Nadia Trohin - Pe drumul afirmării
Îmi amintesc că la începutul anilor 2000 am fost plăcut impresionat de talentaţii muzicieni ce veneau de peste Prut, sub numele Millenium.
Articol de Liviu Zamora, 26 Iunie 2012, 14:25
Îmi amintesc că la începutul anilor 2000 am fost plăcut impresionat de talentaţii muzicieni ce veneau de peste Prut, sub numele Millenium şi lansau în România discul ''Faţa sihastră''.
Cei şase muzicieni de la Chişinau aduceau cu ei un sunet proaspăt, o poftă de a cânta dar totodată şi un mare profesionalism.
Un loc aparte îi aparţinea solistei vocale Nadia Trohin care semna şi versurilor albumului.
După o vreme Nadia se hotareşte să rămână în România şi să studieze la Universitatea Natională de Muzică din Bucureşti.
Potenţialul tinerei artiste este descoperit şi şlefuit de Mircea Tiberian care o îndrumă spre calea jazz-ului.
Anii trec, Nadia îşi termină studiile, se înscrie la masterat, iar anul 2011 îi aduce şi prima ei apariţie discografică alături de un prestigios grup de instrumentişti: profesorul ei, apreciatul pianist şi compozitor de jazz Mircea Tiberian, bass-istul american Chris Dahlgren şi bateristul german Maurice de Martin cu care, după o idee aparţinând lui Mircea Tiberian, retrasează în spirit jazz-istic, cele mai cunoscute şi iubite cântece interbelice.
Piese precum: ''Du-mă acasă, măi tramvai'', ''Vrei să ne–ntâlnim sâmbătă seara'' sunt ingenios şi inedit dezvoltate, cu fantezie şi pasiune în suflul de ''contemporary jazz'', pulsând între avangardă şi clasic.
Zilele toride de vară i-au adus din nou împreună pe cei doi, profesor şi discipol, pe scenele cluburilor de jazz din capitală, prilej cu care i-am pus câteva întrebări Nadiei despre drumul ei pe calea afimării prin arta Jazz-ului.