Philip Catherine - farmecul discret al talentului

Această vară, căreia i-am spus adio, mi-a mai făcut bucuria de a-l întâlni şi a-l descoperi pe marele chitarist belgian, Philip Catherine, născut în Londra, în 1942, dintr-o mamă britanică şi un tată belgian, ce a făcut istorie în jazz - fusion-ul european, fiind printre primii mari chitarişti acustici ai lumii.

În anii 60 a cântat cu Lou Bennett, Dexter Gordon şi Stephane Grappelli.

Apoi s-a alăturat cvintetului alcătuit de Jean Luc Ponty , a scos primul său disc de autor în 1971, produs de celebrul cântăreţ francez Sacha Distel ca apoi să plece în America, la Boston unde i-a întâlnit pe John Scofield, Ran Blake şi George Benson.

În 1976 îl înlocuieşte pe Jan Akkerman în grupul olandez de notorietate, Focus, ca în anii 80 să cânte cu Chet Baker Trio, apărând pe mai multe albume ale grupului.

Tot atunci va cânta şi cu marele Charles Mingus care îl supranumeşte: ''tânărul Django''.

Are 18 albume solo la activ, ultimul apărut în 2011 şi numit ''Plays Cole Porter'' dar şi nenumărate apariţii pe discurile unor nume sonore cum ar mai fi John McLaughlin sau Larry Coryell.

Criticul muzical de Ed Kopp de la ''All About Jazz'' îl consideră: ''un chitarist de primă mână iubit atât de fanii de jazz tradiţional cât şi de fusion dar şi de toţi cei care apreciază muzica superioară în toate formele sale.''

La Vama Veche, la festivalul de jazz, am descoperit nu numai un mare şi sensibil muzician dar şi o persoană cu mari calităţi umane, cu un suflet tânăr şi dornic să cunoască şi să înţeleagă lumea, ca apoi să transpună în muzică trăirile sale, chiar şi astăzi la 70 de ani de viaţă.

Interviul marca Jazz & Blues a la Carte a încercat să surprindă o particică din toate acestea.