Postul public de radio "îşi menţine credibilitatea"

Realizator: În urmă cu două săptămâni, de la microfonul acestei emisiuni se rostea doamna Maria Ţoghină, fost preşedinte-director general al SRR vreme de cinci ani, trebuie să recunosc, un record în materie, pentru că toţi au fost pe patru ani. Aici aşa au vrut sorţii şi, sigur, şi calitatea doamnei Maria Ţoghină, astăzi membru în Consiliul de Administraţie al SRR.

Şi vă spuneam atunci: e un început în tot sfârşitul, se zice. Mandatul, prin aprobarea şi prin acordul Parlamentului României, mandatul a fost preluat de un alt om foarte tânăr, în care ne punem mari speranţe, domnul András István Demeter, care este în momentul de faţă preşedinte-director general al SRR şi care ne face onoarea ca în această dimineaţă să fie împreună cu noi. Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi vă doresc succes din capul locului.

András IstvánDemeter: Vă mulţumesc foarte mult. Eu cred că ar trebui să întorc această urare şi să ne doresc tuturor, atât celor din această societate, cât şi ascultătorilor noştri, acelaşi succes.

Realizator: Acum, pentru dvs. "acasă" înseamnă SRR, cel puţin pentru patru ani de aici încolo.

Audio: Interviu cu preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, András István Demeter.

András István Demeter: Aşa este; conform mandatului, cel puţin pentru aceşti patru ani va însemna Alfa şi Omega, va însemna 24 de ore din 24.

Realizator: Când calci pragul casei, unei case noi, totdeauna probabil că sentimentele sunt mai puternice decât curiozitatea. Aţi găsit ceea ce vă aşteptaţi să găsiţi? Ce sentimente aţi trăit atunci când pentru prima oară aţi intrat pe uşa radioului, aici?

András István Demeter: Evident, exista o încărcătură emoţională pentru că s-a schimbat perspectiva. Eu, în trecutul apropiat, am fost destul de des în această clădire, sau am fost destul de des invitatul unor studiouri teritoriale, dar atunci aveam rolul, misiunea sau calitatea de invitat care avea ceva de spus, erai întrebat într-un anumit context.

Acum am venit aşa cu această bicefalitate, practic, adică şi din exterior şi din interior. Către interior mă mandata o decizie a parlamentului şi o hotărâre comunicată, publicată în Monitorul Oficial, iar toate celelalte mă duceau către acea persoană, acel om de teatru în primul şi în primul rând şi în secundar de administraţie, care avea adesea treabă cu radioul.

Realizator: Vom discuta mult şi despre teatru, pentru că sunteţi nu un îndrăgostit, un împătimit de teatru şi, cum să zic, sigur, e bine la radio, dar ar fi şi păcat ca scena românească să piardă un actor de talie. Sper că nu se va întâmpla lucrul acesta.

András István Demeter: Sunt conştient că...şi aşa cum mi-am şi propus, această misiune care mi-a fost încredinţată va solicita un om mai mult de 100%. Adică dacă s-ar putea sau dacă se poate mai mult, va fi atât de solicitant, dar voi încerca totuşi să nu se producă ruptura totală de scenă sau de lumea teatrului, pentru că apreciez această sarcină, această misiune, exact ceea ce este ea, adică un mandat determinat în care am o responsabilitate, după care sper să mă pot întoarce la oile mele, să spun aşa.

Realizator: Un avantaj şi de o parte şi de alta, de data aceasta, în persona dvs., pentru că aţi mai fost manager. Deci nu sunteţi pentru prima dată, ca să spun aşa, la cârma unei instituţii şi aţi fost un manager nu numai de talent, dar cu succes. Sper să fi tras piciorul, cum se zice, şi succesul să fie de data aceasta pe o corecţie asupra acestei instituţii.

András István Demeter: Cu experienţa dvs. atât de bogată în radio şi cu aceste dialoguri pe care le-aţi avut cu această mare diversitate de personalităţi ale culturii şi ale ştiinţei, ale artelor în general din România, sunt convins că aţi mai auzit, şi nu o dată, că în spatele oricărui succes, în afară de eventuale date personale - am putea să vorbim şi de har şi de talent - mai se ascunde ceva, sau este o condiţie o altă condiţie sine qua non: munca, capacitatea şi dorinţa de a munci.

