"PĂMÂNTUL CARE SE SCUFUNDĂ"

2.000 de ani de exploatare a sării au trebuit să treacă pentru ca pământul să înceapă să îşi ceară tributul. Dacă în trecut, prăbuşirile din zona Ocnele Mari aduceau sute de turişti pentru tratament la lacurile sărate, după anul 2000 prăbuşirile au adus, din nefericie, numai necazuri oamenilor. Şi chiar dacă preconizările specialiştilor arată că în viitorul apropiat nu se întrevede nicio altă alunecare de teren, faptul că exploatarea sării din câmpurile III şi IV va continua mult timp de acum înainte, stârneşte în permanenţă revolta localnicilor.

Ocnele Mari figurează pe actele vremii chiar prin statul de loc de exploatare a sării, exploatare care se făcea de cei care s-au stabilit aici şi care transportau sarea cu plutele pe Olt în jos. Atunci, exploatarea nu era atât de intensă cum ajunsese să se facă după 1950 când la Rm.Vâlcea s-a înfiinţat Uzina Sodică Govora.

Momentul culminant al exploatării

Cantitatea de sare extrasă imediat după acest moment avea să fie fatală însă localnicilor, cei de atunci negândindu-se deloc la consecinţele unei exploatări imense. „Capacitatea de producţie a crescut de la 35.000 de tone la 850.000 de tone, după care a crescut la 2.450.000 de tone. Într-un singur an se extrăgea o cantitate echivalentă cu ceea ce a scos mina de la Ocniţa în perioadă de o sută de ani. Aşa că vă daţi seama...”, ne-a mărturisit Tiberiu Constantinesc, inginerul care a urmărit acest fenomen al exploatării timp de aproximativ 40 de ani.

Dispariţia unui sat din necrezare

Toate acestea în timp nu au făcut altceva decât să provoace „răbufniri” ale pământului şi chiar dacă specialiştii le-au preconizat cu exactitate, cei în măsură să acţioneze nu le-au dat crezare în perioada anilor 1998-1999. Astfel, nenorocirea ştiută de specialişti nu a putut fi prevenită căci studiile comandate în Germania nu au aşteptat după reacţia pământului. „Nu ne-a luat prin surprindere această prăbuşire. Se ştia de la început când şi unde se va întâmpla numai că studiul nostru nu a fost luat în consideraţie de cei în drept la timpul respectiv şi l-au trimis spre expertizare undeva în Vest. Şi a durat o perioadă destul de mare de timp pentru că, după studiul respectiv, s-a făcut şi un proiect de rambleere a golului. Numai că întârziind aplicarea soluţiei propuse, a intervenit scufundarea din 2001”, ne-a mai precizat Tiberiu Constantinescu. Momentul a coincis cu prăbuşirea câmpului II de sonde de la Ocnele Mari, câmp pe care existase satul Ţeica până pe 12 septembrie 2001. După această dată, el a fost înghiţit de pământ fără a lăsa decât suflete şi priviri împietrite în urmă.

Noi alunecări

Nici nu apucase să se aştearnă liniştea în Ocnele Mari că o nouă alunecare de teren avea să se petreacă în 2004, mai apoi în Ajunul Crăciunului din 2005. Noi suprafeţe de teren distruse şi alte case înghiţite de teren. După, fiecare a încercat să îşi ia viaţa de la cap şi să plece din oraşul de pe muntele de sare care începea să le aducă din ce în ce mai multe suferinţe.

Prăbuşirea controlată un succes pentru localitate

Cei care au fost strămutaţi tot în Ocne, aveau să trăiască din nou clipa unei noi prăbuşiri de teren, de data aceasta sub atenta supraveghere a specialiştilor. Momentul unic, declarat de toţi specialiştii, având în vedere că un asemenea proces nu fusese realizat niciunde niciodată într-o aşezare populată. „A fost un succes, pot spune. Cum au preconizat specialiştii, aşa s-a şi întâmplat. Am avut încredere şi am fost mereu optimist şi se pare că nu am făcut deloc rău dacă am procedat aşa”, ne-a declarat Petre Iordache, edilul oraşului Ocnele Mari. De la acel moment, care s-a dovedit un real succes, puţine case fiind afectate de saramură, mulţi au decis totuşi să lase oraşul de pe muntele de sare în urmă şi să plece. Au mai rămas în schimb cei care nu s-au înţeles cu statul în privinţa despăgubirilor. În rest, toţi şi-au lăsat casele goale şi au plecat.

Primele case pentru viitori strămutaţi în maxim doi ani

De plecat, ar pleca oricând şi cei care locuiesc acum în câmpurile de exploatare III şi IV de unde încă se extrage sare, însă primele case pentru viitori strămutaţi de aici urmează a fi gata abia în maxim doi ani. „Am stabilit ca următoarele strămutări care se vor face, să se realizeze tot pe teritoriul localităţii întrucât există teren stabil, PUG-ul stabilind acest lucru. Avem presiune din partea localnicilor care vor să plece de acolo aşa încât într-un an, doi, sperăm să avem şi primele case ridicate pentru ei”, ne-a mai spus Iordache.

Strămutarea celor din ambele câmpuri de sonde este o primă măsură ca urmare a faptului că exploatarea va continua la Ocnele Mari, până în 2018 existând licenţă, cu posibilitatea prelungirii. Prelungire care se va realiza, mai ales având în vedere beneficiile economice pe care sarea le aduce nu numai judeţului, ci întregii ţări. „Cam un miliard de euro pe an însumează activitatea economică integrată doin care face parte sarea şi 20.000 de locuri de muncă. Deci, exploatarea trebuie să continue, aceasta fiind o decizie luată de Guvernul României. Dacă, să zicem, exploatarea ar înceta astăzi, fenomenele astea de instabilitate, oricum, ar rămâne şi s-ar manifesta încet-încet cu o tendinţă uşoară de accentuare peste, eu ştiu, 10-20 de ani şi în cazul acesta, resursele financiare ar trebui asigurate în totalitate de statul român. Nemaifiind activitate economică, e mai dificil. Deci, e bine să continue exploatarea”, a ţinut să precizeze Constantin Melinte, directorul tehnic al Exploatării Miniere Rm.Vâlcea.

Exploatare fără repercursiuni imediate

Şi cum exploatarea va continua, cei de la Exploatarea Minieră Rm.Vâlcea s-au gândit la o strategie de extracţie care să aibă în centrul atenţiei protejarea mediului, dar şi a poplaţiei. În acest sens, aceştia consideră că fenomenele din 2001, 2004 şi 2005 nu se vor mai repeta. Mai mult, specialiştii dau asigurări că o prăbuşire a terenului la Ocnele Mari nu se va petrece prea curând. „Nu sunt îngrijorări cu privire la posibilitatea apariţiei unor scufundări neprevăzute. Grosimea planşeului de sare la toate sondele este de 50 de metri şi nicăieri acest planşeu nu a fost subminat de apa care se introduce în subteran, prin dizolvarea sării din planşeu. Mai mult, la suprafaţa solului este instituită o bază topografică de observaţie şi se fac măsurători de scufundare a solului trimestrial. Ori aceste măsurători nu indică un pericol din cauza exploatării sării în soluţie”, a conchis inginerul Tiberiu Constantinescu.

Ascultați astăzi documentarul realizat de Ana-Maria Câstea la Ocnele Mari, în județul Vâlcea. Pentru fotografii, imagini și jurnalul de reporter intrați pe site-ul proiectului Reporter Special.