Retrospectiva politică a anului 2009

2009 a fost un an în care coaliţiile făcute s-au destrămat iar alianţele mai vechi s-au refăcut.

A fost un an în care interesul naţional a apărut invocat de fiecare dată la baza oricărui pact politic încheiat.

Tot în 2009, miza alegerilor prezidenţiale a putut fi identificată, subînţeles sau explicit, în acţiunile principalilor actori politici, fie ei partide sau protagonişti.

A fost un an în care texte din Constituţie, care reglementează funcţionarea principalelor autorităţi ale statului au fost privite cu lupa, până a se descoperi vulnerabilităţi de formulare.

În vârtejul politico-juridic al toamnei electorale, România a funcţionat cu un guvern demis, în care jumătate dintre miniştri erau şi interimari.

Am avut alegeri europarlamentare al căror rezultat a ajuns să fie descifrat mai mult din perspectiva capacităţii partidelor de a-şi mobiliza electoratul.

Au fost alegeri prezidenţiale în care Traian Băsescu a câştigat un al doilea mandat consecutiv, o premieră în Europa Centrală şi de Est.

Am avut un referendum, validat, prin care electoratul a admis trecerea la un parlament unicameral.

După 20 de la revoluţie, tema modernizării statului a rămas de actulitate, în condiţiile în care funcţionarea autorităţii legislative este pusă faţă-n faţă cu rezultatul referendumului.

Funcţionarea autorităţii judecătoreşti a consemnat în 2009 grava sincopă a grevei magistraţilor, iar funcţionarea autorităţii executive s-a confruntat cu bizarul interimat al miniştrilor demişi.

Începutul lui 2009 a fost marcat de alegerile parlamentare de la sfârşitul anului precedent.

Coaliţia, abia formată, PD-L - PSD, cu prim-ministru democrat-liberal, pornea la drum cu o majoritate care i-a făcut pe mulţi să se întrebe ce va mai însemna opoziţia.

Mai multe detalii despre deciziile politice din 2009 găsiţi în sinteza lui Ciprian Sasu.

În toţi anii de început ai actualului deceniu, guvernele României au avut ca obiective majore de politică externă accesul în organizaţiile occidentale de integrare economică, politică şi de securitate.

Odată aceste chestiuni încheiate şi lucrurile aşezate, politica externă românească s-a orientat spre conturarea prezenţei efective în Uniunea Europeană şi NATO, în cadrul NATO - participarea în Irak şi Afganistan.

Carmen Gavrilă a rememorat principalele direcţii de acţiune ale diplomaţiei româneşti în anul 2009.

Coaliţia solidă, care sprijinea guvernul la începutul lui 2009, a fost calificată de mulţi comentatori drept o căsătorie din interes. Dreapta şi stânga, aproape egale, dar cu strategii diferite, păreau să se înţeleagă bine în guvern şi nu prea bine în parlament.

Guvernul şi-a angajat răspunderea de mai multe ori. Însă verdictul Curţii Constituţionale din luna noiembrie a atras atenţia că această practică a angajării răspunderii ar trebui să fie una de excepţie şi corelată cu îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare. Mira Mânzală a cuprins pe larg aceste momente.

Fără umbră de îndoială, toate calculele politice au fost făcute în acest an cu gândul la marea miză a alegerilor prezidenţiale. Tensiunea lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie a avut aceeaşi cauză.

Alegerile prezidenţiale din acest an au însemnat 3 premiere pentru România, au fost primele separate de parlamentare, primele după aderarea la Uniunea Europeană dar şi primele care s-au desfăşurat odată cu un referendum. Cătălin Lenţa a realizat retrospectiva campaniei prezidenţiale, a coaliţiilor şi emoţiilor din această campanie.

Contrastul dintre sfârşitul şi începutul lui 2009 în ce priveşte componenţa coaliţiilor de guvernare reflectă practic mişcările pe care le-au făcut partidele în acest an. Constant Partidul Democrat Liberal a dat primul ministru, iar domnul Boc este liderul unui partid care susţine un program de dreapta.