Realizator: Da, Saint Exupery spunea că un şef este un om care are nevoie de alţii. În ce mă priveşte, cred că un şef este omul care trebuie să ştie să-şi aleagă colaboratorii. Din punctul acesta de vedere, sau din aceste puncte de vedere, cum aţi găsit oamenii din radio?

András István Demeter: Deschişi. Am mai spus-o şi o repet pentru că nu sunt cuvinte goale. Eu am convingerea, cum am cunoscut destul de mulţi oameni de radio în viaţa mea, am întâlnit un anume fel de existenţă, un anume fel sau mod de a gândi, de a fi, de a exista şi asta este caracterizată printr-o deschidere care nu se prea regăseşte în alte domenii. Ori venind în această nouă ipostază, în această nouă calitate în radio şi spre radio, am întâmpinat aceeaşi deschidere, sau am fost întâmpinat cu aceeaşi deschidere.

Realizator: Radioul - zice lumea; deci nu spun eu, dar o dovedesc emisiunile de fiecare zi şi o dovedeşte mai ales atenţia publicului - radioul românesc a reuşit să îşi menţină coloana vertebrală, a reuşit să îşi menţină o anumită statuare în rândul celorlalte mijloace de comunicare în masă, fiind recunoscut chiar ca lider. De aici preluaţi mandatul; este dificil.

András István Demeter: Într-un fel mă minunez cum a reuşit radioul, apoape ca singura instituţie de comunicare în masă, să spun aşa - şi nu numai în România - să îşi păstreze această credibilitate, această verticalitate, această...

Realizator: Obiectivitate.

András István Demeter: Dar în acelaşi timp, cred că nu e aşa o mare minune, pentru că dacă ne uităm la tradiţia şi la valorile acestei instituţii, la bagajul acesta moştenit de-a lungul celor mai bine de opt decenii de existenţă şi de funcţionare, cred că aici se găseşte răspunsul şi explicaţia.

Nu este o minune; este într-un fel firesc ca în această societate - şi repet, nu numai - Radioul public din România nu putea, în opinia mea, să aibă alt drum decât să îşi păstreze ceea ce până la urmă reprezintă baza acestui radio şi în acelaşi timp, cred, şi viitorul său.

Realizator: Sigur, sunteţi de puţin timp aici, la SRR, dar o întrebare totuşi îmi stăruie: v-aţi simţit vreodată stingher?

András István Demeter: Nu. Pe de o parte nu am avut răgaz, pe de altă parte, eu aşa mă simt în aceste câteva zile de parcă aş fi fost parte din această familie.

Realizator: Mă bucură ceea ce aud. De aici şi întrebarea pe care, fără îndoială, colegii mei din radio care ne urmăresc ar aştepta să v-o pun: ce veţi face mai departe, veţi merge pe coordonatele pe care radioul este deja înscris, vedeţi şi modificări de esenţă?

András István Demeter: În primul şi în primul rând, doresc să continui această perioadă de aprofundare, care este absolut necesară pentru a se cristaliza, pentru a se curăţa imaginea şi pentru a putea vedea într-adevăr care sunt acele probleme. Peste tot există şi trebuie să fie probleme.

Dacă nu sunt probleme, cred că atunci avem o problemă, în general, şi din momentul în care această imagina va releva principalele lacune, principalele valori - ca să spun din cele două zone - din momentul acela cred că vom putea să ajungem la nişte concluzii, atât eu cât şi colegii din Consiliul de Administraţie, atât eu cât şi colegii din Comitetul Director sau din managementul, în sensul larg al cuvântului, al acestei societăţi.

Mă refer aici în sensul cel mai larg, de la cel mai îndepărtat studiou teritorial până la managementul din această clădire din Casa Radio de la Bucureşti. Abia atunci cred eu că vom putea, împreună cu Consiliul de Administraţie, să răspundem la prima atribuţie legală pe care o are acest consiliu şi o are fiecare consiliu, anume aceea de a elabora şi de a adopta strategii, strategii în toate domeniile: strategia editorială, strategia financiară, strategia administrativă ş.a.m.d., care să ne fie pentru acest mandat- îmi permit o exemplificare - să ne fie un program de guvernare.

