2013 vine cu accize mai mari
De la 1 ianuarie 2013 accizele vor fi calculate la un curs de 4.5223 lei pentru un euro, a anunţat luni Banca Centrală Europeană.
Articol de Daniel Neguţ, 02 Octombrie 2012, 10:12
De la 1ianuarie 2013, accizele vor fi calculate la un curs de 4 lei şi 52,23 de bani pentru un euro, după cum a anunţat, luni, Banca Centrală Europeană, o creştere cu peste 5 procente faţă de cursul utilizat pentru acest an.
Cursul pentru care se vor calcula accizele anul viitor a fost publicat de Banca Centrală Europeană pe baza raportului leu/euro consemnat în tranzacţiile de ieri, iar acest curs nu este identic cu cel anunţat de Banca Naţională a României.
Ca definiţie generală, acciza este un impozit indirect asupra unor produse din import sau din producţia internă, fiind cunoscută şi ca o “taxă specială pe consumaţie” şi care se adaugă la preţul produsului înainte de aplicarea taxei pe valoarea adăugată.
În România, cele mai cunoscute produse accizate sunt alcoolul şi băuturile alcoolice, ţigările, cafeaua şi produsele energetice, categorie în care se află, printre altele, benzina şi motorina auto.
În cazul benzinei, acciza este de aproximativ 30 la sută din preţul la pompă, iar la motorină are o pondere de 25 de procente, în vreme ce, la ţigări, acciza este – în medie - de circa 60 la sută din preţul pachetului.
Aşadar, modificarea accizelor induce în mod automat modificări ale preţurilor, ceea ce se va simţi în buzunarul consumatorilor.
Asta înseamnă că, fără nici o altă explicaţie, la începutul anului viitor vor fi majorate preţurile produselor accizabile, în funcţie de ponderea accizelor în preţul final.
Dacă facem câteva calcule, rezultă că – la benzină - majorarea cu 5 la sută a cursului leu / euro atrage o creştere cu aproximativ 1,5 procente a preţului la pompă, ceea ce ar însemna încă 9 bani.
În cazul motorinei, majorarea cauzată de de noul curs de schimb la care se vor calcula accizele va fi de 1,2 la sută, dar aici va interveni şi o altă majorare, provocată de mărirea valorii accizelor de la întâi ianuarie 2013, conform calendarului stabilit.
Astfel, adunând cele două influenţe, preţul motorinei va creşte cu aproximativ 15 bani pe litru.
Dar aceste calcule au fost făcute fără a mai lua în considerare şi eventualele scumpiri care ar mai putea interveni pe parcurs, din alte cauze comerciale.
Şi la ţigări este o situaţie similară motorinei şi vor fi majorări pe două planuri: mărirea valorii accizei şi – respectiv – diferenţa de curs la care aceasta se va calcula.
Însumând, un pachet de ţigări va avea un preţ care va fi, în medie, cu 60 de bani mai mare decât preţul actual.
O altă veste proastă este că majorarea preţului combustibililor auto va conduce la creşterea preţurilor tuturor produselor, pentru că transportul acestora se va scumpi, iar diferenţa o vom regăsi – din păcate – în preţurile finale…