Profil Hosni Mubarak

Hosni Mubarak (82 de ani) este cel de-al treilea şi cel mai longeviv preşedinte al Egiptului.

A preluat cea mai înaltă funcţie în stat după ce fostul preşedinte, Anwar Sadat a fost asasinat în data de 6 octombrie 1981, în timp ce participa la o paradă militară în memoria victimelor războiului arabo-israelian din 1973.

Născut în 1928 în guvernoratul Munofiya, Hosni Mubarak a prezentat înclinaţii militare încă din tinereţe. A absolvit Academia Forţelor Aeriene, unde a fost şi director în perioada 1966-1969.

În 1972 Anwar Sadat l-a numit comandant al Forţelor Aeriene, primind mai târziu distincţii de la fostul preşedinte pentru realizările din timpul conflictului cu Israel.

În 1975, Anwar Sadat l-a numit pe Hosni Mubarak vicepreşedinte şi l-a introdus în scena politică ca membru al Partidului Naţional Democrat, aflat la guvernare.

Izolarea Egiptului

Când Hosni Mubarak a preluat puterea, în 1981, Egiptul a fost izolat de ţările arabe şi musulmane, cu care acordurile diplomatice au fost rupte după ce Anwar Sadat a semnat tratatul de pace cu Israel în 1979.

Într-una din cele mai mari înfrângeri diplomatice, Egiptul a fost exclus din Liga Arabă al cărei sediu a fost mutat de la Cairo în Tunisia.

Primul obiectiv al politicii externe iniţiate de Hosni Mubarak a fost de a aduce Egiptul înapoi în lumea arabă şi de a relua legăturile cu principalii jucători din regiune.

Primul său success a fost construirea unei relaţii cu influentul lider arab Saddam Hussein, preşedintele Irakului de atunci, ţară care era în război cu Iranul.

Egiptul s-a declarat aliatul Irakului şi a acordat asistenţă militară Bagdadului.

Până în momentul în care războiul dintre Irak şi Iran s-a încheiat, Egiptul a reuşit să iasă din izolare. Într-o mişcare condusă de Irak şi Zemen, sediul Ligii Arabe a fost din nou mutat la Cairo.

Însă apropierea de lumea arabă a fost de scurtă durată după ce Egiptul s-a opus invaziei Irakului în Kuweit din august 1990. Hosni Mubarak i-a solicitat atunci lui Saddam Hussein să-şi retragă trupele. După ce liderul irakian a refuzat, Egiptul s-a alăturat eforturilor forţelor internaţionale conduse de SUA de a evacua trupele irakiene din Kuweit.

Creştere economică

--fb1Rolul militar şi logistic al Egiptului în coaliţia din timpul primului Război din Golf a câştigat încrederea Washingtonului, care a făcut presiuni asupra ţărilor din G8 pentru a anula o mare parte a datoriei externe a administraţiei din Cairo.

Creşterea ajutorului financiar american pentru Egipt în perioada anului 1990 a reînviat discuţiile dintre cele două ţări care au dus la realizarea unei alianţe strategice.

Mişcarea a fost vitală pentru Egipt, care avea forţă de muncă puternică dar suferea de probleme economice de durată.

Unul din principalele obiective al alianţei americano-egiptene a fost un angajament la procesul de pace din orientul Mijlociu. De-a lungul anilor 90, Egiptul a devenit principalul militant pentru pacea dintre israelieni şi arabi, inclusiv palestinieni.

În 1994, Iordania a urmat traseul diplomatic al Egiptului şi a semnat un tratat de pace cu Israel.

În 2008, Hosni Mubarak a reuşit să instituie o acalmie între Hamas şi Israel. Guvernul condus de liderul egiptean joacă în prezent un rol important în discuţiile Hamas-Fatah din Cairo pentru reconcilierea palestiniană naţională.

Presiune politică

În timp ce politice externe ale lui Hosni Mubarak au dominat multă vreme regiunea Orientului Mijlociu, pe plan intern politica lui nu a avut acelaşi succes.

Hosni Mubarak a refuzat să abroge un decret din legea marţială, în vigoare de la asasinarea fostului preşedinte Anwar Sadat, care a permis forţelor de securitate să reţină civili fără mandat de arestare.

În iunie 1995, Hosni Mubarak a supravieţuit unei tentative de asasinat în timp ce participa la un summit al Organizaţiei pentru Unitate Africană din Etiopia.

Autorităţile egiptene au acuzat organizaţia al-Gama'a al-Islamiyya, implicată în precedentele încercări de a răsturna guvernul, ca fiind responsabilă pentru tentativa de asasinat.

La scurt timp după întoarcerea lui Hosni Mubarak la Cairo autorităţile au luat în colimator grupurile islamice încarcerând sute de oameni, fapt care a stârnit critici din partea organizaţiilor internaţionale pentru drepturile omului.