Pentru că Consiliul de Administraţie, conform legii, este organul colectiv care practic asigură conducerea SRR, iar, în opinia mea - am această convingere - fără a exista un concept general acest rol de conducător nu se poate face. Asta nu înseamnă că acest consiliu ar trebui sau îşi va putea permite imixtiunea în treaba profesioniştilor. Strategia e una, punerea în aplicare, modul de punere în aplicare ţine şi se bazează întotdeauna pe cei care sunt specialiştii, înainte şi după orice consiliu de administraţie.

Realizator: Vorbeaţi despre probleme, o vorbă zice că dacă nu ar fi probleme ce rost am mai avea noi oamenii? Că noi le creăm, noi trebuie să le rezolvăm.

Există însă o problemă pe care o are România - şi nu numai România în acest moment, dacă avem în vedere criza economică mondială - problema financiară, care este o problemă esenţială pentru desfăşurarea oricărei activităţi, iar o instituţie cum este şi radioul sigur că şi cheltuie.

Dificultatea constă în a colecta taxa radio, dificultatea constă în a a-i lămuri pe oameni că este în binele acestei ţări să fie informaţi pentru că numai un om informat este şi puternic. Aveţi în vedere unele modificări ale taxei radio, sau cum veţi rezolva această dificultate, că este o dificultate?

András István Demeter: Această dificultate la momentul preluării mandatului, care este datat 29 iunie 2010, era o dificultate mică, părea să fie o dificultate mică, pentru că societatea, din punct de vedere economico-financiar, în ultimii ani a ajuns la un echilibru extraordinar şi destul de rar văzut în prezent, mai ales în condiţiile crizei economice.

Din păcate, la foarte puţin timp, adică începând cu 1 iulie 2010, au intrat în vigoare nişte măsuri, nişte reglementări noi în materia financiar-fiscală, care ne obligă şi pe noi să analizăm foarte, foarte atent acest echilibru, sau cheltuielile şi modul de funcţionare, tocmai pentru ca acest echilibru existent, dar nu extrem de consolidat, să nu se piardă.

Despre ce vorbesc, sau la ce mă refer? În primul şi în primul rând, la creşterea TVA. Nu în ultimul rând, la acele modificări ale Codului Fiscal, care transformă, într-un mod destul de discutabil în prezent, activităţi independente în activităţi dependente, ceea ce înseamnă o creştere considerabilă a cheltuielilor de natură personal - gen contribuţie de ajutor de şomaj, sănătate şi fondul de pensii - care, până acum, în contractele de natura, sau făcute pe ramura dreptului de autor, nu erau cheltuieli.

Ori TVA crescut şi un procent de aproximativ 28%, o povară în plus pe aceste contracte, este o provocare pentru managementul financiar, nu numai al SRR, ci pentru orice altă societate din România, care te obligă la o foarte, foarte mare responsabilitate în analiza activităţii şi în analiza planificării, practic, viitorului apropiat.

Deci, vedeţi, una era situaţia la preluare, alta era situaţia din punct de vedere al problemelor, cum foarte frumos aţi invocat expresia consacrată, alta era problema imediat în ziua următoare. Dar am convingerea că, totuşi, pe fondul acestei experienţe a acestei societăţi şi a managementului anterior să reuşim să găsim soluţia.

Nu în ultimul rând, vom încerca, împreună cu toate categoriile care sunt vizate de aceste reglementări privind drepturile de autor şi drepturile conexe, ca, prin instituţia legii de aprobare a ordonanţelor de către parlament, să încercăm să aducem acele nuanţări, acele precizări, care vor transforma prevederile - de altfel născute dintr-o bună intenţie, dar imperfecte - în nişte reglementări care să nu fie dăunătoare, sau chiar periculoase activităţii artistice, în general.

Realizator: În ceea ce priveşte SRR, lucrurile sunt şi mai complicate, într-un anume fel. Este o mare instituţie de cultură - eu aş situa-o poate chiar pe primul loc - dacă avem în vedere nu numai activitatea de informare, şi pe câte canale, Doamne, dar şi activitatea artistică propriu-zisă.

Aici sunt formaţii muzicale de prestigiu, aici sunt spectacole care se realizează săptămânal aproape şi toată lumea ştie că asta înseamnă bani. O dificultate în plus, dar, cred eu, veţi reuşi să o depăşiţi. Am însă, dacă vreţi, o durere personală. Vorbeam în urmă cu două săptămâni şi cu doamna Maria Ţoghină.

