Călătorie revelatoare a savorilor lumii de ieri şi de azi
O istorie a gusturilor cu William Shakespeare
Articol de Sorina Man, 30 Septembrie 2009, 15:30
Când am început aceasta rubrică, în ianuarie 2008, cu intenţia declarată de a face o incursiune in istoria culinara a lumii, am cercetat, ca orice bun gospodar, grădina proprie şi am pus deoparte câteva „ingrediente” de mare rafinament din Fonoteca de aur, pentru a da un gust inconfundabil „reţetelor” mele radiofonice.
Peste un blat de documentaţie solidă, stropit cu câteva linguriţe de muzică bună şi un dram de umor, nimic nu poate fi mai bun, mi-am spus eu, decât crema de arhivă sonoră! Partener de dialog in această aventură , având ca loc de popas preferat Anglia secolelor de mijloc, a fost nimeni altul decât William Shakespeare, cea mai atentă şi şugubeaţă gazdă pe care o poate imagina cineva.
Frumuseţea poveştii vine însă de la mutaţia pe care a suferit-o rubrica în timp, căci harul marelui Will şi bogăţia de informaţii legate de viaţa de zi cu zi m-au făcut să mă abat de la parcursul stabilit şi să mă aplec nu doar asupra gusturilor culinare ci să cercetez cu de-amănuntul preferinţele oamenilor de altădată în cele mai diverse privinţe. Aşa se face că, duminică de duminică, am străbătut cu încântare o bună parte a enciclopediei shakespearene, de la cunoaşterea şi utilizarea plantelor pentru sănătate şi frumuseţe la preocuparea pentru astronomie şi divinaţie, şi de la grija pentru o educaţie aleasă până la cele mai adânci mistere ale sufletului şi ale minţii umane.
Multe au rămas nespuse dar, cum gustul omului e schimbător, am socotit că a venit vremea să schimbăm macazul, să privim spre alte zări şi să cercetăm şi alte...gusturi.
Cine are nostalgii şi vrea să se dedulcească după vechiul gust poate să asculte aici:
Episodul „Shakespeare şi fructele pământului”:...unde se dovedeşte că fructele sunt izvor de sănătate, de voie bună şi de nesfârşită inspiraţie artistică. | |
Episodul „ La curtea lui Dulce Impărat”:...unde se arată că tulburătorul gust dulce nu era rezervat, în vremurile de început, desertului. | |
Episodul „Oameni și poloboace în lumea lui Shakespeare”:...unde aflăm cum dintr-o băutură rară, accesibilă la început doar în palate, vinul începe să devină un produs accesibil în lumea cea pestriţă a noilor oraşe, înţesate de cârciumi ce nu duc niciodată lipsă de muşterii. | |
Episodul „Jocurile memoriei”:... în care ascultătorul este pus pe urmele pelerinilor secolului XVI, vizibile în Londra anului 1900, şi invitat să poposească la hanurile şi tavernele unde încă se mai pot auzi poveştile ce l-au încîntat pe Chaucer însuşi. | |
Episodul „Scrisorile lui Shakespeare” (partea I):... în care se vede că nu doar Caragiale a iubit tema „O scrisoarea pierdută”, ci mult înaintea lui, Shakespeare însuşi, care a folosit-o ca leit motiv, sursă de situaţii comice dar şi de dramă în mai toate piesele sale. | |
Episodul „Scrisorile lui Shakespeare” (partea a-II-a): ...în care ascultătorul se va putea încredinţa, dând curs invitaţiei lui Shakespeare, că scrisorile pot fi atât gingaşi mesageri ai iubirii cât şi uneltele reci, ucigătoare, ale puterii. |