Opera de pe insulă

Noua clădire a Operei din Copenhaga – despre care arhitecţii afirmă că este una dintre cele mai moderne spaţii destinate teatrului liric din lume, şi ca a fost gândită nu pentru prezent ci si pentru viitor - este amplasată pe insula Holmen, peste… apă de castelul Amalienborg, reşedinţa de iarnă a familiei regale daneze.

Ajungi cel mai uşor la ea cu o linie rapida de vaporaş-bus ( 901 si 902) sau cu o linie de autobuz 66 care leagă Opera de Gara centrală. Traversarea fâşiei de apa care desparte insula de oraş durează… 2-3 minute, călătoria pe uscat durează ceva mai mult.

Audio:

În Copenhaga, tradiţia spectacolelor lirice numără în timp cca. 550 de ani şi ajunge la corpul de trompeţi de la curtea regelui Christian I ( 1426 – 1481) , nucleu din care s-a dezvoltat apoi Orchestra Regală Daneză.

Primul spectacol de operă din Copenhaga a avut loc de abia în 1749, în sala de la Kongens Nytorv. Primul spectacol de balet mai asteapta caţiva ani, pană în 1756.

Danezii s-au dovedit mari amatori de teatru muzical. În 1874 se construieşte ceea ce astăzi este cunoscut sub numele Scena cea veche a teatrului regal, o clădire somptuoasă, bogat ornamentată şi în interior şi în exterior, ideală pentru spectacole mozartiene, de exemplu. Totuşi, nici dimensiunile acestui nou teatru nu au fost destul de generoase pentru a putea găzdui mari montări lirice romantice. Oraşul avea nevoie de un teatru nou, modern, dotat tehnic la cele mai noi standarde mondiale.

Proiectul pentru un nou teatru liric în Copenhaga demarează în luna iunie a anului 2001 şi clădirea este inaugurată la 15 ianuarie 2005. Totul a mers rapid şi uşor datorită sumei fabuloase donată de magnatul danez Maersk Mc-Kinney Moller care, practic a facut cadou oraşului său un nou teatru liric care a costat peste 500 milioane de dolari.

Arhitectul Henning Larsen a reuşit să construiască o minunată clădirie destinată spectacolelor de operă şi balet, cu o acustică impecabilă (Arup Acoustics) şi cu o imagine extraordinară ce-i conferă statutul de monument de artă. Pereţii largi de sticlă primesc şi reflectă lumina spectaculos. Interiorul este simplu şi modern, cu şerpuite scări interioare şi o sală, cu parter şi trei randuri de loji, care poate oferi între 1492 şi 1703 de locuri, în funcţie de numărul de instrumentişti din orchestră care poate ajunge pană la 110.

3500 de oameni au lucrat 2,4 milioane de ore la ridicarea şi dotarea acestei clădiri care a înghiţit 61.600 tone de beton şi 4700 tone de oţel. Cei 4900 de metri pătraţi ai faţadei sunt placaţi cu 11.200 de bucăţi de Jura Gelb, un tip de piatră ce provine din nordul Germaniei iar foyerele interioare sunt acoperite cu lemn de arţar. 1450 de ferestre asigura cea mai mare parte a zilei, până târziu, pe înserat, un iluminat economic şi de mare efect. Întreaga suprafaţă disponibilă este de 41.000 m. pătraţi în peste 1100 de încăperi. 34.000 m pătraţi sunt destinaţi activităţilor artistice. Există şase scene separate, care se pot combina extraordinar după un sistem modular. Pentru spectacolele de balet podeaua scenei se inlocuieşte printr-un sistem mecanic cu o alta, specială.

Mi-am dorit mult să ajung să văd un spectacol pe noua şi moderna scenă a Teatrului din Copenhaga. Dorinţa mi s-a împlinit în seara zilei de 15 septembrie cand afişele anunţau baletul Lacul lebedelor de Ceaikovschi în coregrafia celebrului maestru de origine daneză dar de reputaţie internaţională Peter Martins. Balerin de mare succes atat în Europa cat şi dincolo de ocean, Peter Martins a avut şansa să danseze şi în cadrul companiei New York City Ballet sub conducerea lui George Balanchine ale cărui gândire şi stil au influenţat puternic apoi cariera sa spectaculoasă de coregraf de rang internaţional.

Lacul lebedelor imaginat de Peter Martins este recunoscut inspirat de coregrafiile lui Petipa, Ivanov şi Balanchine iar versiunea finală este uşor derutantă pentru cel îndrăgostit de baletul lui Ceaikovschi şi căruia momente celebre ca unele dansuri de caracter sau Dansul lebedelor mici îi sunt familiare dar altele, mult mai numeroase ( unele chiar din actul secund ) îi sunt străine, de nerecunoscut. Deznodămantul ales de Martins este şi el o combinaţie între mai multe versiuni posibile – prinţul Siegfried îl omoară pe Rothbart dar, pentru că jurămantul de credinţă a fost încălcat, Odette va rămane pentru totdeauna lebădă.

Aceast amestec de vechi şi nou , obişnuit astăzi dar parcă foarte… special în acest spectacol, derutează cunoscătorul de versiuni clasice dar, nu e mai puţin adevărat şi am observat reacţia sălii, încântă pe cei care văd pentru prima oară Lacul. Decorul redus la minimum lasă pe scenă spaţiu generos balerinilor. Am avut şansa să asist la debutul celei mai tinere speranţe a baletului danez, Alban Lendorf în rolul Siegfried.

Impecabil tehnic, o apariţie strălucitoare dar… cu totul lipsită de expresivitate, de emoţie. În aceeaşi notă de…perfecţiune rece Gudrun Bojenes i-a dat replica în rolul Odette. Cât despre Mette Bodtcher, Bufonul său mi-a declanşat un dor copleşitor pentru “nebunii” de pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. Totuşi, publicul care a umplut până la refuz sala noii Opere din Copenhaga a aplaudat cu încântare si a cerut, la final, numeroase ieşiri la rampă. Cert rămane doar faptul că un spectacol – orice spectacol – în aceat uluitor şi încântător teatru ramâne o experienţă de neuitat.