Este vorba de fonoteca radioului. Mi se pare că una dintre marile probleme nerezolvate încă - şi de aia v-o şi supun atenţiei - este acest tezaur, ca să spun aşa, pentru că el însumează înregistrări de-a lungul a 80 de ani, sunt acolo marile voci ale neamului, şi nu numai, ale umanităţii chiar, pentru că sunt şi de pretutindeni, în momentul de faţă problema fiind încă nepusă la punct şi, iarăşi, nevoie de bani.

András István Demeter: Da, în această scurtă, dar bogată săptămână de când efectiv sunt în radio, în Casa Radio, am făcut câteva vizite. Am început să cunosc acum pe dinăuntru cam tot acest imperiu, dar unul din primele mele drumuri m-au dus la fonotecă. Nu am ajuns încă la Jilava, dar la fonoteca de aici.

Realizator: Da.

András István Demeter: Spre marea mea bucurie am constatat o gestiune şi o ordine exemplară, ceea ce denotă că această preocupare faţă de acest tezaur nu o au doar unii oameni din Radio, ci caracteristica acestei deschideri şi a acestei comunităţi. Aşa se pare că toată lumea are preocuparea şi grija acestei moşteniri.

Evident, eu mă voi înscrie sau voi subscrie acestei preocupări şi voi încerca să accelerez aceste proceduri care, Slavă Domnului, au fost pornite. Deci nu suntem în ultimul ceas, nu suntem luaţi pe nepregătite, nu trebuie să luăm decizii majore fundamentale - ele au fost luate - trebuie doar să găsim resursele pentru a accelera - cu deplină responsabilitate, atenţie - ritmul acestei prelucrări, acestei digitalizări şi acestei conservări, restaurări, pentru că este cazul în majoritatea situaţiilor din Fonoteca de Aur.

Ceea ce pe mine, însă, mă proiectează, nu ca pe un începător în această problemă, este faptul că am avut ocazia pe vremea când lucram la Ministerul Culturii să lucrez şi să contribui la reglementarea care a creat cadrul juridic pentru această conservare a Fonotecii de Aur, deci, în ceea ce mă priveşte personal, nici ca persoană fizică, să spun aşa, nu pornesc acum, din acest moment, pe acest drum, ci am un avans, un avantaj, care mă obligă la a continua.

Realizator: O întrebare pe care cred ascultătorii v-ar pune-o, mi-au pus-o mie şi v-o pun şi eu dvs: de fapt, cine este domnul András István Demeter? De unde veniţi şi unde aţi văzut lumina zilei?

András István Demeter: M-am născut în Târgu Mureş, într-o frumoasă zi de mai, 18 mai 1969...

Realizator: La mulţi ani!

András István Demeter: Mulţumesc frumos. M-a crescut mama până la vârsta de cinci ani şi jumătate, până când soarta a decis plecarea ei, eu fiind preluat de către bunica mea, care a decedat exact atunci când eu mi-am terminat studiile universitare. Astfel, cea care mi-a fost sprijin şi îndemn până atunci a hotărât să nu se transforme într-un obstacol.

Realizator: A fost dificilă această devenire, pentru că aţi avut de luptat, totuşi, fiindcă, iată-vă, cu toate condiţiile mai grele, poate uneori şi de descumpănire, să zic aşa, sentimentală, aţi reuşit.

András István Demeter: Vreau să vă spun că, în acelaşi timp, a fost o şansă. Adică, să fii orfan de ambii părinţi - care ar fi fost denumirea generică a situaţiei sau descrierea generică a situaţiei mele - dar să ai o astfel de bunică poate că mie mi-a oferit o altă viziune, o altă experienţă de viaţă pe care mi-ar fi oferit-o o familie completă - tată, mamă, rude, prieteni, fraţi ş.a.m.d.

Evident, absenţa şi necunoaşterea de către mine a vieţii în familie, pentru că această familie pentru mine a fost întotdeauna doar bunica, a avut şi handicapul şi, probabil, şi consecinţele ei, dar în devenirea mea, până la urmă, această minunată femeie care a fost bunica mea a reuşit să compenseze toate celelalte pierderi.

