Lumina credinţei 12 iulie 2015
Emisiunea a fost difuzată duminică, 12 iulie, la ora 9.05.
Articol de Remus Rădulescu, 21 Iulie 2015, 10:26
Un om paralizat este adus în faţa lui Iisus Hristos pentru a fi vindecat. Iisus îi iartă păcatele.
Este preocupat de o vindecare interioară, în timp ce oamenii o voiau pe cea exterioară. Se întâmplă şi aceasta, dar Iisus încearcă să-i convingă pe oameni că în spatele unei suferinţe fizice stă ceva care se petrece înlăuntrul omului.
La Lumina credinţei episcopul Mihail Frăţilă, al Episcopiei greco catolice de Bucureşti, vorbeşte despre vindecarea esenţială de care orice om are nevoie.
Şi tot astăzi, facem o vizită la Mănăstirea Bănceni din sudul Ucrainei, un loc unde zilnic se prepară mâncare pentru 1000 de guri: copii orfani şi pelerini.
Apoi faceţi cunoştinţă cu unul dintre cei mai mari sfinţi ai Creştinismului apusean, Benedict de Nursia. El a fost sărbătorit la 4 iulie în Biserica Catolică.