A făcut coaliţie cu stânga PSD şi apoi cu dreapta UDMR şi îşi asumă consecvent obiectivele politice ale preşedintelui Traian Băsescu, pe care l-a şi susţinut în alegerile prezidenţiale.

Silvia Ilieş a stat de vorbă cu vice-preşedintele PD-L, Ioan Oltean despre restrospectiva şi perspectiva acestui partid.

Partidul Social Democrat a început anul ca partener cu drepturi aproape egale în coaliţia de guvernare şi l-a încheiat în opoziţie. Social democraţii obţinuseră la începutul anului, în executivul condus de Emil Boc, Ministerul de Interne, pentru care a şi insistat foarte mult. Acesta s-a dovedit însă, până la urmă, a fi călcâiul lui Ahile.

Din perspectiva aritmeticii electorale, PSD a confirmat în acest an o bază electorală proprie de 32%. S-a retras de la guvernare în speranţa câştigării alegerilor prezidenţiale şi a mizat mult pe jocul de forţe din parlament.

Drumul parcurs de PSD de putere în opoziţie este surprins de Andrei Şerban.

Deşi cu o conducere diferită faţă de sfârşitul anului trecut, liberalii au ales opoziţia şi la sfârşitul lui 2009. Ei au considerat drept cântece de sirenă ofertele de a intra la guvernare. Preluând o sesizabilă nevoie de ordine şi rigoare, cartea pe care au jucat liberalii a fost propunerea premierului independent Klaus Johannis recomandat de performanţa înregistrată ca primar al Sibiului.

Mutarea îi transforma pe liberali în relaţia cu PSD, din partidul mai mic, în partidul care oferă soluţia. Alina Bordeiaşu a realizat o sinteză a principalelor momente din activitatea liberalilor în 2009.

În fine, a patra formaţiune, actor principal din parlament, UDMR, a înghiţit cu greu ratarea intrării la guvernare de anul trecut. Deşi a achiesat la moţiunea de cenzură şi la susţinerea variantei de guvern condus de independentul Klaus Johannis, Uniunea se află acum într-o guvernare în care asigură şi un vicepremier.

Senatorul György Frunda, intervievat de Silvia Ilieş, nu poate să dea însă un pronostic cu grad mare de certitudine pentru durată de viaţa a acestui guvern.

Coaliţia PD-L - UDMR, formată după ce Traian Băsescu a câştigat alegerile din 6 decembrie, a trecut prin parlament culegând şi 40 de voturi de la actuala opoziţie. Guvernul este susţinut de nou înfiinţatul grup al independenţilor şi de minorităţi. Cu o energie sporită, vechiul şi noul premier Emil Boc s-a prezentat în parlament cu un program pe puncte.

Dar ce va însemna opoziţia de acum înainte?

Preşedintele liberal, Crin Antonescu, acuză tendinţa PD-L de a deveni partid-stat şi îşi face un punct de onoare din a reprezenta vocea opoziţiei.

Cea mai numeroasă forţă a opoziţiei va fi însă Partidul Social Democrat.

Vicepreşedintele PSD, deputatul Victor Ponta atrage atenţia mai ales asupra problemelor din teritoriu, asupra cărora se vor apleca şi parlamentarii social-democraţi.

Preşedintele Traian Băsescu avea să declare, după câştigarea alegerilor prezidenţiale, că domnia sa nu mai are în acest mandat interese politice, dar obiectivele politice au fost conturate în discursul de inaugurare a noului mandat.

Preşedintele vorbeşte despre modernizarea statului pornind de la referendumul care a decis trecerea la parlament unicameral şi mergând mai departe până la imperativul de a se renunţa la politizarea administraţiei.

Decembrie 2009 găseşte România la 20 de ani de la Revoluţie cu o nevoie tot mai acută de însănătoşire socială.

La şedinţa solemnă a parlamentului, consacrată omagierii Revoluţiei, cei care au privit înapoi spre momentul comemorat, au făcut constatări amare, după cum a constatat Septimiu Roman.