Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Restricţii de trafic în Bucureşti cu ocazia concertului Iris

Traficul rutier din Bucureşti va fi restricţionat pe mai multe artere centrale de la ora 16.00 până la ora 02.00. Concertul aniversar "Iris 35 de ani" marchează şi lansarea celui mai nou album al trupei.

Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Ionuţ Dragu, 22 Iunie 2012, 11:12

Traficul rutier pe Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite şi pe Bd. Unirii, între Bd. I.C. Brătianu şi P-ţa Constituţiei va fi restricţionat, vineri, între orele 16,00 - 2,00, în contextul desfăşurării în Piaţa Constituţiei a concertului "Iris - 35 de ani".

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de poliţie a municipiului Bucureşti, în funcţie de numărul participanţilor vor fi restricţiona şi arterele Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi rond Coşbuc, precum şi între Splaiul Independenţei şi Bd. Naţiunile Unite; Calea 13 Septembrie, între Piaţa Arsenalului şi Bd. Libertăţii; Bd. Naţiunile Unite, între Str. B.P. Haşdeu şi Piaţa Naţiunile Unite.

Poliţia capitalei recomandă utilizarea mijloacelor de transport public, în zona Pieţei Constituţiei nefiind disponibile locuri de parcare, iar celor care doresc să folosească autoturismul pentru deplasarea la concert le solicită să evite pătrunderea cu acestea în perimetrul apropiat Pieţei Constituţiei.

Conducătorilor auto care intenţionează să tranziteze zona în timpul restricţiilor le este recomandat să folosească următoarele rute ocolitoare: dinspre Bd. Ghencea: prin Calea 13 Septembrie - Bd. Tudor Vladimirescu - Bd. George Coşbuc - Bd. Regina Maria - Piaţa Unirii sau Calea 13 Septembrie - Str. Izvor - Bd. Naţiunile Unite - Splaiul Independenţei - Piaţa Unirii; dinspre Piaţa Alba Iulia: prin Bd. Unirii - Bd. I.C. Brătianu - Splaiul Independenţei - Pod B.P. Haşdeu - Str. B.P. Haşdeu - Str. Izvor - Piaţa Arsenalului - Calea 13 Septembrie.

Foto: Restricţiile rutiere şi rutele ocolitoare.

Felicia Filip şi Puya, invitaţi speciali la concertul aniversar Iris - 35 de ani

Concertul aniversar "Iris 35 de ani" se va desfăşura vineri, în Piaţa Constituţiei, începând cu ora 20,00.

Soprana Felicia Filip şi interpretul hip-hop Puya sunt cei doi invitaţi ai trupei Iris pentru concertul aniversar Iris 35.

Concertul marchează şi lansarea celui mai nou album al trupei Iris 35 care va avea 14 piese, şapte piese vechi, votate pe site-ul trupei de fani şi şapte piese noi.

Piesele vechi, "Floare de Iris", "Strada ta", "Trenul fără naş", "Somn bizar", "Baby", "Pe ape" şi "Noaptea", au fost votate de fanii Iris, pe site-ul oficial al formaţiei.

La începutul lunii aprilie, într-o conferinţă de presă, solistul trupei, Cristi Minculescu, a spus că, pentru el, "cea mai mare realizare a trupei este că a ajuns să serbeze 35 de ani" şi că îşi doreşte ca spectacolul din iunie să fie unul "frumos, emoţionant", la fel cum au fost şi celelalte aniversări.

Basistul Doru Borobeică a promis fanilor "o seară magică".

"La concert noi o să dăm tot ce avem mai bun", a mai spus Doru Borobeică.

În 2007, trupa Iris a sărbătorit 30 de ani de existenţă pe aeroportul Băneasa, unde a cântat în faţa a peste 15.000 de fani, un record autohton greu de egalat.

Aniversarea a 35 de ani de carieră a formaţiei Iris a prilejuit şi deschiderea, miercuri, în centrul vechi al capitalei, a muzeului rock-ului românesc, care cuprinde fotografii ale celor mai importante formaţii de profil din ţară.