Reforme politice

În februarie 2005, Hosni Mubarak a cerut parlamentului să modifice articolul 76 din Constituţie, pentru a permite mai multor candidaţi să participe la alegerile care au avut loc mai târziu în acel an.

Cu toate acestea, opoziţia a declarat că reformele au introdus noi restricţii asupra candidaţilor independenţi.

În cadrul scrutinului din septembrie 2005, în care pentru prima oară egiptenii au putut să aleagă din candidaţi multiplii, Hosni Mubarak a câştigat alegerile cu 88% din voturi.

După victoria din alegeri, opoziţia şi organizaţiile pentru drepturile civile l-au acuzat pe preşedintele egiptean că încearcă să paseze puterea fiului său cel mic, Gamal, care a fost numit în 2002 secretar general în comitetul Partidului Naţional Democrat.

Frăţia Musulmană, o mişcare islamistă fondată în 1928, este considerată ca fiind cel mai eficient şi mai popular grup de opoziţie din Egipt, fiind principalul critic al lui Hosni Mubarak.

Interzisă ca partid politic, organizaţia a solicitat insistent reforme politice şi şi-a exprimat opoziţia faţă de continuarea mandatului preşedintelui egiptean. Sute de membrii ai Frăţiei, inclusiv lideri importanţi, au fost arestaţi.

Sărăcie şi corupţie

Sub politicile economice liberale susţinute de Hosni Mubarak, Egiptul a cunoscut un boom economic fără precedent în ultimii ani, mai ales în sectorul imobiliar.

Cu toate acestea Egiptul este în continuare afectat de şomaj, milioane de oameni trâind în sărăcie.

Diferenţa mare între clasele sociale din Egipt a generat critici şi acuze la adresa preşedintelui şi a fiului său, potrivit cărora aceştia favorizează un grup de oameni de afaceri din cadrul partidului de guvernământ.

Opoziţia spune că partidul şi-a folosit influenţa politică pentru a monopoliza bogăţiile ţării, în timp ce majoritatea populaţiei trăieşte în sărăcie.

Partidul de guvernământ a negat aceste acuzaţii în mod repetat şi a subliniat că partidul este deschis pentru toţi locuitorii ţării.

Grupurile din opoziţie au mai acuzat guvernul lui Hosni Mubarak şi de faptul că nu a luat suficiente măsuri pentru combaterea corupţiei.

Conform indicelui de precepţie a corupţiei realizat de Coaliţia Globală împotriva Corupţiei, Egiptul a fost clasat în 2008 pe locul 115 în lista celor mai puţin corupte ţări din lume, top dominat de Finlanda.

Hosni Mubarak este de asemenea acuzat de opoziţie că nu şi-a îndeplinit promisiunile din campania electorală din 2005, referitoare la creşterea locurilor de muncă. Acuzaţia a fost negată de partidul de guvernământ, care susţine că a redus numărul şomerilor de la 2.5 milioane în 2003 la 1.9 milioane în 2008.

Relaţiile lui Hosni Mubarak cu regimul comunist de la Bucureşti

În aprilie 1972 Nicolae Ceauşescu a inaugurat o lungă serie de vizite la nivel înalt între Bucureşti şi Cairo, potrivit unei documentari realizate de agentia Rador.

România, prin persoana lui Nicolae Ceauşescu, îşi asumase rolul de mijlocitor în conflictul arabo-israelian, iar Egiptul era perceput drept liderul lumii arabe.

Din acest motiv, relaţiile politico-diplomatice dintre cele două state au fost cât se poate de strânse, atât în timpul preşedintelui Sadat, cât şI al succesorului său Hosni Mubarak.

În cei 30 de ani de când se află la putere, Mubarak a vizitat România de zece ori, primele trei dăţi (în aprilie 1977, octombrie 1978 şi martie 1979) în calitate de vicepreşedinte, ulterior (din octombrie 1981, după asasinarea preşedintelui Sadat), ca şef al statului egiptean (ultima dată în aprilie 2001).

Recordul apropierii româno-egiptene pare a se fi stabilit în 1982, când Mubarak a vizitat Bucureştiul de două ori în trei luni (în septembrie şi decembrie).

La rândul lui, Nicolae Ceauşescu a vizitat de mai multe ori Egiptul (octombrie 1983, noiembrie 1987, septembrie 1988).

Paralel cu relaţiile politico-diplomatice, între România şi Egipt a existat până în 1989 şi o strânsă cooperare pe tărâm economic.

Astfel, România a contribuit cu specialişti la construirea unor importante obiective industriale.

De asemenea, exporta maşini, autoturisme, tractoare şi piesele de schimb aferente, îngrăşăminte chimice şi altele.

Din Egipt a importat în special bumbac necesar industriei uşoare româneşti.