Preţul aurului, creştere record
Banca Naţională a României a anunţat un curs record pentru gramul de aur, de 201,68 de lei.
Articol de Daniel Neguţ, 05 Octombrie 2012, 15:23
Este pentru prima dată când cotaţia metalului preţios depăşeşte nivelul de 201 lei, iar semnalele internaţionale sunt că ascensiunea va continua, în viitorul apropiat. Aşadar, aurul poate fi o investiţie profitabilă.
Unii analişti economico-financiari sunt de părere că preţul în continuă creştere al gramului de aur ar putea fi urmarea temerii investitorilor că efectele crizei mondiale vor contina să fie resimţite, pe fondul neîncrederii în moneda unică europeană.
Pe de altă parte, apropiatele alegeri din Statele Unite aruncă şi dolarul american într-un con de nesiguranţă, aşa cum se întâmplă de obicei în asemenea perioade.
În mod firesc, momentele de incertitudine legate de evoluţia celor două monede mondiale de referinţă, trimit investitorii către aur, ca o alternativă viabilă pentru plasamente financiare mai sigure. Iar cererea sporită de aur conduce la creşterea preţului, conform regulilor economiei de piaţă.
Pornind de la această analiză - pe care am făcut-o foarte pe scurt - am încercat să vedem, împreună cu corespondenţii Radio România Actualităţi şi nu numai, care sunt preţurile gramului de aur în câteva dintre oraşele României.
Variaţii mari la preţul aurului
Şi ne referim doar la aurul de 14 karate, care este comercializat de obicei în magazinele de specialitate, sub formă de produse diverse.
Am aflat, astfel, că preţurile pornesc de la 155 de lei la Timisoara şi pot ajunge chiar la 199 de lei, la Constanţa.
Gramul de aur de 14 karate se comercializează şi cu 160 de lei în Bucureşti, cu 170, în Brăila şi Călăraşi, 172 de lei, în Baia Mare, 180 la Galaţi sau 186 de lei, în Braşov.
Acestea sunt doar preţuri informative în anumite centre de specialitate din oraşele respective, pentru că – de pildă – una dintre cele mai mari diferenţe le-am consemnat la Craiova, unde cumpărătorii pot găsi lănţişoare şi alte obiecte din aur de 14 karate şi la 170 de lei, dar şi la 197 de lei gramul.
Oricum, concluzia este că investiţia în aur este cu atât mai profitabilă, cu cât veţi reuşi să găsiţi magazinele specializate care vând metalul preţios la cel mai mic preţ local.