte cunoscut și premiat. Primăria galați susține organizarea acestui eveniment cu suma de 15.000 de lei, fiind vorba de costuri de difuzare, drepturi de autor , realizare a proiectului Caravana TIFF, cheltuieli de transport etc." Alături de Primărie se află și Asociația Galați - orașul meu, un ONG care a militat , inclusiv printr-un protest de stradă, pentru deschiderea de cinematografe la Galați, demers în urma căruia orașul a fost inclus pe harta dezvoltatorilor care amenajează astfel de cinematografe. Radu Brânzean, reprezentant al asociației: " Asociația a militat pentru readucerea cinematografelor în Galați și îl considerăm ca un obiectiv realizat. Din păcate nu s-a rezolvat problema Grădinii de vară Central, pentru că nu s-a putut prelua de la RADEF, fiind în faza de judecată. caravana TIFFeste deja un festival tradițional pentru Galați care se desfășoară în aer liber, cu filme foarte bune, selectate."
AUDIO
*****
La Craiova începe sâmbătă, 25 august, un maraton al poveștilor și păpușilor.
Cel mai mare festival de animație din România - "Puppets occupy street" - aduce și la această ediție parade cu păpuși gigantice, spectacole de teatru, animație stradală, ateliere de creație și proiecții video.
Reporter Florin Firu
Deschiderea oficială de sâmbătă seara va fi precedată de tradiționala paradă a păpușilor uriașe, de pe strada Alexandru Ioan Cuza, eveniment care atrage numeroși participanți de toate vârstele. Festivalul "Puppets occupy street "a devenit an de an tot mai complex, a subliniat actrița Geo Dinescu de la Teatrul Colibri din Craiova: " Am ajuns să fim la nivelul 10-15 la sută cu Charleville și Avignon. Anul acesta au venit la noi trupe care merg la Charleville și Avignon, festivaluri de animație importante. O să le găsiți pe străzile Craiovei cu niște spectacole fabuloase. Ce vine nou anul acesta? Avem Water Park-ul care va găzdui o mega petrecere și The four Elements. " La ediția din acest an a festivalului, dedicată Pământului, participă companii de teatru private și artiști independenți din 17 țări. Evenimentul își continuă misiunea de a asigura publicul ui acces la educație prin teatrul de animație. Managerul Teatrului Colibri din Craiova, Adriana Teodorescu: " Păpușarii nu sunt vedete, de felul lor, sunt oamenii din spatele păpușilor, sunt artiștii aceia totali care nu sunt expuși. Toată lumea vrea notorietate, este normal să fie așa dar păpușarii au o discreție a lor. Noi nu adusem artiști cu notorietate. Ca dovadă o să vedeți pe străzile Craiovei probabil o fată, studentă la UNARTE, care va picta și va desena. Numele păpușarilor nu vă va spune nimic, dacă le enumăr, fie că sunt din România fie că sunt din străinătate." În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele în aer liber de la Festivalul "Păpușile ocupă strada" vor avea loc la Teatrul Colibri și la Centrul multifuncțional.
AUDIO
*****
Festivalul "Bucureștii lui Caragiale" va aduce teatrul în Grădina Cișmigiu, începând de luni, 27 august și până duminică, 2 septembrie. Publicul va avea parte de un bogat program cu " comédii și muzici, mofturi și surprize " care vor transpune universul teatral al marelui dramaturg pe aleile parcului.
În județul Sălaj continuă proiectul " Cultură'n șură ", despre care am vorbit pe larg într-o altă ediție a Calendarului cultural. Sâmbătă, 25 august, este programat un spectacol de teatru în comuna Pleșca.
Reporter Adrian Lungu
AUDIO
*****