Biroul de Credit sperie rău-platnicii
Una dintre cele mai mari "sperietori" ale restanţierilor la plata ratelor la creditele bancare este Biroul de Credit, pentru că acesta poate bloca obţinerea unui alt împrumut.
Articol de Daniel Neguţ, 28 Septembrie 2012, 11:16
Pe siteul Biroului de Credit citim că "statisticile demonstrează că funcţionarea birourilor de credit determină scăderea numărului şi a valorii restanţelor, la nivelul sectorului financiar-bancar".
Mecanismul de funcţionare a Biroului de Credit este simplu: el centralizează informaţiile referitoare la cei care întârzie plata creditelor bancare mai mult de 30 de zile, primind notificări de la băncile care au aderat la sistem.
Odată ce banca creditoare a notificat restanţierul la Biroul de Credit şi acolo el se află pe lista rău-platnicilor, va fi foarte greu să mai obţină un alt credit, ulterior, deoarece una dintre primele informaţii solicitate de către bănci, atunci când este solicitat un credit, se referă la încrederea privind respectarea termenelor de plata a ratelor.
Ori, odată ce a fost notificat la Biroul de Credit, restanţierul rămâne timp de patru ani în această bază de date a celor care nu-şi plătesc ratele, deoarece intervalul de timp pentru care informaţiile aferente unui credit sunt afişate în Raportul de Credit este de 4 ani de la data ultimei actualizări transmise.
Datele notificate se pot şterge doar dacă sunt incorecte sau banca nu a respectat procedura.
Aici poate fi salvarea celor care au restanţe bancare şi speră să nu ajungă la Biroul de Credit.
Conform procedurii, banca respectivă este obligată să informeze şi clientul restanţier că îl va notifica la Biroul de Credit, cu 15 zile calendaristice inainte de data transmiterii informaţiei.
Prin urmare, chiar dacă sunteţi restanţier la plata creditului, dacă nu aţi primit din partea băncii o astfel de informare prin SMS, telefon, email, ori prin poştă, puteţi solicita stergerea menţionării dumneavoastră la Biroul de Credit, deoarece nu s-a respectat procedura legală.
Oricum, într-o discuţie avută recent cu preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, acesta ne-a spus că este analizată posibilitatea ca restanţierii ce au neplătite sume mici sa beneficieze în viitor de restrângerea perioadei în care nu mai pot obţine credit bancar, astfel încât să mai poată primi alte împrumuturi într-un interval de timp mai mic decât cei 4 ani.