Tot la muzeul rock-ului vor fi expuse şi diferite obiecte de artă, printre care instrumente muzicale care au aparţinut cântăreţilor români sau aparatură electronică folosită de diferite formaţii în concerte.

Muzeul va fi deschis în fiecare zi, de la ora 11,00 la ora 23,00, iar intrarea va fi liberă pentru toţi iubitorii muzicii româneşti.

Peste 100 de jandarmi bucureşteni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la concertul aniversar al trupei Iris.

Accesul publicului în Piaţa Constituţiei se va face începând cu ora 18,00, prin 25 de puncte de acces - 10 porţi de acces vor fi instalate pe bd. Libertăţii, partea dinspre Calea 13 Septembrie iar alte 15 porţi de acces vor fi instalate pe bd.Libertăţii, partea dinspre bd. Naţiunile Unite.

Foto: Zona în care se va desfăşura concertul aniversar Iris - 35 de ani.

Românii apreciază că nivelul unei pensii decente este de aproape 5.000 de lei
România 17 Martie 2025, 10:34

Românii apreciază că nivelul unei pensii decente este de aproape 5.000 de lei

Românii spun că nivelul unei pensii decente este de aproape 5.000 de lei, cu aproximativ 75% mai mare decât valoarea medie...

Românii apreciază că nivelul unei pensii decente este de aproape 5.000 de lei
Tinerii interesaţi de o carieră militară pot urma cursurile în învăţământul postliceal militar
România 17 Martie 2025, 09:33

Tinerii interesaţi de o carieră militară pot urma cursurile în învăţământul postliceal militar

În funcţie de gradul militar dorit, durata programului variază între unu şi doi ani.

Tinerii interesaţi de o carieră militară pot urma cursurile în învăţământul postliceal militar
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în zona seismică Vrancea
România 17 Martie 2025, 09:06

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur slab - cu magnitudinea 3,1 - s-a produs luni dimineaţă, la ora 7:33, în zona seismică Vrancea, potrivit...

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în zona seismică Vrancea
Elevii de clasa a VIII-a încep simularea Evaluării Naţionale
România 17 Martie 2025, 08:27

Elevii de clasa a VIII-a încep simularea Evaluării Naţionale

Elevii de clasa a VIII-a încep, luni, simularea Evaluării Naţionale, cu proba de Limba şi literatura română.

Elevii de clasa a VIII-a încep simularea Evaluării Naţionale
Informații din trafic
România 17 Martie 2025, 08:17

Informații din trafic

Este carosabil umed la această oră în mai multe judeţe în care se înregistrează şi ploi.

Informații din trafic
CNA impune TikTok să elimine clipuri şi montaje audio-video în care se îndeamnă la violenţă faţă de membrii BEC
România 17 Martie 2025, 08:01

CNA impune TikTok să elimine clipuri şi montaje audio-video în care se îndeamnă la violenţă faţă de membrii BEC

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să impună platformei TikTok să elimine clipuri şi montaje audio-video în care...

CNA impune TikTok să elimine clipuri şi montaje audio-video în care se îndeamnă la violenţă faţă de membrii BEC
Vreme în răcire în toată ţara
România 17 Martie 2025, 07:58

Vreme în răcire în toată ţara

Meteorologii spun că vor fi regiuni din ţară în care se va simţi o vreme ca de iarnă însă temperaturile vor redeveni de...

Vreme în răcire în toată ţara
Râuri din opt judeţe sunt sub atenţionare cod galben de inundaţii
România 17 Martie 2025, 07:58

Râuri din opt judeţe sunt sub atenţionare cod galben de inundaţii

Râuri din opt judeţe sunt sub atenţionare cod galben de inundaţii, valabilă până luni la prânz.

Râuri din opt judeţe sunt sub atenţionare cod galben de inundaţii