Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Rusia, "dispusă să rezolve problemele economice cu R. Moldova"

Premierii Republicii Moldova şi Rusiei au discutat despre datoria Transnistriei la gaz, exportul vinurilor moldoveneşti şi actele cetăţenilor Republicii Moldova din Rusia.

Rusia, "dispusă să rezolve problemele economice cu R. Moldova"
Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, (stânga) s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Articol de Mario Balint, Chişinău, 22 Mai 2010, 16:18

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin la Sankt Petersburg, în cadrul unei întrevederi bilaterale după summit-ul şefilor de Guverne ale Ţărilor CSI.

Premierul Filat a ţinut să menţioneze că una dintre principalele direcţii ale colaborării Republicii Moldova în CSI este cooperarea în situaţii de criză.

Pe agenda discuţiilor între premierul Vlad Filat şi omologul său rus Vladimir Putin s-au aflat datoria Transnistriei la gaz, exportul vinurilor moldoveneşti, parada de la Moscova şi actele cetăţenilor Republicii Moldova din Rusia.

"Am avut anterior o discuţie la Chişinău cu vicepreşedintele Gazprom, Viktor Golubev, şi ne-am înţeles să clarificăm situaţia datoriei regiunii Transnistrene la gaz. E important să rezolvăm acum această situaţie şi să ştim cum administrăm mai departe acest proces", a declarat Vlad Filat.

Premierul Republicii Moldova a mai spus că guvernul de la Chişinău depune eforturi susţinute pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor din regiunea Transnistreană, "nu a conducătorilor ei, care vin şi se duc".

Vlad Filat a solicitat deschiderea unui terminal pentru exportul vinurilor moldoveneşti în Sankt-Petersburg, precizând că "toate actele au fost pregătite".

Totodata, premierul Vlad Filat a cerut prelungirea termenului de înregistrare a cetăţenilor din Republica Moldova, care sunt la muncă în Federaţia Rusă, deoarece "actualul termen de 3 zile creează multe probleme".

Ca răspuns, primul ministru rus, Vladimir Putin a declarat că va discuta cu plăcere toate subiectele dureroase din domeniul economic, inclusiv cel referitor la livrarea vinului moldovenesc pe piaţa rusă, scrie Ria Novosti.

Premierul rus a remarcat că, în ultimul timp, în relaţiile moldo-ruse există mai multe probleme de ordin economic, una dintre cele mai importante fiind importurile de vin în Rusia, dar s-a arătat deschis pentru discuţii pe acest subiect.

De curând, exporturile de vin moldovenesc pe piaţa rusă a fost din nou blocate din cauza unei presupuse calităţi inferioare a produsului livrat.

Vladimir Putin a mai spus că a fost bucuros să vadă militarii Republicii Moldova la parada de la Moscova.

"Aceasta este istoria noastră comună şi victoria comună asupra fascismului. Sunt sigur că societatea moldovenească a apreciat pozitiv acest lucru", a spus premierul rus.

Întâlnirea moldo-rusă, demult aşteptată de premierul moldovean Vlad Filat, s-a produs cu ocazia reuniunii şefilor de guvern din ţările CSI.

La finalul reuniunii, premierii ţărilor CSI au semnat o serie de documente comune, printre care: planul de măsuri de bază pentru realizarea concepţiei colaborării statelor-membre ale CSI în sfera energetică şi cel cu privire la consiliul interguvernamental în problemele complexului agroindustrial al CSI.

Mediere europeană la Chişinău
În lume 19 Mai 2010, 15:08

Mediere europeană la Chişinău

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a avizat favorabil ambele propuneri de modificare a art. 78, depuse de PCRM şi...

Mediere europeană la Chişinău
Vlad Filat susţine o republică prezidenţială
În lume 06 Mai 2010, 14:49

Vlad Filat susţine o republică prezidenţială

Premierul Republicii Moldova, Vladimir Filat, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că este nevoie de un echilibru...

Vlad Filat susţine o republică prezidenţială
Alegătorii germani au ieşit în număr mare la vot, în ziua scrutinului legislativ anticipat
În lume 23 Februarie 2025, 18:45

Alegătorii germani au ieşit în număr mare la vot, în ziua scrutinului legislativ anticipat

Deși prezența la vot variază de la un land federal la altul, ea înregistrează creșteri semnificative față de alegerile...

Alegătorii germani au ieşit în număr mare la vot, în ziua scrutinului legislativ anticipat
Alegeri anticipate în Germania. Președintele face apel la germani să iasă la vot
În lume 23 Februarie 2025, 13:38

Alegeri anticipate în Germania. Președintele face apel la germani să iasă la vot

Noul parlament se va întruni în cel mult 30 de zile după alegeri, adică la 25 martie, însă formarea viitorului guvern se...

Alegeri anticipate în Germania. Președintele face apel la germani să iasă la vot
Israelul amână eliberarea a sute de prizonieri palestinieni
În lume 23 Februarie 2025, 10:31

Israelul amână eliberarea a sute de prizonieri palestinieni

Autoritățile israeliene au amânat eliberarea prizonierilor din cauza 'ceremoniilor umilitoare' impuse ostaticilor de către...

Israelul amână eliberarea a sute de prizonieri palestinieni
Alegeri în Germania. Scrutin crucial pentru viitorul țării și al Europei #update
În lume 23 Februarie 2025, 08:24

Alegeri în Germania. Scrutin crucial pentru viitorul țării și al Europei #update

ACTUALIZARE: A fost o prezență istorică la vot de 84%.

Alegeri în Germania. Scrutin crucial pentru viitorul țării și al Europei #update
Starea de sănătate a Suveranului Pontif este critică
În lume 23 Februarie 2025, 08:18

Starea de sănătate a Suveranului Pontif este critică

Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa Francisc a făcut sâmbătă o criză respiratorie astmatică prelungită, din cauza...

Starea de sănătate a Suveranului Pontif este critică
Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
În lume 22 Februarie 2025, 15:21

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas

Prima fază a acordului de încetare a focului în Gaza s-a încheiat.

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas