Republica Moldova împlineşte 20 de ani

Republica Moldova aniversează sâmbătă 20 de ani de la proclamarea independenţei, un eveniment marcat cu fast de autorităţile de la Chişinău, chiar dacă o bună parte a populaţiei încă nu simte că ar face parte dintr-un stat cu adevărat împlinit.

Moş Ion, un pensionar la vreo 65 de ani, pe care l-am întâlnit în grădina publică Ştefan cel Mare din Chişinău, spune că nu are cum să se simtă parte a unui stat independent, atâta timp cât pe teritoriul naţional staţionează trupele străine – cele ale Federaţiei Ruse, iar o parte din teritoriu este sub controlul regimului separatist de la Tiraspol. La acestea se adăugă dependenţa cvasi-totală de gazele ruseşti.

Un alt pensionar, moş Gheorghe, îmi spune că nu are cum să se bucure de aniversarea a 20 de ani de la proclamarea indepepndenţei, şi asta, pentru că duce o viaţă foarte grea cu cei 50 de euro pe care îi are ca pensie.

Audio: La 20 de ani de la proclamarea independenţei, cetăţenii Republicii Moldova nu simt că ar face parte dintrun stat împlinit.


Bătrânul de 75 de ani este profund revoltat de faptul că statul nu are bani să-i mărească pensia, în schimb, a cheltuit peste 600 de mii de euro pentru parada militară din acest an. „Eu acum am nevoie de o viaţă mai bună, pentru mine mâine ar putea fi târziu”, spune el.

Tinerii sunt ceva mai optimişti şi speră că cel puţin în următorii 20 de ani, când vor creşte propriii lor copii, Republica Moldova va ajunge să arate ca un stat occidental şi să-şi asigure un trai decent propriilor cetăţeni.

Republica Moldova, cel mai sărac stat din Europa

La cei 20 de ani de la proclamarea independenţei, Republica Moldova este cel mai sărac stat din Europa, dar şi unul din cele mai sărace din spaţiul post-sovietic. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor a constituit anul trecut 1280 de euro – cel mai mic nivel din Europa.

Din statele post-sovietice un PIB pe cap de locuitor mai mic decât Republica Moldova au doar Kârgâzstanul şi Tadjikistanul. Pentru comparaţie, cifra este de două ori mai mică decât PIB-ul celor mai sărace judeţe din România – Vaslui sau Botoşani, spune Viorel Chivriga, expert economic al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”.
Populaţia Republicii Moldova este în descreştere cu cel putin 6 procente faţă de acum 20 de ani, când se proclama independenţa.

--fb1

Ultimul recensământ a contabilizat 3,4 milioane de locuitori. Însă nicio statistică oficială nu poate evalua cu exactitate numărul de cetăţeni moldoveni plecaţi la muncă în străinătate.

Cifrele estimative variază între 600 de mii şi un milion de persoane apte de muncă, ceea ce înseamnă că practic o treime din cetăţenii moldoveni au plecat din ţară pentru a-şi găsi un loc de muncă mai bine plătit.

Sărăcia şi exodul masiv al populaţiei sunt printre cele mai mari regrete ale primului preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, care spune că este de datoria actualelor autorităţi să creeze condiţii pentru revenirea cetăţenilor moldoveni în ţară. Mircea Snegur regretă de asemenea decăderea sectorului agricol, dar şi faptul că despărşirea de URSS nu s-a putut face fără vărsare de sânge. Conflictul militar cu separatismul transnistrean din 1992, cu implicarea trupelor armatei ruse a 14-a, a răpit peste o mie de vieţi.

Totuşi, Mircea Snegur consideră că Republica Moldova a reuşit să se constituie în cei 20 de ani ca un stat democratic, bazat pe drept şi cu economie de piaţă, în care se respectă drepturile omului şi standardele internaţionale.

Republica Moldova s-a despărţit de totalitarism, a fost recunoscută la nivel internaţional, a devenit membră a organizaţiilor internaţionale, şi-a introdus propria valută, propriile instituţii statale.

Audio: interviu cu primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

Proclamarea independenţei "nu a fost un gest spontan"

Mircea Snegur spune că proclamarea independenţei la 27 august 1991 nu a fost un gest spontan, ci a constituit punctul culminant al unui proces de renaştere a conştiinţei naţionale, care a început cu cel puţin doi ani mai devreme, când scriitorii din Republica Moldova au iniţiat Mişcarea pentru susţinerea restructurării lui Mihail Gorbaciov, mişcare din care a luat naştere ulterior mişcarea unionistă Frontul Popular.

Încurajat de declararea Pactului Ribbentrop-Molotov fără consecinţe pentru Republica Moldova, dar şi de obţinerea independenţei de către Ţările Baltice, primul Parlament al Republicii Moldova, ales în 1990 pe bază de alternativă, a introdus obligativitatea ratificării la Chişinău a legilor unionale, şi a adoptat Declaraţia de suveranitate, la 23 iunie 1990.

Astfel, proclamarea independenţei a fost o consecinţă logică a evoluţiilor din acea perioadă, spune Mircea Snegur, şi a fost catalizată de putciul antidemocratic de la Moscova din 19 august 1991.

Istoricul Igor Caşu aminteşte faptul că Declaraţia de independenţă a fost adoptată în unanimitate de toţi cei 278 de deputaţi prezenţi la şedinţa din 27 august 1991. Însă argumentele pentru care documentul a fost susţinut atât de partida naţională, cât şi de deputaţii care făceau parte din fosta nomenclatură pro-sovietică, au fost diferite.

Adoptarea independenţei, un pas intermediar care să ducă ulterior la unirea cu România

Majoritatea deputaţilor Frontului Popular au adoptat independenţa ca un pas intermediar care să ducă ulterior la unirea cu România, în timp ce deputaţii din „partida nostalgică” vedeau crearea unui nou stat tocmai ca modalitate de a evita această unire, cu o ulterioară refacere a URSS.

Preşedintele Parlamentului de atunci, Alexandru Moşanu, spune că elitele politice din Republica Moldova nu erau pregătite atunci pentru a vota Unirea – partida naţională reprezenta aproximativ un sfert din deputaţii primului Parlament.

Restul deputaţilor, reprezentând fosta nomenclatură dar şi forţele separatiste din Transnistria şi din Găgăuzia, erau ostili ideii unirii Basarabiei cu România.

În plus, spune Alexandru Moşanu, idea reunificării statului românesc ar fi trebuit să vină de la Bucureşti. „Reunificarea ar fi trebuit să fie problema tuturor românilor. Şi într-o măsură mai mare a Bucureştiului, decât a Chişinăului. Ţară trebuia să se reîntregească, să-şi restabilească graniţele sale istorice”, spune Alexandru Moşanu.

Însă mai marii zilei de la Bucureşti de atunci nu au avut curajul să pună problema tranşant. Mai mult, preşedintele României, Ion Iliescu, a semnat, la Moscova, la 5 aprilie 1991, când URSS era deja în plin proces de disoluţie, acordul politic interstatal sovieto-român, constată Alexandru Moşanu.

Totuşi, deschiderea dintre cele două maluri ale Prutului, unul din momentele emoţionante a căreia a fost Podul de flori din 6 mai 1990, a apropiat intelectualitatea şi oamenii simpli.

--fb2

Mircea Snegur povesteşte că, la una dintre întrevederile pe care le-a avut cu omologul său de atunci, preşedintele Ion Iliescu, a fost pus la punct un plan de colaborare în domenii concrete.

A fost simplificat regimul de trecere peste Prut, au fost extinse schimburile culturale, exista de asemnea decizia integrării economiilor celor două state – crearea de întreprinderi mixte, deschiderea unor bănci mixte, pătrunderea capitalului românesc în Republica Moldova.

Bursele de studii pentru tinerii din R. Moldova, unul dintre cele mai de succes proiecte

Încă din toamna anului 1990, România a început să acorde burse de studii pentru tinerii din Republica Moldova – proces care rămâne şi până în ziua de astăzi unul dintre cele mai de succes proiecte ale României în Basarabia.

Alexandru Moşanu spune că tot atunci a fost acreditată sintagma „cel de al doilea stat românesc”. Preşedintele primului Parlament nu îşi explică cum s-a putut ajunge de la emoţionantele poduri de flori de la începutul anilor 90 la epoca de răceală glacială de după 2001, când la putere în Republica Moldova au venit comuniştii, iar România a fost tratată drept cel mai mare duşman extern.

Primul pas de la abdicarea de la principiile din Declaraţia de independenţă a fost adoptarea de către Parlamentul agrarian, ales în 1994, a unei Constituţii care excludea referinţa la spaţiul istoric şi identitar comun dintre România şi Republica Moldova şi numea limba de stat din Republica Moldova „limbă moldovenească”.

În plus, Constituţia stipulează statutul de neutralitate al Republicii Moldova, în pofida faptului că trupele ruseşti staţionau ilegal în stânga Nistrului. În acelaşi an, Parlamentul agrarian a schimbat imnul de stat al Republicii Moldova din „Deşteaptă-te, Române!”, în „Limba noastră-i o comoară” a lui Alexei Mateevici.

Şi directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă de la Chişinău, Victor Chirilă, califică drept nefastă perioada guvernării agrariene şi ulterior a celei comuniste pentru relaţiile moldo-române. Tensiunile politice au dus la ratarea mai multor proiecte economice comune, dar şi la îndepărtarea şansei europene a Republicii Moldova.

Regimul separatist de la Tiraspol, unul dintre riscurile la adresa independenţei

Victor Chirilă spune că printre realizările incontestabile ale diplomaţiei moldovene în cei 20 de ani, a fost impunerea, în pofida unei situaţii politice interne de multe ori contradictorii, a dezideratului integrării europene drept direcţie prioritară de dezvoltare a Republicii Moldova.

La sfârşitul anilor 90, diplomaţia a reuşit să internaţionalizeze problema staţionării ilegale a trupelor şi muniţiilor Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova, iar în 2005 în negocierile pentru reglementarea transnistreană au fost implicate SUA şi UE.

Marile riscuri la adresa independenţei Republicii Moldova sunt mai mult sau mai puţin legate de existenţa regimului separatist de la Tiraspol şi staţionarea trupelor ruse. O altă mare provocare rămâne dependenţa totală de sursele energetice din Rusia, spune Victor Chirilă. “România este ţara care ne poate ajuta să echilibrăm balanţa de influeinţă energetică în Republica Moldova. Din păcate, lucrul acesta a fost ignorat de majoritatea clasei politice de la Chişinău, din cauza unor probleme de dialog, în mare parte artificiale, dintre Chişinău şi Bucureşti”, spune analistul.

În plus, Republica Moldova nu a reuşit să se detaşeze de spaţiul ex-sovietic în abordările regionale ale UE şi nici nu a obţinut până în prezent o perspectivă clară de aderare la UE.

Pentru a remedia aceste deficienţe, experţii Asociaţiei pentru Politică Externă recomandă dezvoltarea unui parteneriat real pentru democraţie cu Statele Unite ale Americii, axat pe subiecte de securitate regională şi modernizarea armatei Republicii Moldova, dar şi punerea în practică a parteneriatului strategic european cu România, care să ţină cont şi de factorul identitar comun.

Atât primul preşedinte al Republicii, Mircea Snegur, cât şi preşedintele primului Parlament, Alexandru Moşanu, spun că văd viitorul Republicii Moldova doar în cadrul Uniunii Europene, Chişinăul urmând să devină parte a unui spaţiu prosper, alături de România.

Istoricul şi analistul Anatol Ţăranu spune că, după 20 de ani, marea majoritate a populaţiei Republicii Moldova reiese din necesitatea păstrării acestui stat. “În această situaţie, este nevoie ca acest stat să fie consolidat şi să fie create condiţiile necesare pentru viaţa decentă a oamenilor”, spune Anatol Ţăranu.

“Dacă clasa politică din Republica Moldova nu va fi capabilă să facă alegerea clară între Vest şi Est, acest lucru ne va face să devenim o ţară fără viitor. În ultimii ani tot mai mult se profilează idea integrării europene a Republicii Moldova, dar, din păcate, lucrurile rămân mai mult la nivel de declaraţii. Eu am mari speranţe că în următorii ani spectrul democratic al clasei politice se va determina definitiv şi vom putea merge cu paşi rapizi pe calea integrării europene”, conchide Anatol Ţăranu.

“Eu văd Republica Moldova până la urmă ca o ţară cu oameni liberi, cu oameni înstăriţi, care să poată circula liber, să-şi poată valorifica capacităţile profesionale şi să poată beneficia din plin de tradiţiile şi condiţiile create în acest spaţiu spiritual comun”, spune Mircea Snegur.