Roger Cicero, un jazzman german de origine română
În emisiunea "Jazz & blues à la carte" veţi avea prilejul unei întâlniri cu muzica vocalistului german Roger Cicero, unul dintre cei mai populari artişti de jazz din Europa.
Articol de Liviu Zamora, 04 Mai 2010, 15:53
În emisiunea “Jazz & blues à la carte” veţi avea prilejul unei întâlniri cu muzica vocalistului german Roger Cicero, unul dintre cei mai populari artişti de jazz din Europa la ora actuală.
Născut în 1970 la Berlin, Roger este fiul marelui pianist român Eugen Cicero (pe numele real Eugen Ciceu), renumit în lumea întreagă pentru excepţionalele sale interpretări jazz-istice ale unor lucrări de muzică clasică.
Moştenind talentul tatălui său pentru muzică, Roger s-a arătat atras mai mult de artă vocală decât de pian. Aflat încă la vârsta adolescenţei, artistul are primele apariţii scenice notabile alături de formaţia ilustrului său părinte, dar şi de apreciata Orchestră Federală de Tineret a Germaniei, condusă de un alt compatriot al nostru, regretatul Peter Herbolzheimer.
A continuat să colaboreze cu diverse trupe, ca Jazzkantine sau Soulounge, alcătuindu-şi totodată propriul big band, iar mai recent, în 2003, un cvartet.
Deşi apăruse deja pe o mulţime de albume, în calitate de co-lider sau invitat special, Roger Cicero a lansat primul disc sub nume propriu, “Männersachen”, abia în anul 2006.
Acesta s-a dovedit a fi un succes de proporţii, clasându-se pe locul 3 în topul german.
Un an mai târziu Roger a reprezentat Germania la Eurovision cu cântecul “Frauen regier'n die Welt” (“Femeile conduc lumea”). Interesant că respectivul cântec a stârnit protestele unor organizaţii feministe.
Stilistic, Roger Cicero se inspiră mai ales din swing, dar adaugă muzicii sale un feeling pop contemporan destul de consistent, ceea ce-l plasează oarecum în aceiaşi categorie cu artişti precum Jamie Cullum, Michael Bublé sau Peter Cincotti.