Realizator: Dumnezeu s-o odihnească. Profit de acest lucru să le reamintesc celor care sunt - cum zice Marin Sorescu, 'în capul trebii' - să ne gândim la bătrâni, pentru că bunicii nu sunt numai bătrâni, uneori au un rost mai important decât părinţii înşişi. V-aţi ales teatrul ca profesie; de ce?

András István Demeter: Este şi asta o legătură cu bunica mea, al cărei vis a fost să devină actriţă, dar mediul din care venea a fost un obstacol insurmotabil pentru ea în perioada respectivă şi, ca să ne descurcăm, şi ca să apucăm - vorba aceea, trăiam de la o zi la alta, din două pensii, eu din pensia de urmaş şi bunica, care a primit pensia ei urmaş din partea soţului, decedat şi el, bunicul, la foarte scurt timp după mama mea - am închiriat una din camerele apartamentului nostru şi, de regulă, chiriaşii noştri erau studenţi de la Teatru. Aşa că poveştile bunicii şi contactul direct cu studenţii de la Universitatea de Teatru din Târgu Mureş cred că sunt cauzele principale.

Realizator: Dar satisfacţie aţi trăit, că v-aţi ales această profesie?

András István Demeter: Da....

Realizator: Adică, dacă ar fi acum să alegeţi din nou, aţi face acelaşi lucru?

András István Demeter: Nu cred...Adică nu cred că aş face altceva. Tot asta aş alege, deşi trebuie să fac o mărturisire oarecum dureroasă: în toţi aceşti ani de când sunt actor - am terminat în promoţia 1992 - eu, datorită unor provocări administrativ-organizatorice, eu am jucat mult mai puţin decât un actor, să spunem aşa, cu datele mele, le-ar fi jucat sau le-a jucat în orice alt teatru din lume.

Realizator: Da, dar a fost totuşi o şansă, aţi devenit manager la 24 de ani, ceea ce nu este puţin lucru şi, mai cu seamăn, cum v-aţi descurcat cu actorii? Ştiu cum sunt...sau, să fiu mai exact, cu actriţele, pentru că sunt nişte persoane foarte dificile?

András István Demeter: Nu numai. În general, artiştii sunt - şi probabil asta este frumuseţea, adică tocmai pentru a oferi ceea ce oferi trebuie să ai alt cod şi alt sistem de decodare.

Aşa că, până la urmă, lucrând şi făcând parte din categoria asta a artiştilor interpreţi sau a oamenilor de artă creatori, am reuşit să găsesc până la urmă notele, până la urmă cheile de comunicare, trecând peste problemele pe care, în mod inevitabil, orice fel de relaţie le presupune şi le creează.

Realizator: Eu vă felicit că aţi reuşit să vă descurcaţi, fără îndoială că veţi duce pe mai departe acest lucru şi aici. Nici ziariştii nu sunt nişte tipi tocmai comozi, cu atât mai mult cu cât acum veţi face parte din rândul lor şi va trebui să faceţi front comun cu ei.

András István Demeter: Din rândul lor, cu o mică precizare: n-am fost om de presă şi cred că nici nu voi fi om de presă, deşi am primit acum şi o legitimaţie de presă, dar aceasta, în opinia mea, este doar emblema sau dovada apartanenţei la acest univers, nu şi la această breaslă.

Eu voi încerca să am acelaşi respect faţă de jurnaliştii de radio, în primul şi în primul rând, pe care l-am avut faţă de omul de teatru, în general sau faţă de omul de cultură atunci când lucram în Ministerul Culturii, pentru că una din primele învăţături pe care din calitatea mea de director de teatru le-am auzit a fost acela că trebuie să iubeşti actorul ca să poţi să-l conduci, ca să poţi să fii directorul lui.

Eu cred că până la urmă învăţătura este valabilă mutatis-mutandis: trebuie să iubeşti jurnalistul astfel încât, sau numai astfel putând să oferi soluţii pentru problemele lui şi atunci când vorbesc de jurnalist evident mă gândesc la tot ce înseamnă personalul din, nici nu ştiu, din spatele sau din faţa microfonului.

