Un internaut la Curtea Regelui Lămâie

Există dovezi, scoase la iveală de arheologi, potrivit cărora în urmă cu nu mai puţin de 2500 de ani înaintea erei noastre, lămîiul era cunoscut şi apreciat pentru darurile sale.

Expansiunea în lumea mediteraneană nu trebuie să fi întârziat prea mult, de vreme ce lămâiul era deja cultivat în ţinuturile Greciei, ale vechii Palestine şi ale Libiei, iar fructele sale... erau exportate la Roma, în secolul întâi, înainte de Hristos.

Audio: Ascultați întreaga poveste

Alexandru cel Mare ne-a lăsat numele de „măr persan” pentru lămîie, fruct din care se-nfrupta, cu siguranţă, nu doar din plăcere, ci şi pentru valenţele sale medicale.

Egiptul antic este familiar cu miracolul numit lămîi. Din cronica lui Nasir-i-Khusraw, trăitor pe la anul 1050, ştim că la acea vreme, în califatul lui Fatamid al Mustansir, comerţul cu suc de lămâie este unul înfloritor şi aducător de bune câştiguri.

Ca multe alte elemente de cultură, de la astronomie şi medicină până la arta culinară, lumea arabă este cea care a introdus lămâiul şi fructele sale în universul estetic şi culinar al Europei. Lumea culturală arabă dăduse, încă din secolul al XII-lea, un Tratat despre Lămîi, scris de Ibn Jami, nimeni altul decît medicul personal al lui Saladin.

Cezare Borgia se ostenea să-i trimită soţiei sale, tocmai în Franţa, preţioasele fructe de lămâi...Gurile rele zic că nu de dragul ei, ci ca să-l impresioneze pe Ludovic al XII-lea, cu bogăţia sa!

Doamnele de la curtea lui Ludovic al XIV-lea foloseau lămâia, se pare, pentru a-şi accentua seducătorul rosu natural al buzelor.

Dacă la curţile împărăteşti, lămâia este tratată ca o curiozitate scumpă, oamenii întreprinzători ai mării îi descoperă destul de repede utilitatea...medicală.

În tratatul său despre scorbut, apărut la 1753, James Lind, medicul şef al Marinei Regale britanice, depune mărturie pentru reuşita experimentului făcut pe mare, chiar la bordul navei Salisbury, unde 12 marinari atinşi de scorbut au fost vindecaţi administrându-li-se suc de lămâie şi de portocală. După numai şase zile, susţine Lind, unul dintre pacienţi era definitiv vindecat, iar ceilalţi se aflau într-o stare mult îmbunătăţită.

Secretul, se pare, era mai demult cunoscut, căci nimeni altul decât Cristofor Columb l-a folosit în celebra sa călătorie peste Atlantic, pentru a păstra sănătatea marinarilor. Tot el este creditat şi cu sădirea primilor arbori de lămâi pe continentul cunoscut mai apoi drept America.

Atît sucul cît şi uleiul de lămâie sunt cunoscute în întreaga lume pentru calităţile lor curative. De la proprietăţile anti-bacteriene la capacitatea de energizare şi de la protecţia hepatică la îngrijirea locală a unor afecţiuni de piele, lămâia se dovedeşte unul dintre mijloacele curative naturale cele mai sigure. Aromaterapia foloseşte şi ea uleiul de lămâie pentru efectul său calmant, anti-stress. Iar dacă ar fi să ne luăm după celebrele Memorii ale lui Casanova, efectele afrodisiace nu sunt nici ele străine de fructul zemos al lămâiei.

Şi, dacă tot vorbim de gusturi, ce altceva mai delicios decât o plăcintă de lămâie cu mac. Povestea ei coboară tocmai în vremurile biblice, mai precis la istoria Esterei, soţia marelui rege Xerxes, care şi-a salvat poporul de la o mare nenorocire, cu iscusinţa şi puterea ei de convingere.
Sunt necesare, deci:

4 gălbenuşuri de ou
6 linguriţe de unt
1/3 cană de zahăr granulat
1/3 cană zahăr pudră
o cană şi un sfert de făină
două linguriţe şi un sfert de praf de copt
un vărf de cuţit de sare
o jumătate de cană de seminţe de mac
o jumătate de cană de cajou, măcinat
o cană de iaurt
două linguriţe cu coajă de lămîie rasă
două linguri de zeamă proaspătă de lămîie
o linguriţă de vanilie
o jumătate de linguriţă suc concentrat de lămîie
pentru împătimiţi, eventual, un păhărel de Cointreau sau Cognac!!!

Se bat gălbenuşurile bine. Se amestecă separat untul cu zahărul. Se adaugă gălbenuşurile şi se mixează intens. Se amestecă făina, praful de copt şi seminţele de mac şi cajou, se adaugă mixtura de ou, unt, şi zahăr.
Într-un recipient mai mare se amestecă bine făina cu iaurtul, după care se adaugă coaja de lămîie, sucul de lămîie. Se aranjează coca în formatul dorit.
Se unge o tavă bine cu unt şi se presară cu făină. Se bagă la cuptorul încins în prealabil la circa 350 grade celsius. Se lasă la copt 50-55 de minute.
După ce este scoasă din cuptor poate fi stropită cu un păhărel de cointreau sau cognac. Se lasă să se răcească şi se bagă la frigider. Se serveşte a doua zi rece sau la temperatura camerei; pe farfurie se pot adăuga felii de portocală sau lămîie însiropate, ori confiate.