Ave Cezar și urzicile din curte

Ce legătură credeţi că ar putea exista între un învăţat englez, cronicar al domniei Elisabethei I-a, prieten al lui Edmund Spencer şi profesor al lui Ben Jonson, marele povestitor danez Hans Cristian Andersen, Iulius Cezar, împăratul roman, Romania şi urzici?

Învăţatul englez cu pricina se numeşte William Camden. Celebra sa lucrare ,"Britannia", publicată pentru prima dată în limba latină la 1586, este o complexă monografie cu date geografice, istorice şi sociale pentru fiecare colţişor al regatului. Ea face o menţiune foarte interesantă când se referă la una dintre cele mai vechi zone portuare:Romnay.

Camden susţine că Iulius Cezar ar fi debarcat în Britania în această regiune, la gurile Râului Roşu (Rother) şi a numit regiunea Romania! Celălalt lucru interesant, pe care l-au făcut soldaţii săi, a fost să scoată din buzunare, ori, cine ştie, din săculeţi anume pregătiţi, seminţe de urzici şi să le planteze din belşug în zona unde tocmai îşi făcuseră tabăra. „Soldaţii, spune Camden, aduseseră cu ei seminţe de urzică şi le puseră în pămînt acolo, ca să folosească planta pentru a-şi freca mâinile şi picioarele cu ea; căci datorită vremii rele ar fi putut îngheţa bocnă; li se spusese că în Britania era un frig, de neîndurat”.

Audio: Ascultați întreaga poveste

Intră în scenă Hans Christian Andersen şi minunata sa poveste "Lebedele sălbatice". Lebedele erau fraţii unei prinţese....dar nu am să vă spun povestea toată, ci doar faptul, ciudat pentru noi, cititorii de astăzi, anume că, pentru a rupe vraja ce-i transformase în lebede, sora lor le-a ţesut haine din urzici!

Dacă vă închipuiți că e doar o invenţie a marelui povestitor, vă înşelați!

Calităţile speciale ale fibrei obţinută din această plantă sunt cunoscute încă din vechime. În culturile populare ale nordului Europei, folosirea fibrei urzicilor pentru ţesături s-a păstrat până tîrziu în secolul al XIX-lea.

Poetul Thoman Campbell depune mărturie: „În Scoţia am mâncat urzici, am dormit în aşternuturi ţesute din urzici, am fost servit la masă pe ştergare din urzici. Frunzele tinere de urzici dau o fiertură excelentă, iar fuiorul din urzici bătrâne este la fel de bun ca şi cel de in pentru a face haine. Am auzit-o chiar eu pe mama spunând că hainele din fibră de urzică sunt mai durabile decât oricare alt soi.”

Concluzia aceasta nu este deloc una locală. În 1915, responsabilii cu furnituri ai armatei germane au colectat 1,3 milioane de kilograme de urzici pentru țesături, cantitate care a crescut în anul umător la 2,7 milioane. Urzicile erau cultivate în acest scop pe circa 70.000 de hectare în 1917, iar fibra lor, amestecată cu bumbac a fost utilizată pe scară largă pentru realizarea diferitelor piese de echipament şi îmbrăcăminte.

Iar dacă mai crede cineva că este nevoie de o referinţă, mai mult decât laudativă, pentru virtuţile cenuşăresei noastre, urzica, atunci iată una de pe celălalt mal al Canalului.

O găsim în romanul " Mizerabilii", scris de Victor Hugo:

„Într-o bună zi, văzu nişte ţărani culegând urzici; se uită la snopul de plante dezrădăcinate şi deja veştejite şi zise: Sunt deja moarte. Ar fi cu toate astea bine dacă oamenii ar şti cum să se folosească de ele. Când urzica este tânără, frunzele ei sunt numai bune de mâncat; când a ajuns la maturitate are fibre asemenea inului şi cânepii. Ţesătura de urzici este la fel de bună ca şi cea mai bună pânză tare. Tăiată mărunt, e bună de dat la păsări, iar în căpiţe e bună pentru vite. Seminţele de urzici amestecate cu nutreţ dau un luciu frumos coamei cailor; rădăcinile ei amestecate cu sare produc o minunată vopsea galbenă. Este un soi de fân excelent şi poate fi cosită de două ori. Şi, ce cere urzica de la noi? Puţin pământ, nici pic de îngrijire şi nici pic de cultivare. Doar că seminţele cad repede când s-au copt şi sunt mai greu de cules de pe jos. Asta-i tot. Puţină trudă şi urzica este foarte utilă; neglijată rămâne doar înţepătoare.”