Revista presei economice, 3 martie
Articole din Ziarul Financiar, Bursa, Curierul Naţional şi Dilema veche
Articol de Dinu Dragomirescu, 03 Martie 2011, 11:06
Ziarul Financiar se deschide cu un articol intitulat "Scumpirea benzinei poate readuce recesiunea. Ce folos are România că deţine rezerve de petrol?".
Din el rezultă că "avantajul naţional de a avea rezerve proprii este aproape nul. (...) Statisticile europene arată că în ţara noastră preţurile sunt aproape la fel de mari ca în orice ţară europeană care nu are rezerve".
Oficialii Petrom susţin că "preţul final al carburanţilor nu are legătură cu rezervele de petrol, ci cu condiţiile de piaţă".
Presa continuă să comenteze scandalul corupţiei din vămi.
Bursa titrează: "Conducerile ANAF şi Autorităţii Vămilor, acuzate de corupţie".
Cele două instituţii sunt zguduite de un denunţ al omului afaceri italian Antonello Celestini.
"Mi s-a spus foarte clar că dacă nu cotizez, atunci nu voi mai putea să fac afaceri în România", a precizat Celestini cotidianului Bursa.
Ziarul Financiar titrează pe aceeaşi temă: "Acuzaţie de mită record la Fisc de 1,8 milioane de euro. Un consilier superior ANAF şi preşedintele Riff, arestaţi".
Bursa publică opinia unui fost ministru al Controlului, Ionel Blănculescu, care consideră că "Intervenţia Fiscului în identificarea averilor ilegale, prin crearea unui departament specializat, după modelul american, este benefică. În schimb, impozitarea averii nejustificate cu 16% este o imensă gafă", susţine Blănculescu.
"Odată cu aplicarea impozitului, statul ar legaliza producerea infracţiunii, printr-un soi de amnistie fiscală".
In revista Dilema veche, Vintilă Mihăilescu publică un articol iîn care pune în discuţie coerenţa "viziunii" pe termen lung pe care o propune noua lege a învăţământului.
"Modelul legii este cel european, al "spiritului Bologna" şi al trecerii de la universităşile colegiale la cele corporatist-manageriale", scrie autorul articolului.
"Doar că între timp, exact acest model este tot mai contestat în lumea academică europeană, în timp ce noi îl preluăm nemestecat ca stindard al "modernizării". (...) Dar printre rândurile acestei legi (...) poţi citi cu uşurinţă răfuieli politice mult mai "tradiţionale" şi locale. (...) Adevăratul spirit al legii este însă transparent de-abia la nivel preuniversitar (...) "
În traducere liberă: consiliul profesoral este pus pe tuşă (se "colaborează" însă cu el), iar în organul de conducere profesorii nu vor avea niciodată majoritatea pentru a decide ceva. Dimpotrivă, cu sprijinul dezinteresat al unui părinte, Primăria îşi va impune tot ce doreşte, în modul cel mai legal şi democratic cu putinţă. În traducere şi mai liberă, asta se cheamă politizare - chiar dacă este prezentată ca depolitizare!".(...) "Curat modernizare, monşer!...", conchide profesorul Vintilă Mihăilescu în rubrica sa permanentă din Dilema veche.
Curierul Naţional se întreabă într-un articol "Cât costă susţinerea leului?". "BNR a utilizat în februarie 400-500 de milioane de euro din rezerve pentru a susţine leul, după ce a folosit anul trecut 3-4 miliarde de euro pentru stabilitatea cursului euro-leu, estimează analiştii ING Bank România", citaţi în articol.
Acelaşi cotidian publică un articol sub titlul "Românii se feresc să înceapă o afacere".
"Potrivit unui studiu, doar 4,29% dintre români au lansat sau condus o afacere nouă în 2010". (...) La noi nu există o cultură managerială pentru că statul nu a investit în dezvoltarea unor astfel de programe", iar "persoanele care au iniţiativă antreprenorială nu sunt susţinute de către autorităţi. Peste tot te loveşti de bariere", îl citează Curierul Naţional pe Florea Pîrvu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.