Realizator: Încă o mică problemă despre teatru, fiindcă aveţi experienţă. Teatrul românesc - şi mă refer la cel în limba română, la cel în limba maghiară, la cel în limba germană - deci teatrul ca manifestare în România poate sta alături de ceea ce se întâmplă în lume, adică suntem în arta spectacolului la nivelul pe care îl impune astăzi exigenţa europeană şi, de ce nu, mondială?

András István Demeter: Da, fără doar şi poate. Am fost, suntem şi vom rămâne. Pe de o parte, acest lucru se datorează un pic, într-o oarecare similitudine cu ceea ce am vorbit despre radio, unei tradiţii foarte bogate şi foarte colorate.

Dar nu în ultimul rând, se datorează şi ludicului care caracterizează, pe de o parte poporul român, pe de altă parte tradiţia teatrală germană din România, sau maghiară din România şi această interferare a acestui ludic care vine dintr-o direcţie cu celelalte elemente de tradiţie conferă practic un izvor nesecat teatrului românesc, pentru a se păstra sau pentru a se fi păstrat şi pentru a se păstra şi pe viitor ca un partener egal al creatorilor de teatru, vorba dvs., nu numai din Europa, ci din întreaga lume.

Realizator: Vorbeam despre experienţa dumneavoastră, şi nu e puţin lucru dacă avem în vedere vârsta dumneavoastră, pentru că alţii abia încep să cunoască lumea, când dumneavoastră deja aţi cunoscut-o, poate şi cum v-a plăcut şi cum nu v-a plăcut. Uneori folosiţi mai mult experienţele care nu plac, decât cele care plac. Ne întoarcem acasă la noi, aici, la radio, în Casa Radio. Ce veţi face în continuare? Sunteţi optimist în legătură cu această sarcină pe care aţi căpătat-o, care nu este deloc lesne de împlinit?

András István Demeter: De felul meu nu sunt pesimist. De felul meu nu sunt nici prea fricos, nici orb de curajos. Încerc să fiu cumpătat, încerc să fiu echilibrat - şi adesea reuşesc - asta însemnând, ca un răspuns mai concret la întrebarea dumneavoastră, am convingerea că, pe fondul valorilor moştenite, orice problemă am întâmpina sau vom întâmpina pe viitor în acest mandat, o vom putea rezolva împreună, dacă vom reuşi să întărim acea relaţie care aşa se pare că se înfiripă, pe bază deocamdată a unei încrederi avansate, reciproc avansate, şi dacă vom reuşi să aducem argumente şi să construim şi să întărim această încredere, eu cred că nu va exista problemă pe care să nu o putem rezolva.

Realizator: La o asemenea instituţie cum este radioul oamenii apreciază - aşa e de când lumea şi probabil că aşa va fi cât va fi lumea - verticalitatea. Fără îndoială există şi vor exista şi presiuni politice. O instituţie care umblă cu informaţia normal să fie curtată sau la un moment dat chiar să fie, cum să spun, într-un anume fel încercări de a o obliga într-o anumită direcţie. E dificilă sarcina dumneavoastră.

András István Demeter: Întotdeauna şi peste tot, sarcina unei instituţii de talia şi de factura şi de natura Radioului public prezintă aceste riscuri.

Nu există societate, şi cred că ştiţi mai bine ca mine acest lucru, unde Radioul public la un moment dat să nu aibă una sau mai multe probleme de natura celor spuse de dumneavoastră, însă şi aici tradiţia şi obiectivitatea şi independenţa pe care Radioul a avut-o şi şi-a păstrat-o, cred că mă va ajuta în a lua acele decizii prin care să continuăm acest drum şi să ne păstrăm această independenţă care izvorăşte din însăşi misiunea noastră.

Realizator: În final, mai întâi un cuvânt pentru colegii dumneavoastră - vedeţi, spun colegii dumneavoastră - din Societatea Română de Radiodifuziune.

András István Demeter: Mulţumesc că există şi sper să existăm împreună, aşa cum existenţa lor a fost şi va rămâne!

Realizator: Şi acum, în final, un cuvânt pentru publicul ascultător, beneficiarii noştri, dar la urma urmei cei datorită cărora şi pentru care şi existăm.

András István Demeter: Mulţumesc pentru faptul că, în această lume a provocărilor, ofertelor, ei rămân şi sper să rămână în continuare alături de noi!