Tarhonul
Iarba dragonului care luptă cu necurăţia.
Articol de Zenaida Luca-Hac, 25 Noiembrie 2009, 14:58
În frunzele de tarhon se concentrează toate esenţele stepei ruseşti, ale Siberiei şi ale Mongoliei, unde, spun istoricii mirodeniilor, l-a zămislit pământul prima oară.
În Europa l-au adus neguţătorii arabi, prin veacul al XVI-lea, cu numele de tarkhun, o deformare, se spune, a cuvântului dragon, iar în Ţările Române l-au adus turcii, numindu-l tarhun.
Tarhonul este o mirodenie intens masculină care preface salatele de crudităţi în poţiuni de putere.
E bine plăcut în ciupercile şi vinetele fierte în suc propriu, adică în oala cu abur, precum şi adăugat în salata de roşii sau de spanac, neapărat cu pătrunjel, care-l mai îndulceşte.
Sosul de tarhon, făcut din câteva frunze sau puţină pulbere uscată, amestecată în ulei de măsline cu ceapă roşie, usturoi şi pătrunjel, pătrunde ca o mângâiere fremătătoare în castraveţii muraţi daţi pe răzătoare sau în salata de ridiche neagră.
Ca să nu mai pomenim de saramura sau rasolul de peşte, când e dezlegare la peste, adica sâmbăta şi duminica, tot postul Crăciunului.
Ceaiul şi supa de tarhon au darul de a vă elibera de insomnii şi de a vă ajuta trupul să se cureţe de toxine.
Sigur era unul dintre leacurile şamanilor siberieni; iar astăzi este nelipsit din celebrele amestecuri de condimente ale francezilor:“buchet asortat” şi “ierburi de Provenţa“ despre care vă vom spune câte ceva mâine.