Care mai de care - 15 ianuarie 2011
De Ziua Culturii Naționale cu Matei Vișniec
15 Ianuarie 2011, 17:40
Începând cu acest an, de ziua lui Mihai Eminescu, la fiecare 15 ianuarie, marcăm Ziua Culturii Naționale. Inițiativa aparține Aademiei Române. Într-un interviu acordat corespondentei noastre la Paris, Roxana Vasile, ne vorbește despre semnificația evenimentului, scriitorul, dramaturgul, jurnalistul, Matei Vișniec, unul dintre cei mai importanți oameni de cultură români. Vișniec spune despre el însuși: “sunt omul care trăiește între două culturi, între două sensibilități, care are rădăcinile în România și aripile în Franța”.
Și celelalte reportaje merită atenția voastră. Mai ales reportajul corespondentei noastre în Olanda, Claudia Marcu, reportaj pe care l-aș difuza într-o eventuală rubrică intitulată “Mă mândresc că sunt român”. Dar … cum nu sunt sigur că ați observa ghilimelele, îl difuzăm așa, fără rubrică. Pur și simplu. Fără speranță, doar cu optimism. Zâmbiți! Mâine va fi mai rău. Semnează Murphy, un ascultător.